vineri

26 aprilie, 2024

12 iulie, 2018

Londra se pregătește de vizita lui Donald Trump

Donald Trump începe joi prima sa vizită oficială în Regatul Unit, în care se va întâlni cu premierul Theresa May, cu regina Elizabeth a II-a și va vizita Scoția, unde este născută mama sa. Vizita președintelui american va fi punctată de numeroase manifestaţii ostile.

Vizita lui Donald Trump a fost gândită inițial ca vizită de stat, însă britanicii au protestat vehement față de inițiativă, temându-se că Regina va fi pusă în situații delicate de către exuberantul președinte american. Administrația americană a amânat de mai multe ori vizita la Londra de teama unor reacții populare ostile.

Odată agreeat caracterul de vizită oficială s-a stabilit că Regina Elizabeta a II-a îi va primei pe preşedintele american Donald Trump şi pe soţia sa, Melania, la Castelul Windsor. Acolo vor asista vineri la un marş militar, după care vor lua ceaiul, a anunţat miercuri Palatul Buckingham.


Preşedintele Trump a declarat că ar dori să se întâlnească şi cu „prietenul său”, Boris Johnson, demisionat la începutul săptămânii din postul de ministru de externe. „Boris Johnson este prietenul meu, a fost drăguţ cu mine, m-a sprijinit foarte mult şi poate voi sta de vorbă cu el când o să ajung acolo. Îmi place Boris Johnson, întodeauna mi-a plăcut”, a declarat preşedintele Trump înaintea vizitei.

În 2016, când era primar al Londrei, Boris Johnson îl considera pe Donald Trump ”inapt” de a ocupa președinția SUA. ”Cred că el trădează o ignoranţă stupefiantă şi îl face inapt să deţină funcţia de preşedinte al Statelor Unite. L-aş invita să vină să vadă întreaga Londră doar că nu aş dori să expun vreun londonez la riscul ne-necesar de a-l întâlni pe Donald Trump.”, spunea Boris Johnson, ca replică la anumite afirmații ireverențioase făcute la adresa Londrei de, la acel moment, candidatul la președinție Donald Trump.

Preşedintele Trump ajunge la Londra în plină criză politică, la care a contribuit şi demisia lui Boris Johnson din guvern, în semn de protest față de planul prezentat pe prim ministrul Theresa May privind relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit.

Premierul May a declarat că va discuta cu preşedintele Trump relaţiile comerciale post-Brexit precum şi relaţia specială Londra – Washington.


La Londra este programată o demonstraţie de protest împotriva preşedintelui Trump, la care sunt aşteptaţi circa 50.000 de demonstranţi, iar primarul Londrei Sadiq Khan, care a avut în trecut dispute cu liderul de la Washington, a aprobat ancorarea deasupra Pieţei Parlamentului a unui balon uriaş „Baby Trump”, care va pluti timp de două ore deasupra demonstraţiei care e programată pentru vineri dimineaţă.

Guvernul a transferat circa 4.500 de poliţişti din provincie în capitală pentru păstrarea ordinii publice în timpul protestelor.

Preşedintele Trump va vizita castelul Windsor, reşedinţă a Reginei Elisabeta a II-a cu care se va întâlni, Chequers, reşedinţa prim-ministrului, precum şi Palatul Blenheim, din comitatul Oxfordshire, locul de naştere al fostului prim ministru, Winston Churchill, cel care a inaugurat relația specială împreună cu președintele Franklin Roosevelt în timpul celui de-al doilea război mondial.

Liderul american îşi va încheia vizita în Scoţia unde potrivit relatărilor de presă ar dori să joace o partidă de golf cu Ducele de York, al doilea fiu al Reginei Elisabeta, pe terenul de la Turnberry din comitatul Ayrshire, al cărui proprietar este chiar preşedintele Trump.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: