joi

25 aprilie, 2024

5 iunie, 2017

După lansarea de miercurea trecută a ”documentului de reflecție” referitor la Uniunea economică și monetară, Comisia Europeană pare să pregătească atribuirea către Zona euro statutul de ”viteza întâi” a Europei.

Modul de guvernanță al Zonei euro se va modifica radical dacă se vor respecta ideile anunțate de comisarul Pierre Moscovici, iar reuniunile informale ale Eurogroup vor căpăta greutatea de a împinge spre o mai mare integrare cele 19 state membre.

Potrivit Politico, planul vizează în primul rând unificarea poziției de președinte Eurogroup cu cea de Comisar responsabil cu Uniunea economică și monetară (EMU). Persoana aleasă în noua poziție va fi practic, poate chiar ca și titulatură, ministrul de Finanțe al Zonei euro.


Această unificare de funcții nu este unică în UE, Comisia intenționând să înființeze un post similar ca importanță celui deținut azi de Federica Mogherini, ministru de Externe al UE.

Propunerile conținute de cele 40 de pagini ale ”documentului de reflecție” asupra viitorului EMU vizează în esență apropierea statelor bogate de cele mai sărace din Zona euro a Europei până la o auto=impusă dată: 2025.

Potrivit planului Comisiei, Eurogroup s-ar transforma dintr-un corp neoficial și excesiv de ”secretos”, după cum spun criticii, într-o structură instituțională, responsabilă cu decizii care vor privi întreaga Zonă euro.

Activitatea Eurogroup ar putea fi susținută de o ”trezorerie a Zonei euro”, care ar avea ca sarcini inclusiv ”pregătirea și executarea deciziilor” adoptate de Eurogroup.


Cele două entități vor fi conexate ”sub un minister al Finanțelor UE”, șeful acestuia urmând să prezideze Eurogroup.

Pentru controlul puterilor, potrivit Comisarului pentru economie și afaceri financiare, Pierre Moscovici, Parlamentul European va primi atributul de a solicita audierea președintelui Eurogroup, care va fi obligat să explice deciziile adoptate de instituția ăe care o va conduce.

Parlamentul European nu are în prezent puterea de a-l obliga pe președintele Eurogroup de a participa la audieri, actualul președinte, Jeroen Dijsselbloem, având libertatea de a accepta sau de a refuza o invitație.

Eurogroup a negociat mai multe acorduri de susținere economică de la începutul crizei care a afectat Zona euro, o chestiune de maxim interes pentru toate cele 19 state membre.

Lipsa de autoritate a Parlamentului în fața Eurogroup a devenit evidentă în aprilie, când Jeroen Dijsselbloem a respins solicitarea de a informa în legătură cu evoluția acordului de bailout cu Grecia, solicitare generată de afirmații controversate făcute de Dijsselbloem în presa germană.

Formalizarea acestui set de modificări ar putea să se întâmple destul de rapid, ”până la finalul anului 2018”, după cum a afirmat Pierre Moscovici. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci ”un angajament privind responsabilitatea democratică în Zona euro” ar putea fi semnat ”până la organizarea alegerilor din iunie 2019 pentru Parlamentul European”, a mai spus Moscovici.

Și comisarul Valdis Dombrovskiseste de părere că ”nu trebuie să mai așteptăm o nouă criză, ci trebuie să mergem înainte” cu întărirea EMU.

Planurile Comisiei legate de viitorul Zonei euro merg mai departe de reformarea Eurogroup- proiectata ”Trezorerie a Zonei euro” urmând să fie responsabilă cu ceea ce este denumit “European Safe Asset”– un produs financiar care ar reuni datoriile suverane din țările din Zona euro și le va vinde investitorilor.

Aceasta este practic o încercare a Zonei euro de a construi un produs similar bondurilor de Trezorerie americane, produs despre care Comisia afirmă că  ar genera ”beneficii concrete prin sporirea diversificării bilanțurilor băncilor și prin stimularea partajării riscurilor din sectorul privat”.

Diversificarea portofoliului de investiții în sectorul bancar este o idee în creștere de popularitate în interiorul Comisiei Europene, care a devenit îngrijorată de obiceiul creditorilor europeni de a cumpăra mari cantități de datorii suverane.

O altă idee propusă de Comisie este aceea de a constitui un fond de atenuare a șocurilor economice în Zona euro, instrument pe care Comisia îl vede în funcțiune ”cel mai târziu în 2025”.

Comisia a mai făcut apel pentru o puternică și o unită prezență la nivel global, în special la FMI, acolo unde ”Zona euro încă nu este reprezentată ca întreg”. Mișcarea ar urmări o rebalansare a puterii în interiorul conducerii executive a FMI.

Comisia are însă ca variantă de lucru și înființarea unui echivalent european al FMI, măsură sprijinită puternic de ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schäuble.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: