miercuri

17 iulie, 2024

5 aprilie, 2022

Ministerul Afacerilor Externe anunță marți că 10 diplomați ai Ambasadei Rusiei la București (foto) au fost declarați „personae non gratae” pe teritoriul României, scrie News.ro.

MAE informează că autoritățile române „au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, din 1961”.

Potrivit MAE, decizia autorităților române a fost comunicată părții ruse „astăzi, 5 aprilie 2022, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, domnul Valery Kuzmin, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice”.

„Cu prilejul convocării, MAE a reiterat condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea și în alte localități din Ucraina, pentru care răspunderea aparține Rusiei”, se mai arată în comunicat.

România se alătură astfel Germaniei, Franței, Spaniei, Italiei, Suediei, Danemarcei și Lituaniei care, în ultimele două zile, au anunțat expulzarea de pe teritoriul lor a zeci de diplomați ruși.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: