vineri

29 martie, 2024

30 martie, 2022

Axa rutieră strategică Iaşi-Suceava, care îşi caută de 8 ani traseul, s-a conturat în cea mai mare parte a lungimii ei de aproape 170 km. De fapt, doar puţin peste 150 km, pentru că sucevenii au reuşit să includă şi o variantă de ocolire a municipiului lor reşedinţă.

Cele două sectoare din judeţul Suceava ar trebui să fie finalizate luna viitoare, conform contractelor încheiate în aprilie 2020, iar primele două loturi din cele trei de pe teritoriul judeţului Iaşi – în pragul acestei veri. Al treilea lot e încă în licitaţie de atribuire a contractului.

Rămâne de văzut dacă ne vom încadra în termene, sau întreaga valoare a proiectului – 103 milioane de euro – va fi pierdută ca finanţare nerambursabilă, urmând a fi suportată din bugetele judeţene. Dacă lucrurile merg ca până acum aici, avem motive de îngrijorare.


Concret, Axa rutieră strategică Iaşi-Suceava echivalează cu modernizarea mai multor segmente de drum judeţean, pe un traseu destul de sinuos, dar care în final va aduce mai multe avantaje. Totuşi, stagnarea atribuirii Lotului 3 face ca unul dintre cele mai importante pentru ieşeni – ocolirea celebrei gâtuiri de la Podu Iloaiei care creează ambuteiaje uriaşe pe E583/DN28 – să se lase aşteptat.

Citiți întreg materialul pe Ziarul de Iași.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: