miercuri

7 august, 2024

9 iulie, 2024

Liderii celor 32 de state membre ale NATO se întâlnesc marți la Washington la un summit de trei zile al alianței transatlantice, în care sprijinul pentru Ucraina, ”securizarea” de o posibilă revenire a lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA și asigurarea flancului cel mai expus agresiunilor Rusiei sunt cele mai importante subiecte pe agendă.

Preşedintele Volodimir Zelenski, care participă la summit, ar urma să pledeze pe lângă aliaţii săi occidentali pentru livrarea de mai multe sisteme de apărare antiaeriană.

Cum acest summit marchează și cel de-al 75-lea an de existență al NATO, în prima zi va fi organizată o recepție, temele importante urmând să fie adresate miercuri și joi.


Kremlin a indicat deja, potrivit Reuters, că urmăreşte cu „maximă atenţie” summitul NATO de la Washington, dat fiind faptul că „Alianţa Nord-Atlantică consideră Rusia a fi inamicul său”.

Obiectivul României

România, care marchează și ea două decenii de apartenență la NATO, va fi prezentă la Washington unde își va susține obiectivele.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis va susține deciziile Aliate privind consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare și va solicita acordarea unei atenții sporite Flancului Estic și Mării Negre, regiune de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică.

Klaus Iohannis, arată comunicatul, va sublinia că postura NATO se fundamentează pe forțe, capabilități și aranjamente de comandă și control robuste și eficiente, capabile să răspundă tuturor amenințărilor.


Șeful statului va pleda de asemenea pentru continuarea sprijinului în favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, în special pentru Republica Moldova, și creșterea capacității acestora de a răspunde amenințărilor hibride în creștere.

NATO, în fruntea ajutorului pentru Ucraina

Sprijinul pentru Ucraina va fi unul dintre subiectele majore pe care se va concentra reuniunea liderilor aliaţi din 9-11 iulie din capitala SUA, Washington.

Ţările aliate au convenit deja, prin miniştrii apărării, că Alianţa îşi va asuma un rol de lider în coordonarea ajutorului militar internaţional pentru ca Ucraina să se apere de invazia rusă, precum şi iniţiative de antrenament pentru soldaţii ucraineni.

Liderii trebuie să aprobe acest plan al miniştrilor apărării, care constă în preluarea de către NATO a controlului asupra instalaţiilor americane din Wiesbaden (Germania) şi asupra nodurilor logistice din partea de est a Alianţei. Toate acestea vor fi sub comanda comandantului suprem al Alianţei pentru Europa (SACEUR), generalul american Christopher G. Cavoli.

Generalul Cavoli conducea deja Grupul de asistenţă pentru securitate pentru Ucraina (SAG-U) din Wiesbaden, dar în rolul său paralel de comandant american în Europa.

NATO preia responsabilități ale SUA

Alianţa va supraveghea pregătirea forţelor armate ucrainene la unităţile de antrenament ale ţărilor aliate, va sprijini Ucraina prin planificarea şi coordonarea donaţiilor, va gestiona transferul şi repararea echipamentelor şi va sprijini dezvoltarea pe termen lung a Forţelor Armate ale Ucrainei, potrivit secretarului general al alianţei, Jens Stoltenberg.

Ideea nu este de a înlocui Statele Unite în fruntea grupului de contact din rândul a peste 50 de ţări pentru a încuraja donaţiile de ajutor militar Ucrainei, ci mai degrabă de a prelua responsabilitatea verificării execuţiei şi organizării acelui ajutor.

Angajamente financiare

În aceeaşi direcţie a dorinţei de a oferi Ucrainei mai multă predictibilitate pe termen lung, Stoltenberg a propus un angajament financiar de cel puţin 40 de miliarde de euro pe an sub formă de ajutor militar pentru Ucraina.

Politicianul norvegian a atras atenţia totodată că întârzierea de către Congresul SUA în procesul de aprobare a ultimului mare pachet de ajutor acordat Ucrainei, în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, este o situaţie care trebuie evitată pe viitor.

El a subliniat necesitatea de a furniza rapid Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană şi muniţie.

Un drum „ireversibil” către NATO

În orice caz, nu este de aşteptat ca în comunicatul final al summitului de la Washington să fie inclusă o dată pentru intrarea Ucrainei în NATO, dar conform unor surse diplomatice se vor face progrese în ceea ce priveşte limbajul folosit la întâlnirea de anul trecut de la Vilnius, când a fost reafirmat angajamentul din 2008 ca Ucraina să devină membră a Alianţei.

În comunicatul final de la Vilnius, ţările au menţionat: „Viitorul Ucrainei se află în NATO”. De data aceasta, Washingtonul face presiuni pentru ca documentul să descrie candidatura Ucrainei la organizaţie drept „ireversibilă”, au declarat pentru EFE surse familiare cu conversaţiile, care au subliniat că negocierile sunt încă în desfăşurare.

Prin această formulare, Alianţa ar mai face un pas în sprijinul său pentru Kiev, transmiţând un mesaj clar că există intenţia ca aceasta să se alăture organizaţiei, deşi numai atunci când cei 32 de aliaţi vor fi de acord şi când condiţiile vor fi fost îndeplinite.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ucraina doar si numai in veacul asta, doar despre Ucraina este vorba …?!!! Ce vrea de fapt Ucraina exceptand desfiintarea natiei ,ce ideologii impinge Ucraina spre SUA ea fiind ocupata majoritar de rusi,dinainte ca si populatie…,,Constituția republicii recunoaște limba rusă ca limbă a majorității populației și îi garantează utilizarea „în toate sferele vieții publice”. ..?! Ce convingeri de ,,mai bine ,, are dupa ce va sa fie rasa de pe Terra …?! Toate ajutoarele sunt parte a unui ipocrit ticalos plan de putere prin crestera economiei doar pe parte a industriei de armament….Asta nu poate avea un final decat….. APOCALIPTIC.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ucraina doar si numai in veacul asta, doar despre Ucraina este vorba …?!!! Ce vrea de fapt Ucraina exceptand desfiintarea natiei ,ce ideologii impinge Ucraina spre SUA ea fiind ocupata majoritar de rusi,dinainte ca si populatie…,,Constituția republicii recunoaște limba rusă ca limbă a majorității populației și îi garantează utilizarea „în toate sferele vieții publice”. ..?! Ce convingeri de ,,mai bine ,, are dupa ce va sa fie rasa de pe Terra …?! Toate ajutoarele sunt parte a unui ipocrit ticalos plan de putere prin crestera economiei doar pe parte a industriei de armament….Asta nu poate avea un final decat….. APOCALIPTIC.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: