Valentin Naumescu / Alegeri prezidențiale în Iran. Mai importante pentru Europa decât ar părea

de Valentin Naumescu | 15.5.2017 .

Puncte cheie:

  • Vineri, 19 mai, vor avea loc alegeri prezidențiale în Iran, esențiale pentru menținerea cursului moderat al țării (când spunem moderat” nu avem în vedere standardele europene, ci ceea ce poate fi în prezent posibil într-un regim teocratic islamic, adversar înverșunat al valorilor democrațiilor liberale și Occidentului), dar importante totodată pentru un întreg Orient Mijlociu aflat în fierbere, și chiar, prin extensie, pentru relațiile cu marile puteri, în special cu Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia;

  • Concurează șase candidați aprobați de ayatollah, iar actualul președinte Hassan Rouhani este în căutarea celui de-al doilea mandat. Este util de menționat că cea mai înaltă autoritate a Iranului nu este Președintele Republicii, ci liderul spiritual suprem, în prezent ayatollahul Ali Khamenei, care conduce și Consiliul Suprem de Securitate Națională (CSSN). Totuși, Președintele Iranului are un rol important prin faptul că este, de fapt, șeful guvernului de la Teheran (funcția de Prim Ministru a fost desființată în 1989) iar măsurile executive pe care le adoptă dau direcția generală a țării și configurează politicile sectoriale;

  • Sistemul electoral este de tip european/francez, cu vot direct (fără mari electori), fiind necesar un al doilea tur de scrutin dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută (peste 50%) în primul tur;

  • Aproximativ 56 milioane de votanți, din totalul de peste 80 de milioane locuitori ai Iranului (spre comparație, Franța are o populație totală de circa 65 de milioane) sunt chemați la urne, pentru alegerea Președintelui Republicii Islamice Iran în următorul mandat de patru ani;

  • Din 1981, nu s-a întâmplat ca un președinte în funcție să nu fie reales din primul tur pentru al doilea și ultimul mandat la care Constituția teocratico-democratică din 1979 îi dă dreptul. Ali Khamenei, Hashemi Rafsanjani, Mohammad Khatami și Mahmoud Ahmadinejad au fost aleși pentru câte două mandate, alegerile fiind decise de fiecare dată încă din primul tur;

  • Actualul președinte Hassan Rouhani conduce în sondaje, un larg segment al societății iraniene salutând reformele timide începute după 2013 dar mai ales Acordul nuclear cu marile puteri (JCPOA, 2015), care permite o deschidere parțială a țării spre piețele internaționale, după un deceniu de sanțiuni împovărătoare pentru economie și pentru populație. Între paranteze fie spus, puțină lume din România știe că, la succesul negocierilor privind Acordul Iranului cu marile puteri a contribuit în mare măsură, tehnic vorbind, un excelent diplomat român, Cornel Feruță, aflat din 2013 în poziția-cheie de coordonator-șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena;

  • Este totuși posibil ca, pentru prima dată, un președinte în funcție să nu câștige alegerile din primul tur, incertitudinea fiind dată de numărul relativ mare de candidați (din care trei sunt semnificativi), de nemulțumirile economico-sociale ale populației și de procentul de nehotărâți, care pot dau sau nu, în ultimul moment, un rezultat de peste 50% în favoarea președintelui Rouhani;

  • Cea mai mare putere shiită a lumii islamice, un mare rival al Arabiei Saudite, având numeroase influențe în regiune (Irak, Siria, Liban), se află la sfârșitul primului ciclu istoric generațional de după Revoluția Islamică din 1979, cu lideri de vârste foarte înaintate pregătindu-și discret succesiunea, moment în care regimul autocratic de la Teheran o poate apuca pe drumuri foarte diferite, fie spre reforme lente, graduale, atent controlate, fie spre reversul politic abrupt spre conservatorism și fundamentalism, fie spre o criză internă de mari proporții, cauzată de ciocnirea opțiunilor și impulsurilor latente ale noii generații a iranienilor cu rezistența vechii gărzi aflate la conducere.

*

Iranul alege din nou. În 2013, în articolul Șah persan. Întoarcerea Iranului în politica lumii”, scriam și nu mă înșelam deloc: “Categoric, noul preşedinte de la Teheran este profund interesat să readucă Iranul pe scena politică a lumii. Nu ştim astăzi cât de reale, de concrete şi de consistente sunt concesiile pe care este dispus să le facă Hassan Rouhani pentru a i se permite cel puţin revenirea în cercurile diplomaţiei internaţionale, dar dorinţa şi interesul său politic există.

Premisele schimbării jocului în regiune ar putea fi, deci, favorabile. Pe de altă parte, o anumită tradiţie persană a tacticii cuvintelor care nu se întâlnesc niciodată cu realităţile, o strategie înşelătoare a jocului, o diplomaţie fină a intenţiilor nemărturisite (vezi, de altfel, criticile lui Rouhani la adresa grobianismului atât de „neiranian” al lui Ahmadinejad), intenţii ascunse de regulă sub savoarea amabilităţii bine şlefuite şi a unei culturi milenare impresionante, fac din mutarea lui Rouhani o provocare pe cât de spectaculoasă, pe atât de serioasă pentru democraţiile liberale occidentale. Obişnuit (de un secol şi jumătate) cu formalismul politicii, cu normele şi principiile regimurilor clar reglementate, cu doctrina statului de drept, care pune în acord practica guvernării cu teoria şi legislaţia, spaţiul euro-atlantic gestionează astăzi cu destulă dificultate confuzia şi ambiguităţile Orientului, fiind de multe ori pus în faţa unor dileme insurmontabile (vezi, recent, lovitura de stat din Egipt sau războiul civil din Siria).

După izolarea internaţională cvasi-totală şi criza economică în care s-a prăbuşit Iranul, pe fondul sancţiunilor impuse în timpul celor două mandate dezastruoase ale lui Mahmoud Ahmadinejad (2005-2013), Teheranul a transmis recent câteva semnale simbolice dar importante, printre care dorinţa de a negocia din nou cu puterile occidentale pe tema programului său nuclear, respectiv recunoaşterea şi condamnarea Holocaustului. Unii spun că e mult (pentru un stat aflat totuşi, din 1979, sub un regim islamist anti-occidental) alţii că e prea puţin, pentru cineva care se vede acum nevoit să-şi reconstruiască prestigiul internaţional şi să-şi câştige o minimă credibilitate. Cheia lecturii mesajelor iraniene este esenţialmente diferită la Washington şi la Ierusalim, la Bruxelles şi la Riad.

Există, de asemenea, un interes cert al Statelor Unite/administrației Obama pentru stabilizarea pe cale diplomatică a regiunii, pentru atragerea, responsabilizarea, credibilizarea treptată şi (re)includerea Iranului în ecuaţia complicată a Orientului Mijlociu”1.

La doi ani după momentul de atunci, Iranul semna, alături de Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie, Franța și Germania (formatul P5+1 sau UE3+3), Acordul numit Joint Comprehensive plan of Action (2015), pe o durată de 10 ani.

JCPOA este o reglementare complexă, cât de cât acceptabilă a dosarului nuclear iranian, care a împiedicat fabricarea iminentă a primei arme nucleare pe teritoriul Republicii Islamice – posibilă, la momentul respectiv, în aproximativ 9-12 luni – și a redus gradul de îmbogățire a uraniului de la 20% la 6%, făcând din Iran una din țările cele mai monitorizate ale lumii, la nivel de experți.

Desigur, tot ce am afirmat acum patru ani era valabil și s-a confirmat în timpul administrației Obama, dar între timp trebuie ținut cont că la Casa Albă s-a instalat Donald Trump, care a criticat intens, în campania electorală, Acordul cu Iranul, promițând să scoată imediat Statele Unite din acest acord. Nu a făcut-o până acum și s-ar putea să nu o facă nici în viitor. În condițiile în care a Washingtonul dă semne că ar dori să abordeze mai energic problema Coreei de Nord, deschiderea prea multor “fronturi” ar putea fi riscantă și nesustenabilă, din vreme ce anularea Acordului cu Iranul nu este dorită nici de Uniunea Europeană, nici de Rusia.

Câteva cuvinte despre contracandidații lui Rouhani. Doi din cei cinci au o oarecare relevanță politică și ar putea obține procentaje semnificative. Ebrahim Raisi, un cleric ultraconservator de (doar) 57 de ani, se pare apropiat de liderul suprem Ali Khamenei, este un fost procuror care ar fi fost implicat în execuțiile controversate din 1988. L-ar putea vota facțiunea radicală a societății iraniene, nemulțumită de concesiile făcute de guvern puterilor occidentale precum și de monitorizarea internațională a țării, dar și cei nemulțumiți de lipsa mai rapidă a progreselor economice. Mohammad Ghalibaf, primar al Teheranului din 2005, fost șef al poliției și membru al Corpului Gardienilor Revoluției, este un alt lider conservator, cu șanse de a obține numeroase voturi din partea liniei dure. Reformistul Esghaq Jahangiri, în schimb, ca prim-vicepreședinte în cabinetul lui Rouhani, este de așteptat să se retragă chiar înaintea alegerilor în favoarea lui Rouhani, adică în următoarele 2-3 zile, pentru a maximiza șansele președintelui în funcție.

Campania electorală s-a concentrat pe problemele economice și sociale ale Iranului, nu pe cele de politică internațională. Un sondaj din aprilie arăta că 72% din iranieni cred că JCPOA nu a adus încă nimic spectaculos în nivelul lor de viață și nu au simțit efectele benefice ale ridicării sancțiunilor, deși creșterea anuală a economiei Iranului variază din 2015-2016 între 5-8%. Șomajul este încă ridicat, la peste 12%, cu un nivel de neocupare a tinerilor de aproximativ 25%. Este unul din motivele pentru care spuneam că este posibil, pentru prima dată din 1981, să se ajungă la turul al doilea, sau chiar să apară surprize și mai mari.

Spre deosebire de Statele Unite, care au (re)devenit foarte critice la adresa Iranului după instalarea lui Donald Trump, Uniunea Europeană pare mai degrabă interesată de menținerea cursului moderat al politicii Teheranului pe scena internațională. Colaborarea Rusia-Turcia-Iran în Siria, surprinzătoare prin alăturarea unor rivali tradiționali cu identități și interese regionale istorice atât de diferite, ar putea fi explicată conjunctural numai prin relațiile deteriorate ale celor trei capitale cu Vestul și prin opoziția acestora la valorile și ordinea liberală occidentală.

Liderul suprem nu a susținut public niciun candidat, dar a îndemnat iranienii să iasă masiv la vot, pentru a avea un rezultat reprezentativ. Cel mai probabil, pe primul loc (nu se știe dacă peste sau sub 50%) se va afla Președintele Hassan Rouhani, cleric de 68 de ani, cu un doctorat în drept la Universitatea din Glasgow. Nealegerea președintelui din primul tur, așa cum spuneam, o eventuală premieră a ultimilor 36 de ani, ar putea fi însă un semnal destul de îngrijorător privind evoluțiile/involuțiile politice și cultural-societale din Iran și un indiciu privind schimbarea politicii externe și de securitate a Iranului. Având în vedere fragilitatea echilibrelor sunni-shia din Orientul Mijlociu și dificultatea coordonării pozițiilor Occidentului, pe fondul răcirii relației transatlantice și chiar a dezacordurilor din interiorul Uniunii Europene, un Iran redevenit ostil și agresiv nu ar fi de bun augur pentru climatul politic al anilor următori.

Uniunea Europeană și-a moderat tonul la adresa Teheranului și a început după 2015 o anumită relaxare economică pe relația cu Iranul, care nu a fost bine văzută nici în Israel, nici în Arabia Saudită, și nici de noua administrație Trump, dar nu avem nicio îndoială că precauția trebuie să rămână cuvântul de ordine al Occidentului față de tot ceea ce se întâmplă în Republica Islamică Iran.

Nu putem exclude o surpriză de proporții în alegerile din Iran, cu scăderea suportului pentru Hassan Rouhani și un avans spectaculos al conservatorilor Ghalibaf sau Raisi, dar dacă acest lucru se va întâmpla ar fi, se pare, în primul rând pe fondul nemulțumirii iranienilor față de nivelul lor de viață și față de performanțele economice ale guvernului Rouhani, pe care ei le consideră încă insuficiente sau prea lente, în pofida creșterilor anuale substanțiale ale economiei Iranului, în ultimii doi ani.

1 http://www.contributors.ro/global-europa/sah-persan-intoarcerea-iranului-in-politica-lumii-2/

Publicat la data de 15.5.2017 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

O problemă care se cronicizează: România are una dintre cele mai ridicate instabilități guvernamentale

România are gradul cel mai mare de instabilitate ministerială, urmată la mare distanţă de Polonia şi Italia, relevă o analiză a Centrului pentru promovarea...Citeste mai departe »

Marin Pana

România și ponderea specialiştilor în tehnologia informaţiei

La nivelul UE, nu mai puţin de 8,2 milioane persoane au fost angajate în anul 2016 ca specialişti în Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii (ICT,...Citeste mai departe »

Vladimir Ionescu

Banca Mondială / Trend nou – ”orașele magnet”: numărul românilor care doresc să emigreze, mai mic decât al celor care vor să se mute în altă localitate din țară

Aproximativ 3,6 milioane de români cu rezidența în țară intenționează să se mute în următorii cinci ani, potrivit unui sondaj prezentat în raportul “Orașe-magnet,...Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Maximele istorice ale burselor: Între jocul QE al marilor bănci centrale și fragilitatea creșterii economice globale

Deciziiile marilor bănci centrale ale lumii privind infuziile de lichidități și normalizarea regimurilor dobânzii sunt încă mai importante decât rezultatele economiilor, pentru marii jucători...Citeste mai departe »

Iulian Soare

Analiză Eurasia Group: Pentru reforma UE, priviți Germania, nu Franța

Mujtaba Rahman, specialist al Eurasia Group, analizează ”motoarele” care împing UE spre reformare, considerând că marile decizii vor fi adoptate după alegerile din Germania,...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Valentin Naumescu / Noua tentativă a Ucrainei de a sparge blocada Rusiei spre Vest. De ce va eșua și aceasta

Valentin Naumescu

Puncte cheie: De mai bine de o săptămână, Ucraina dă semnale repetate și insistente, la nivel înalt, că este pregătită să reia ofensiva politico-diplomatică...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu / Patru mesaje certe transmise de întânirea Trump – Iohannis

Cristian Diaconescu

Prin vizita Presedintelui Iohannis la Washington si angajarea dialogului, la cel mai inalt nivel, s-a marcat un moment interesant dar in acelasi timp cat...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Pericolele discursului economic: de la simplificare la manipulare

Mircea Coşea

Ar trebui să ne bucure tendința tot mai evidentă a societății românești de a discuta economie , despre rolul și efectele dezvoltării acesteia asupra...Citeste mai departe »

Cât plătim în plus pentru veniturile mai mari/impozitele mai mici ?

Marin Pana

Oficial ne merge bine. Suntem aproape de 60% cu nivelul de trai faţă de media UE în termeni de putere de cumpărare, salariile au...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Agresiunea împotriva României, încurajată și de ei și de noi

Radu Crăciun

Recent, asistand la prelegerea pe teme de securitate a unui domn general in rezerva, am invatat un nou termen: agresiune acinetica. Probabil ca nici dumneavoastra nu...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 4 mari probleme ale salarizării ca mită electorală. Despre compromiterea unui instrument de ordine în economie și societate

Cristian Grosu

1), La prima mare problemă a legii salarizării unitare – muncită vârtos zilele acestea și vândută iresponsabil în ultimele 6-7 luni – o să...Citeste mai departe »

Valentin Lazea / Adevăr și democrație

Valentin Lazea

Rândurile de mai jos constituie reflecții prilejuite de prelegerea „Ştiinţă, adevăr, democraţie. O alianță problematică?” susţinută de dl. profesor universitar dr. Mircea Dumitru, rectorul...Citeste mai departe »

Daniel Dăianu / De-euroizarea și aderarea la zona euro: o contradicție?

Daniel Daianu

De ceva timp Banca Nationala a Romaniei publica minute ale sedintelor Consiliului de Administratie. Si in acestea se mentioneaza o tendinta de crestere a...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / O (nouă) revoluție fiscală? În ce scop?

Gabriel Biris

Recent au apărut în piață două proiecte ale guvernului PSD-ALDE: Introducerea unui nou concept, impozitul pe gospodărie, concept care ar urma să schimbe din...Citeste mai departe »

Aurelian Dochia / De ce este normal ca o țară ca România să importe mai mult decât exportă

Aurelian Dochia

Mi-a atras atenția o analiză publicată de cursdeguvernare.ro (aici) care trece în revistă structura comerțului exterior românesc și deplânge faptul că țara noastră înregistrează...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română