vineri

26 aprilie, 2024

31 august, 2021

Dominic Fritz a solicitat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate un control de fond privind concediile medicale pe care le-au avut anul acesta angajații Primăriei Timișoara.

Numărul concediilor a crescut cu aproape 50% în perioada ianuarie-august 2021, ajungând la un total de 750, față de 525 de concedii în același interval de anul trecut.

Cele 750 de concedii au însumat 3.996 de zile, adică aproape 11 ani și reprezintă o medie de aproximativ 5,3 zile pentru fiecare adeverință.


De cele 750 de concedii au beneficiat 594 de angajaţi ai instituţiei, în timp ce anul trecut doar 428 și-au întrerurpt activitatea din motive medicale.

”Este adevărat că aceste concedii se înscriu în limitele legale şi că suntem în pandemie. Există în Primărie oameni care muncesc, împing lucrurile înainte şi unii dintre ei au avut probleme de sănătate reale. Dar şi angajaţi care, atunci când primesc o sarcină, îşi iau un medical.

Iar noua organigramă a avut un impact major asupra stării de sănătate a unor foşti şefi de direcţii, care o ţin, de atunci, din medical în medical. Aceasta este o modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente şi nu este acceptabil să abuzezi de un drept individual legal prejudiciind interesul public.

După apariţia în spaţiul public a unor informaţii legate de concediile medicale, am solicitat o analiză şi o situaţie comparativă cu anul trecut”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz, citat într-un comunicat.

(Citiți și: „Concediile medicale în anul pandemiei – un record istoric pentru România. Statul rămâne în urmă cu plățile către companii”)


Primarul Dominic Fritz Edilul a cerut Casei județene de Asigurări de Sănătate să coopetezze pentru controlul de fond reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale, în baza Ordinului nr.672/2010 pentru aprobarea Metodologiei de control privind modul de eliberare a certificatelor de concediu medical şi a recentei OUG nr.74/2021.

Aceste acte normative dau dreptul CJAS să verifice, în amănunţime, documentele în baza cărora medicii au acordat concediile medicale şi să coroboreze datele din aceste documente, iar pentru ultimele două luni să verifice existenţa planurilor de urmărire a evoluţiei bolii.

De asemenea, în cazul unor nereguli instituţia are dreptul să sesizeze Colegiul Medicilor.

”Am fost avertizat că e o practică sistemică, ce nu poate fi oprită, o cutumă în administraţia publică. Eu nu mă voi preface că e normal şi acceptabil”, a mai transmis primarul Timişoarei.

(Citiți și:””Vara care vrea să schimbe lumea”: au apărut CRONICILE nr. 89. Titlurile și autorii”)

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: