vineri

26 aprilie, 2024

11 mai, 2016

votGuvernul a modificat miercuri Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului astfel încât să poată fi organizate referendumuri locale odată cu alegerile locale și utilizând infrastructura pregătită pentru acest tip de scrutin.

Potrivit unui comunicat al instituției, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență pentru completarea Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului, în scopul  eliminării restricțiilor pe care le întâmpină în prezent autoritățile publice locale cu privire la organizarea referendumurilor locale în aceeași dată cu cea a alegerilor pentru primari și consilieri locali și județeni.

În cazul organizării simultane a referendumului local și alegerilor locale, ambele scrutine se realizează în cadrul acelorași secții de votare, cu aceleași ștampile, operațiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleași birouri electorale ale secțiilor de votare. Alegătorii votează în baza unor liste electorale permanente și a unor liste electorale suplimentare separate, întocmite conform legii. Cheltuielile pentru confecționarea buletinelor de vot pentru referendumul local sunt suportate din bugetul local.


Odată cu alegerile locale din 5 iunie vor fi organizate două referendumuri locale. Astfel, printr-o Hotărâre din 17 martie 2016, Consiliul Local al comunei Dîngeni, județul Botoșani, a aprobat organizarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor din comuna Dângeni pentru înființarea satelor Gulioaia, Buneni și Coșteni. Totodată, printr-o Hotărâre din 31 martie 2016, Consiliul Local al municipiului Oradea, județul Bihor, a aprobat organizarea unui referendum în vederea consultării orădenilor cu privire la modificarea limitei administrative a unității administrativ-teritoriale Oradea.

Modificarea Legii referendumului adoptată de guvern face posibilă exercitarea dreptului de vot în cadrul referendumurilor locale stabilite pentru 5 iunie 2016 de către peste 190.000 de alegători. Prin organizarea simultană a celor două scrutine în data de 5 iunie se estimează economii de circa 1,7 milioane lei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: