Valentin Naumescu / Alegeri prezidențiale în Iran. Mai importante pentru Europa decât ar părea

de Valentin Naumescu | 15.5.2017 .

Puncte cheie:

  • Vineri, 19 mai, vor avea loc alegeri prezidențiale în Iran, esențiale pentru menținerea cursului moderat al țării (când spunem moderat” nu avem în vedere standardele europene, ci ceea ce poate fi în prezent posibil într-un regim teocratic islamic, adversar înverșunat al valorilor democrațiilor liberale și Occidentului), dar importante totodată pentru un întreg Orient Mijlociu aflat în fierbere, și chiar, prin extensie, pentru relațiile cu marile puteri, în special cu Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia;

  • Concurează șase candidați aprobați de ayatollah, iar actualul președinte Hassan Rouhani este în căutarea celui de-al doilea mandat. Este util de menționat că cea mai înaltă autoritate a Iranului nu este Președintele Republicii, ci liderul spiritual suprem, în prezent ayatollahul Ali Khamenei, care conduce și Consiliul Suprem de Securitate Națională (CSSN). Totuși, Președintele Iranului are un rol important prin faptul că este, de fapt, șeful guvernului de la Teheran (funcția de Prim Ministru a fost desființată în 1989) iar măsurile executive pe care le adoptă dau direcția generală a țării și configurează politicile sectoriale;

  • Sistemul electoral este de tip european/francez, cu vot direct (fără mari electori), fiind necesar un al doilea tur de scrutin dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută (peste 50%) în primul tur;

  • Aproximativ 56 milioane de votanți, din totalul de peste 80 de milioane locuitori ai Iranului (spre comparație, Franța are o populație totală de circa 65 de milioane) sunt chemați la urne, pentru alegerea Președintelui Republicii Islamice Iran în următorul mandat de patru ani;

  • Din 1981, nu s-a întâmplat ca un președinte în funcție să nu fie reales din primul tur pentru al doilea și ultimul mandat la care Constituția teocratico-democratică din 1979 îi dă dreptul. Ali Khamenei, Hashemi Rafsanjani, Mohammad Khatami și Mahmoud Ahmadinejad au fost aleși pentru câte două mandate, alegerile fiind decise de fiecare dată încă din primul tur;

  • Actualul președinte Hassan Rouhani conduce în sondaje, un larg segment al societății iraniene salutând reformele timide începute după 2013 dar mai ales Acordul nuclear cu marile puteri (JCPOA, 2015), care permite o deschidere parțială a țării spre piețele internaționale, după un deceniu de sanțiuni împovărătoare pentru economie și pentru populație. Între paranteze fie spus, puțină lume din România știe că, la succesul negocierilor privind Acordul Iranului cu marile puteri a contribuit în mare măsură, tehnic vorbind, un excelent diplomat român, Cornel Feruță, aflat din 2013 în poziția-cheie de coordonator-șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena;

  • Este totuși posibil ca, pentru prima dată, un președinte în funcție să nu câștige alegerile din primul tur, incertitudinea fiind dată de numărul relativ mare de candidați (din care trei sunt semnificativi), de nemulțumirile economico-sociale ale populației și de procentul de nehotărâți, care pot dau sau nu, în ultimul moment, un rezultat de peste 50% în favoarea președintelui Rouhani;

  • Cea mai mare putere shiită a lumii islamice, un mare rival al Arabiei Saudite, având numeroase influențe în regiune (Irak, Siria, Liban), se află la sfârșitul primului ciclu istoric generațional de după Revoluția Islamică din 1979, cu lideri de vârste foarte înaintate pregătindu-și discret succesiunea, moment în care regimul autocratic de la Teheran o poate apuca pe drumuri foarte diferite, fie spre reforme lente, graduale, atent controlate, fie spre reversul politic abrupt spre conservatorism și fundamentalism, fie spre o criză internă de mari proporții, cauzată de ciocnirea opțiunilor și impulsurilor latente ale noii generații a iranienilor cu rezistența vechii gărzi aflate la conducere.

*

Iranul alege din nou. În 2013, în articolul Șah persan. Întoarcerea Iranului în politica lumii”, scriam și nu mă înșelam deloc: “Categoric, noul preşedinte de la Teheran este profund interesat să readucă Iranul pe scena politică a lumii. Nu ştim astăzi cât de reale, de concrete şi de consistente sunt concesiile pe care este dispus să le facă Hassan Rouhani pentru a i se permite cel puţin revenirea în cercurile diplomaţiei internaţionale, dar dorinţa şi interesul său politic există.

Premisele schimbării jocului în regiune ar putea fi, deci, favorabile. Pe de altă parte, o anumită tradiţie persană a tacticii cuvintelor care nu se întâlnesc niciodată cu realităţile, o strategie înşelătoare a jocului, o diplomaţie fină a intenţiilor nemărturisite (vezi, de altfel, criticile lui Rouhani la adresa grobianismului atât de „neiranian” al lui Ahmadinejad), intenţii ascunse de regulă sub savoarea amabilităţii bine şlefuite şi a unei culturi milenare impresionante, fac din mutarea lui Rouhani o provocare pe cât de spectaculoasă, pe atât de serioasă pentru democraţiile liberale occidentale. Obişnuit (de un secol şi jumătate) cu formalismul politicii, cu normele şi principiile regimurilor clar reglementate, cu doctrina statului de drept, care pune în acord practica guvernării cu teoria şi legislaţia, spaţiul euro-atlantic gestionează astăzi cu destulă dificultate confuzia şi ambiguităţile Orientului, fiind de multe ori pus în faţa unor dileme insurmontabile (vezi, recent, lovitura de stat din Egipt sau războiul civil din Siria).

După izolarea internaţională cvasi-totală şi criza economică în care s-a prăbuşit Iranul, pe fondul sancţiunilor impuse în timpul celor două mandate dezastruoase ale lui Mahmoud Ahmadinejad (2005-2013), Teheranul a transmis recent câteva semnale simbolice dar importante, printre care dorinţa de a negocia din nou cu puterile occidentale pe tema programului său nuclear, respectiv recunoaşterea şi condamnarea Holocaustului. Unii spun că e mult (pentru un stat aflat totuşi, din 1979, sub un regim islamist anti-occidental) alţii că e prea puţin, pentru cineva care se vede acum nevoit să-şi reconstruiască prestigiul internaţional şi să-şi câştige o minimă credibilitate. Cheia lecturii mesajelor iraniene este esenţialmente diferită la Washington şi la Ierusalim, la Bruxelles şi la Riad.

Există, de asemenea, un interes cert al Statelor Unite/administrației Obama pentru stabilizarea pe cale diplomatică a regiunii, pentru atragerea, responsabilizarea, credibilizarea treptată şi (re)includerea Iranului în ecuaţia complicată a Orientului Mijlociu”1.

La doi ani după momentul de atunci, Iranul semna, alături de Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie, Franța și Germania (formatul P5+1 sau UE3+3), Acordul numit Joint Comprehensive plan of Action (2015), pe o durată de 10 ani.

JCPOA este o reglementare complexă, cât de cât acceptabilă a dosarului nuclear iranian, care a împiedicat fabricarea iminentă a primei arme nucleare pe teritoriul Republicii Islamice – posibilă, la momentul respectiv, în aproximativ 9-12 luni – și a redus gradul de îmbogățire a uraniului de la 20% la 6%, făcând din Iran una din țările cele mai monitorizate ale lumii, la nivel de experți.

Desigur, tot ce am afirmat acum patru ani era valabil și s-a confirmat în timpul administrației Obama, dar între timp trebuie ținut cont că la Casa Albă s-a instalat Donald Trump, care a criticat intens, în campania electorală, Acordul cu Iranul, promițând să scoată imediat Statele Unite din acest acord. Nu a făcut-o până acum și s-ar putea să nu o facă nici în viitor. În condițiile în care a Washingtonul dă semne că ar dori să abordeze mai energic problema Coreei de Nord, deschiderea prea multor “fronturi” ar putea fi riscantă și nesustenabilă, din vreme ce anularea Acordului cu Iranul nu este dorită nici de Uniunea Europeană, nici de Rusia.

Câteva cuvinte despre contracandidații lui Rouhani. Doi din cei cinci au o oarecare relevanță politică și ar putea obține procentaje semnificative. Ebrahim Raisi, un cleric ultraconservator de (doar) 57 de ani, se pare apropiat de liderul suprem Ali Khamenei, este un fost procuror care ar fi fost implicat în execuțiile controversate din 1988. L-ar putea vota facțiunea radicală a societății iraniene, nemulțumită de concesiile făcute de guvern puterilor occidentale precum și de monitorizarea internațională a țării, dar și cei nemulțumiți de lipsa mai rapidă a progreselor economice. Mohammad Ghalibaf, primar al Teheranului din 2005, fost șef al poliției și membru al Corpului Gardienilor Revoluției, este un alt lider conservator, cu șanse de a obține numeroase voturi din partea liniei dure. Reformistul Esghaq Jahangiri, în schimb, ca prim-vicepreședinte în cabinetul lui Rouhani, este de așteptat să se retragă chiar înaintea alegerilor în favoarea lui Rouhani, adică în următoarele 2-3 zile, pentru a maximiza șansele președintelui în funcție.

Campania electorală s-a concentrat pe problemele economice și sociale ale Iranului, nu pe cele de politică internațională. Un sondaj din aprilie arăta că 72% din iranieni cred că JCPOA nu a adus încă nimic spectaculos în nivelul lor de viață și nu au simțit efectele benefice ale ridicării sancțiunilor, deși creșterea anuală a economiei Iranului variază din 2015-2016 între 5-8%. Șomajul este încă ridicat, la peste 12%, cu un nivel de neocupare a tinerilor de aproximativ 25%. Este unul din motivele pentru care spuneam că este posibil, pentru prima dată din 1981, să se ajungă la turul al doilea, sau chiar să apară surprize și mai mari.

Spre deosebire de Statele Unite, care au (re)devenit foarte critice la adresa Iranului după instalarea lui Donald Trump, Uniunea Europeană pare mai degrabă interesată de menținerea cursului moderat al politicii Teheranului pe scena internațională. Colaborarea Rusia-Turcia-Iran în Siria, surprinzătoare prin alăturarea unor rivali tradiționali cu identități și interese regionale istorice atât de diferite, ar putea fi explicată conjunctural numai prin relațiile deteriorate ale celor trei capitale cu Vestul și prin opoziția acestora la valorile și ordinea liberală occidentală.

Liderul suprem nu a susținut public niciun candidat, dar a îndemnat iranienii să iasă masiv la vot, pentru a avea un rezultat reprezentativ. Cel mai probabil, pe primul loc (nu se știe dacă peste sau sub 50%) se va afla Președintele Hassan Rouhani, cleric de 68 de ani, cu un doctorat în drept la Universitatea din Glasgow. Nealegerea președintelui din primul tur, așa cum spuneam, o eventuală premieră a ultimilor 36 de ani, ar putea fi însă un semnal destul de îngrijorător privind evoluțiile/involuțiile politice și cultural-societale din Iran și un indiciu privind schimbarea politicii externe și de securitate a Iranului. Având în vedere fragilitatea echilibrelor sunni-shia din Orientul Mijlociu și dificultatea coordonării pozițiilor Occidentului, pe fondul răcirii relației transatlantice și chiar a dezacordurilor din interiorul Uniunii Europene, un Iran redevenit ostil și agresiv nu ar fi de bun augur pentru climatul politic al anilor următori.

Uniunea Europeană și-a moderat tonul la adresa Teheranului și a început după 2015 o anumită relaxare economică pe relația cu Iranul, care nu a fost bine văzută nici în Israel, nici în Arabia Saudită, și nici de noua administrație Trump, dar nu avem nicio îndoială că precauția trebuie să rămână cuvântul de ordine al Occidentului față de tot ceea ce se întâmplă în Republica Islamică Iran.

Nu putem exclude o surpriză de proporții în alegerile din Iran, cu scăderea suportului pentru Hassan Rouhani și un avans spectaculos al conservatorilor Ghalibaf sau Raisi, dar dacă acest lucru se va întâmpla ar fi, se pare, în primul rând pe fondul nemulțumirii iranienilor față de nivelul lor de viață și față de performanțele economice ale guvernului Rouhani, pe care ei le consideră încă insuficiente sau prea lente, în pofida creșterilor anuale substanțiale ale economiei Iranului, în ultimii doi ani.

1 http://www.contributors.ro/global-europa/sah-persan-intoarcerea-iranului-in-politica-lumii-2/

Publicat la data de 15.5.2017 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Marin Pana

Speranța de muncă: România – locul 25 în UE 28. De ce

România se află pe locul 25 între cele 28 de state din UE în ceea ce priveşte speranţa de ani de muncă pe parcursul...Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Cererea și inflația forțează creșterea dobânzilor. Efectele asupra economiei

Creșterea dobânzii la credite din ultima perioadă o urmărește pe cea a presiunilor inflaționiste, dar și pe cea a cererii de credite, potrivit analiștilor...Citeste mai departe »

Marin Pana

Mutarea contribuţiilor: problemele ei ascunse și mitologia oficială

Discuţia privind mutarea contribuţiilor plătite din salariu de la sistemul actual, parţial la angajat şi parţial la angajator, integral pe seama salariatului are conotaţii...Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Consultanții: Ministerul Finanțelor ia bani „cu forţa” din sectorul privat, prin stabilirea unui prag al salariului brut. Cheltuielile angajatorilor vor creşte

Planul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) de a  se impune firmelor private „un anumit nivel al salariului brut” este o intruziune discutabilă  în mediul privat,...Citeste mai departe »

Vladimir Ionescu

The Global Human Capital Report 2017: România, locul 42 din 130, în ceea ce privește dezvoltarea capitalului uman

România ocupă locul 42 din 130 de state la nivel mondial în funcţie de dezvoltarea capitalului uman, potrivit The Global Human Capital Report 2017,...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Justiția în România – din perspectiva cazurilor Poloniei și Ungariei. ”Armele” Comisiei și severitatea reacțiilor

Horațius Dumbravă

Din capul locului, precizez poziția și experiența de pe care vorbesc: am fost membru al comitetului executiv al rețelei consiliilor judiciare din Uniunea Europeană...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / “Germany First”. Paradoxal, ce ar însemna un guvern Merkel IV fragil?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Când Donald Trump și-a anunțat, în discursul inaugural, Doctrina care-i poartă numele, sub semnul unui teribil de populist slogan America First, am...Citeste mai departe »

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

Marin Pana

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Mircea Coşea

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Siegfried Muresan

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă...Citeste mai departe »

Prognoze şi Tudose

Marin Pana

Atenție la această eroare a primului ministru: Premierul României a atras atenţia reprezentanţilor FMI („am chemat reprezentanţii FMI”, „ultimele două prognoze le-au cam greşit”)...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 10 porunci ale României economico-sociale către cei câțiva inconștienți de la butoane

Cristian Grosu

Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Justețe și Justiție. Erorile în care se bălăcește ministrul Toader și momentul de răscruce al clemenței față de corupție

Cristian Grosu

Dl. Tudorel Toader, ministrul Justiției, pare decis să schimbe din temelii Codurile. Pregătește terenul, citează latinește, strecoară ca pe niște aluzii principiile după care...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Un nou experiment fiscal: Contul defalcat de TVA – sau cum reinventăm roata

Gabriel Biris

După deja discutatele și uitatele subiecte fiscale (impozitul pe gospodării, impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate) care au pus pe jar...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română