joi

25 aprilie, 2024

19 februarie, 2015

boscodealaPrimarul din Buzău, Constantin Boşcodeală, condamnat la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi care imediat după sentinţă anunţa că demisionează de la şefia PSD Buzău, a revenit asupra deciziei, susţinând că a avut o discuţie cu Victor Ponta şi că va râmâne în funcţie până în aprilie.

„S-a hotărât ca eu să rămân la conducerea PSD Buzău până după Consiliul Naţional care va avea loc în luna aprilie. După Consiliul Naţional, se vor organiza alegeri în toate organizaţiile. Până în aprilie rămân, deci, la conducerea PSD Buzău”, a afirmat Constantin Boşcodeală citat de Mediafax.

În ceea ce priveşte situaţia de la conducerea Primăriei Buzău, Boşcodeală a precizat că cei doi viceprimari se ocupă de administraţia locală până la apelul în dosarul său, care se va judeca la Curtea de Apel Braşov, dar la deciziile importante participă şi el.


Imediat după decizia instanţei de a-l condamna la închisoare, Boşcodeală declara că îşi va delega atribuţiile de primar către cei doi viceprimari ai Buzăului, Sebastian Radu şi Fănică Bârlă, dar şi că va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD Buzău.

Surse politice spuneau ulterior că Boşcodeală nu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Buzău, deşi anunţa că va face acest lucru, şi că, cel mai probabil, el aştepta întoarcerea din SUA a preşedintelui PSD, Victor Ponta.

Constantin Boşcodeală este la al cincilea mandat de primar al municipiului Buzău, iar din 2010 este liderul organizaţiei judeţene PSD Buzău.

În 10 februarie, Constantin Boşcodeală a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău, decizia Judecătoriei Braşov nefiind definitivă.


În iunie 2014, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, în condiţiile în care primise un alt teren, prejudicul fiind de peste 24 milioane de lei. Acest dosar este judecat de Tribunalul Dâmboviţa.

În ambele dosare, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra mai multor imobile, terenuri şi maşini ale primarului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: