luni

18 martie, 2024

21 iunie, 2018

Premierul Viorica Dăncilă a reacționat la condamnarea lidelui PSD. Ea susţine că sentinţa în cazul lui Liviu Dragnea ”arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului” şi fapta pentru care a fost condamnat în primă instanţă este prevăzută de un articol pentru care CCR a dat deja o decizie că trebuie modificat.

Prin intermediul unui comunicat de presă citat de News.ro, premierul Dăncilă spune că ea crede cu tărie în nevinovăţia liderului PSD şi îl asigură de toată susţinerea ei.

Premierul mai spune că aceia care îi cer demisia lui Liviu Dragnea înainte de decizia finală a instanţei încalcă grav Constituţia, Directivele UE şi standardele Comisiei de la Veneţia privind prezumţia de nevinovăţie.


”Decizia instanţei de judecată în cazul preşedintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituţiei”, transmite premierul Viorica Dăncilă.

Ea mai spune că, „într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiţie, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alţii nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menţine şi după recursul din apel”.

„Cred cu tărie în nevinovăţia  preşedintelui PSD şi îl asigur de toată susţinerea mea  la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor – aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343”, a mai spus premierul.

De asemenea, Dăncilă consideră că cei care îi cer demisia lui Liviu Dragnea înainte de decizia finală a instanţei încalcă grav Constituţia, Directivele UE şi standardele Comisiei de la Veneţia privind prezumţia de nevinovăţie.


„Consider că cei care cer demisia preşedintelui PSD înainte de pronunţarea unei decizii finale, încalcă grav Constituţia României, Directivele Europene şi standardele Comisiei de la Veneţia, care garantează toate prezumţia de nevinovăţie. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleaşi. Vom realiza programul de guvernare şi vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în faţa cetăţenilor, uniţi şi puternici în faţa tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor”, a spus ea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: