marți

19 martie, 2024

11 februarie, 2018

Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna decembrie 2017 a fost de 3.662 lei, cu 6,8% mai mare faţă de luna precedentă iar suma netă corespunzătoare a urcat la 2.629 de lei, cu 165 lei în plus.

Salariul real (puterea de cumpărare a banilor încasaţi exprimată ca indice raportat la cea din octombrie 1990) a urcat la un nivel record istoric de 192,9%, după ce a marcat un salt de 11,5 puncte procentuale faţă de luna precedentă.

Câștigul salarial mediu net a ajuns la cea mai mare valoare înregistrată vreodată cu 565 euro la cursul din la cursul mediu de schimb din ianuarie 2017 (luna de încasare efectivă a banilor) sau 1.104 euro ca putere de cumpărare după ajustarea cu raportul dintre nivelul preţurilor la noi şi cele medii din UE ( 51,2%).


Cu toate acestea, ritmul de creştere a acesteia în raport cu aceeaşi lună a anului precedent a coborât din nou spre numai  8%, mult sub nivelul de circa 13% la care a staţionat între lunile aprilie şi septembrie 2017. Fundamentele economice se vor vedea implacabil iar avansul luat de venituri faţă de creşterea economică (estimată acum la 7,1%) se îndreaptă spre dispariţie.

Inflaţia anuală a ajuns deja la 3,3% iar cursul mediu de schimb a urcat la pragul de 4,65 lei/euro.

Este un semnal că dacă nu facem corecţii controlate pentru a nu produce şocuri la nivelul populaţiei, atunci ne va corecta economia de piaţă. Inflaţia va eroda semnificativ în continuare puterea de cumpărare, situaţie nerecomandabilă pentru stabilitatea economică.

Cum arată creșterile în economia națională

Cele mai mari creşteri procentuale ale veniturilor din economia naţională au continuat să fie înregistrate în administraţia publică ( ritm în scădere, însă cu cinci procente faţă de luna anterioară).


De remarcat prăbuşirea ritmului de creştere a salariilor în sănătate de la 24,2% în noiembrie la doar 6,4% în decembrie.

Pe sistemul păgubos stop-and-go, în sectorul sanitar va urma o nouă creştere salarială importantă în curând. Dar ar trebui să fim atenţi la reducerea bazei de raportare exact înainte de majorare, chestiune tehnică mai puţin accessibilă publicului larg, care amplifică mediatic saltul în salarizare faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

Celălat domeniu de servicii de stat de maxim interes, învăţământul, deşi a revenit uşor peste ritmul mediu de creştere a salariului pe economie (undeva la concurenţă acerbă cu comerţul !) , a rămas la mai puţin de 90% din această medie. Medie care a urcat cu ocazia primelor de sărbători chiar peste media avută în vedere pe anul 2018 de prognoza oficială (doar 2.614 lei).

Industria prelucrătoare şi-a înrăutăţit şi ea poziţia relativă între activităţile din economie pe parcursul ultimelor 12 luni analizate până la doar 91% din nivelul de referinţă pe întreaga economie, în pofida unei creşteri de productivitate de aproximativ 10%.

Ar mai fi de reţinut avansul spectaculos înregistrat în sectorul de intermedieri financiare, care a urcat puternic la finalul anului ( opt puncte procentuale la avans într-o singură lună ) şi a ajuns pe poziţia a doua în economie după ce la începutul anului consemnase chiar scăderi de venituri faţă de situaţia din urmă cu 12 luni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: