joi

25 aprilie, 2024

13 aprilie, 2017

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Asociația Spirits România, ONG reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit miercuri, în cadrul unei întâlniri dintre conducereile celor două, demararea unei colaborări pentru a combate piața neagră din industria băuturilor spirtoase.

Este prima inițiativă de acest gen a fiscului, în condițiile în care contrabanda sau consumul de alcool contrafăcut produc, de ani de zile, efecte negative asupra societății și economiei.

Potrivit unui comunicat ANAF,  ”un parteneriat strâns între autoritățile publice, industrie și societatea civilă este esențial atât pentru însănătoșirea pieței de băuturi spirtoase, cât și pentru creșterea nivelului de taxe colectate la bugetul de stat”.


În acest sens, comunicatul precizează:

”Asociația Spirits România și ANAF au agreat să colaboreze în perioada următoare prin acțiuni de prevenție și control pentru diminuarea producției și comercializării nefiscalizate a băuturilor spirtoase, Asociația Spirits România angajându-se să contribuie în timp real cu informații privind cazurile de evaziune fiscală, contrabandă sau contrafacere de alcool sesizate în piață.

Acest fenomen afectează negativ atât statul care pierde prin neîncasarea taxelor și impozitelor, cât și companiile care operează legal în această industrie, limitându-le potențialul de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncă, de investiții în facilități de producție locale și afectându-le puternic competitivitatea pe sectorul exporturilor. În plus, consumul de alcool ilicit, a cărui calitate nu este în niciun fel controlată, reprezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor și le poate pune în pericol viața”.

Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Romania este pe primul loc in Europa la consumul de alcool ilicit si cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat.


”Combaterea pieței negre din industria alcoolului, în toate formele ei, este o prioritate pentru ANAF, iar creșterea nivelului de cooperare cu mediul de afaceri este obiectiv strategic care va contribui la succesul acțiunilor operaționale de control, derulate în prezent, precum și la îmbunătățirea cadrului legislativ” a declarat vicepreședintele ANAF, domnul Florin Tunaru, în cadrul întâlnirii.

“Experiența din alte state europene ne-a arătat că cele mai eficiente metode de combatere a consumului dăunator de alcool sunt parteneriatele public-private între autoritățile publice și industrie și ne-am propus să realizăm această colaborare și în România”, declară și Tudor Furir, președintele Spirits România.

Asociatia Spirits Romania este o asociatie non-guvernamentala si independenta, care reuneste principalii producatori si importatori de bauturi spirtoase din Romania. Spirits Romania a fost infiintata in 2013 cu scopul de a contribui la crearea unui cadru fiscal si legislativ functional, propice dezvoltarii industriei locale de bauturi spirtoase, precum si din dorinta companiilor membre de a se implica in crearea unor programe comune de educare a consumatorilor cu privire la consumul responsabil de alcool.

Spirits Romania, care reprezinta principalele companii producatoare si importatoare de bauturi spirtoase din Romania (BDG, Brown-Forman, Cristalex, Diageo, PPD, Pernod Ricard Romania, Prodal, Prodvinalco), este afiliata Spirits Europe, organizatia reprezentativa la nivel european a industriei alcoolului, ce reuneste peste 32 de asociatii nationale din 25 de tari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: