Evenimentul

”Referendumul pentru Familie”: Legislație nouă, din categoria ”Totul pentru fraudă”

Referendumul, denumit generic ”Pentru Familie”, la care românii sunt chemați, sâmbătă și duminică, la urne, oferă puține garanții că rezultatele comunicate vor fi corecte. Suspiciunea… Mai mult

05.10.2018

Analiză

„Inflaţia industrială”, peste ”inflația populară” – Energia, deja cu 14% mai scumpă: Lumini, umbre şi implicaţii

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut uşor în luna august 2018, până la 5,86%, dar a rămas semnificativ peste inflaţia preţurilor la consumator, măsurată… Mai mult

03.10.2018

Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

Articole despre «redistribuire»

T2 / Venitul mediu lunar per român a urcat la aproape 1.600 de lei: Modificările în redistribuirea bugetului familiei

Datele publicate de INS pentru trimestrul II 2018 arată că veniturile românilor s-au apropiat de nivelul de 1.600 lei lunar pe persoană. Ele au fost… Mai mult

08.10.2018

Cât de pozitivă e rectificarea bugetară pozitivă: rolul jucat de creșterea peste așteptări a prețurilor

Deficitul bugetar urmărit în execuţia bugetară va rămâne stabilit la valoarea de 2,97% din PIB, potrivit rectificării anunţate ca fiind pozitivă de Ministerul Finanţelor. Practic,… Mai mult

07.08.2018

Corina Crețu: Fondurile structurale nu pot fi utilizate ca mijloc de presiune în chestiunea refugiaților

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a afirmat într-un interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allemagne Zeitung (FAZ) că se opune aplicării de sancțiuni țărilor… Mai mult

25.03.2017

Oficial european: Amendarea statelor care refuză preluarea refugiaților este prea complicată, soluția este reținerea unor fonduri europene destinate acestora

Statele membre care nu preiau refugiați din Grecia și Italia ar putea pierde din fondurile europene alocate, dacă Parlamentul European va aproba propunerea Cecilia Wikstroem… Mai mult

27.01.2017

UE – Proiectul legii azilului: Sancțiune de 250.000 de euro pentru refuzul fiecărui refugiat de către statele membre

Statele membre ar putea fi obligate să plătească o sancțiune de aproximativ 250.000 de euro pentru fiecare refugiat din cota obligatorie pe care refuză să-l… Mai mult

03.05.2016

Primii 32.000 de imigranţi din Grecia şi Italia vor fi redistribuiţi în UE începând cu luna octombrie

Miniştrii de Interne din statele Uniunii Europene au convenit luni, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, să înceapă în octombrie mutarea a peste 32.000 de… Mai mult

21.07.2015

Propunerea ministrului Muncii din Renania de Nord-Westfalia: Fondurile UE neutilizate de România și Bulgaria să fie preluate de Germania pentru ”imigrația sărăciei”

Fondurile UE destinate combaterii sărăciei din România şi Bulgaria, şi rămase neutilizate, ar trebui redirecţionate către Germania şi celelate state asaltate de migranţi săraci din… Mai mult

28.07.2014

MEN le răspunde demisionarilor CNCS că finanțează programele de cercetare după priorități

Ministerul Educației Naționale va urgenta procedurile de numire a unor noi membri ai Consiliului Național de cercetare Științifică (CNCS), după ce membrii actuali ai forului… Mai mult

12.04.2013

Se pregătește noul Buget al României: malformația lui congenitală

Cu venituri pe model anglo-saxon (SUA, Irlanda, Marea Britanie) și cu obligații asumate pe model european (Germania, Austria, Franța, Italia) pe partea de cheltuieli, România… Mai mult

28.10.2012

Sociollogica / Legea electorală în câteva cuvinte simple

Legea electorală din România nu este imposibil de înţeles, ci o serie de puzzle-uri sau un cub Rubik/unguresc. Cred că este interesant să descoperi toate… Mai mult

16.10.2012

Lucian Croitoru: România are o libertate economică fragmentată. Asta amenință și libertatea politică

”În iulie 2012 au apărut semne că în România libertatea politică s-ar putea deteriora. Aratăm că aceste semne reflectă un deficit substanțial de libertate economică,… Mai mult

01.08.2012

Europa

55 miliarde euro, evaziune fiscală cu dividende în 11 state europene

Iulian Soare

Vaste operaţiuni de manipulare fiscală a dividendelor încasate din mai multe ţări europene au dus la o evaziune de 55,2 miliarde de euro în aceste… Mai mult

Stiri

Salini Impregilo trebuie să restituie CNAIR 83 milioane lei – decizie Curtea de Apel în dosarul autostrăzii ”surpate”

Adrian N Ionescu

Constructorul lotului autostrăzii A1 Sibiu-Orăştie surpate parțial în 2014, Salini Impregilo S.p.A, ar urma să restituie companiei române de drumuri peste 83,1 de milioane de lei… Mai mult

Stiri

Sorin Blejnar, fost președinte ANAF, condamnat la 6 ani închisoare. Decizia nu este definitivă

Vladimir Ionescu

Sorin Blejnar a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat că a primit un procent… Mai mult

Europa

Deficitul bugetar italian – Piețele fac demonstrația că îngrijorările UE sunt întemeiate

Adrian N Ionescu

Marii investitori globali spun deja guvernului italian că ei nu cred că acesta va putea suporta, așa cum și-a propus, creșterea costului împrumuturilor suverane ale țării. Cauza… Mai mult

Stiri

CCR a confirmat: Referendumul pentru familie nu este valid

Vladimir Ionescu

Curtea Constituțională a României a confirmat, joi, rezultatul de invalidare a referendumului pentru familie, organizat pe 6 și 7 octombrie, din cauza neatingerii pragului legal… Mai mult

Stiri

Un studiu care trebuie neapărat aprofundat: Aproape jumătate din profesorii români ar fi de acord cu un regim dictatorial și cu pedeapsa cu moartea

Mariana Bechir

  Aproape jumătate dintre profesorii români sunt de acord cu un regim dictatorial, se declară pentru pedeapsa cu moartea și sunt de părere că homosexualitatea nu… Mai mult

Stiri

ASE, locul I în România în domeniul Ştiinţelor sociale – clasament Times Higher Education World University Rankings 2019

Vladimir Ionescu

Academia de Studii Economice din Bucureşti este prezentă în clasamentul Times Higher Education World University Rankings 2019 by Subject, fiind plasată în grupa 501-600 în… Mai mult