Șomajul, în creștere odată cu economia. Necesarul real de locuri de muncă – 1,4 milioane. Diferență severă de gen la raportul de dependență

Pe lângă cei 730 de mii de șomeri consemnați de statistica oficială potrivit definiției Biroului Internațional al Muncii (BIM), România a mai înregistrat anul trecut 249 de mii de persoane subocupate și 445 de mii de persoane catalogate drept forță de muncă potențială adițională.

Acestea din urmă sunt aproape exclusiv persoane inactive care sunt disponibile să înceapă lucrul dar nu caută un loc de muncă (motiv pentru care Nu se încadrează în definiția BIM).

În principiu, în categoria de forță de muncă potențială adițională ar mai intra și persoanele care caută loc de muncă dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, dar în cazul României numărul lor este nesemnificativ. În plan regional, ne situăm după vecinele Bulgaria și Ungaria, dar înaintea Poloniei, Ungariei și Cehiei.

Raportat atât la populația activă cât și la populația totală, România are cele mai multe persoane subocupate dintre țările din regiune membre UE. Adică are cea mai mare proporție de persoane care lucrează cu program parțial dar doresc și sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, deși ponderea la nivel național este încă sub media UE.

Deși reprezintă o formă de valorificare, fie și parțială a forței de muncă, ocuparea parțială reduce sumele încasate la bugetele publice prin diminuarea bazei de impozitare. De altfel, în multe cazuri, programul parțial de lucru maschează o activitate full-time, retribuită cu sume suplimentare date ”la mica înțelegere” de către angajator.

Raportul de dependență economică ( numărul persoanelor inactive și în șomaj care revin la 1000 de persoane ocupate) a fost anul trecut de 1302 la mie. Valoarea acestui indicator apare identică pentru mediul urban și mediul rural, dar se remarcă dezechilibrul puternic pe sexe, fiind 1.652 la mie în cazul persoanelor de sex feminin față de doar 1.020 la mie în cazul bărbaților.

Statistica oficială, ținută după normele naționale, arată o rată a șomajului mai mică la femei decât la bărbați pentru simplul motiv că foarte multe femei ar lucra dacă ar avea în ce domenii să activeze dar nu mai caută loc de muncă. Asta deoarece apreciază că nici măcar nu mai merită efortul să întreprindă ceva în acest sens.

Situația se prezintă așa și din cauza politicilor economico-sociale moștenite de noua economie: politica de dezvoltare în teritoriu de dinainte de 1989 ținea cont nu doar de crearea de locuri de muncă în județele mai puțin dezvoltate, dar și de înființarea unor întreprinderi care utilizau cu precădere forța de muncă feminină, complementare cu marile uzine dezvoltate cu precădere în ”industria grea”.

Din păcate, în pofida creșterii economice estimate la 3,5%, rata șomajului BIM a urcat la 7,3% anul trecut față de 7% în 2012. Dacă se adiționează cei 730 de mii de șomeri cu cele 445 de mii de persoane din forța de muncă potențială adițională și cu cele 249 de mii de persoane subocupate, se obține adevăratul necesar de locuri de muncă ce ar trebui create, adică peste 1,4 milioane locuri de muncă.

Acestea ar trebui să se adauge celor 2.431 mii locuri de muncă din industrie și construcții, 3.650 mii locuri de muncă din servicii și 190 de mii de locuri de muncă din agricultură, care dau totalul real de salariați, respectiv 6.271 mii persoane ( cele aproximativ 4,7 milioane prezentate îndeobțte drept forță de muncă sunt, de fapt, cei angajați la întreprinderile care au de la patru angajați în sus).

Una peste alta, nivelul ratei de ocupare a populației în vârstă de 20-64 de ani a fost anul trecut de 63,9%, cu peste șase procente sub ținta de 70% stabilită în contextul strategiei Europa 2020. Iar asta în condițiile în care 918 mii persoane au lucrat cu program parțial, adică aproximativ 10% din totalul persoanelor ocupate. Ceea ce ar trebui să facă din ocupare prioritatea națională a acestui deceniu.