Telefonul anticorupţie sună aproape neîntreupt după data la care ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a transmis oamenilor că pot folosi linia verde a Direcţiei Generale Anticorupţie pentru a sesiza şi fapte ilegale în sistemul de sănătate.
Potrivit Digi 24, o parte dintre reclamaţii l-au vizat pe doctorul Gheorghe Burnei, aflat acum în arest la domiciliu pentru luare de mită.
Telefonul DGA este la dispoziţia celor care vor să sesizeze fapte de corupţie încă din anul 2005. O statistică citată de Digi 24 arată că, de la începutul anului și până în prezent, aproape zece mii de apeluri au fost primite prin linia verde anticoruptie.
Cms. şef Sarmizia Fetcu, purtătorul de cuvânt al DGA: „Putem să spunem că faţă de săptămâna anterioară, s-a constat o dublare a acestora şi vorbim aici despre câteva zeci de sesizări”.
Numai că nu toţi cei care au sunat au sesizat fapte de corupţie, unii pacienţi au cerut ofiţerilor DGA sfaturi despre reţete, de exemplu.
Cms. şef Sarmizia Fetcu: „Vorbesc aici despre nedumeriri în ceea ce priveşte reţetele compensate sau nemulţumiri cu privire la condiţiile unor pacienţi internaţi în spital. Avem şi o situaţie în care un medic ne-a sesizat cu privire la o chestiune administrativă de clarificat”.
Ultimul raport asupra corupţiei al Transparency International arată că românii încă se tem să vorbească despre corupţie. Mai mult de o treime dintre români nu sunt dispuşi să declare fapte de corupţie, din cauza consecinţelor care ar putea urma.
Mădălina Argeşeanu, comisar şef Direcţia de Prevenire DGA: „Există şi soluţii pentru a preîntâmpina aceste temeri ale cetăţenilor. Asigurarea că toate datele vor fi tratate cu condifenţialitate”.