sâmbătă

27 aprilie, 2024

24 iulie, 2017

Președintele Igor Dodon s-a asigurat că susținătorii intereselor rusești vor popula din nou viitorul Parlament al Chișinăului

Ambasada Statelor Unite ale Americii din Chișinău își exprimă dezamăgirea față de decizia parlamentului și a guvernului Republicii Moldova de a introduce sistemul electoral mixt în republică.

Potrivit Radio Chișinău, SUA consideră că schimbarea făcută în materia electorală s-a făcut ignorând cele mai importante recomandări în acest sens emise de Comisia de la Veneția și de Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului.

Măsura a fost dezauată în plan european, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, PPE, a cerut joi, săptămâna trecută, sistarea asistenței financiare pe care UE o acordă Republicii Moldova.


Federica Mogherini, șefa diplomației europene, și comisarul Johannes Hahn, responsabil cu negocierile pentru extinderea UE, au emis vineri, săptămâna trecută, o declarație comună în care acuză schimbările decise în legislația electorală.

Prin vocea premierului Tudose, care vineri a cauționat decizia puterii de la Chișinău, și în contextul absenței unor mesaje ferme ale MAE și ale Administrației Prezidențiale, România transmite semnalul că aprobă deciziile puterii din Republica Moldova.

”Revizuirea Codului Electoral pune la îndoială obiectivul declarat al guvernului privind un viitor european și democratic pentru cetățenii Republicii Moldova. Vom continua să colaborăm cu toate părțile interesate, inclusiv cu societatea civilă, pentru a face ca viitorul european al Republicii Moldova să devină realitate”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a ambasadei americane.

Modul în care a fost modificat Codul Electoral în Republica Moldova intră în contradicție directă cu recentele recomandări ale Comisiei de la Veneția, notează Radio Chișinău.


Președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat imediat după votul din parlament noua lege, care favorizează la alegerile parlamentare de anul viitor Partidul Socialist (de stânga, prorus) și pe democrații aflați la putere.

”Felicit toți cetățenii Republicii Moldova cu această ocazie. Consider că începe o noua filă în istoria modernă a Republicii Moldova. Vom munci în continuare pentru atingerea tuturor obiectivelor anunțate. Moldova are viitor”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: