sâmbătă

27 aprilie, 2024

14 noiembrie, 2018

Creșterea produsului intern brut pe Trimestrul 3 din acest an s-a plafonat puțin deasupra nivelului de 4%, față de aceeași perioadă din 2017: + 4,3% pe seria brută şi + 4,1% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor preliminare ale Insitutului de Național de Statistică (INS).

Progresele celor două serii din T2 2018 / T2 2017 au fost exact inversate: 4,1% pe serie brută și 4,3% pe serie ajustată sezonier.

De altfel, situația este mult diferită față de anul anterior, când PIB creștea cu 8,8% în T3 / T3 2017 (8,4%, sezonier), după ce în trimestrul 2 creșterile erau de peste 6%.


Comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a crescut, în termeni reali, cu 1,9%

Totodată, INS a anunţat că rezultatele trimestrului I 2018, comparativ cu trimestrul IV 2017, au fost revizuite de la 100,1% la 100,3%, iar rezultatele trimestrului II 2018, comparativ cu trimestrul I 2018, au fost revizuite de la 101,4% la 101,5%.

INS a reconfirmat creşterea economică de 4,1% din al doilea trimestru, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.


Comisia Europeană (CE) a anunţat că a revizuit în scădere, de la 4,1% la 3,6%, prognoza privind creşterea economiei României în acest an, în contextul estimării creşterii deficitului bugetar peste ţinta de 3%, din cauza creşterii salariilor şi pensiilor în sectorul public.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a redus de la 5,5% la 4,5% estimarea privind creşterea produsului intern brut în 2018 în noua proiecţie de toamnă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: