Companiile noi şi tinere au o contribuţie disproporţionat de mare atât la creearea cât şi la distrugerea locurilor de muncă.
Deşi angajează doar 12% din salariaţii de la nivel naţional, acestea „produc” 50% din locurile de muncă noi generate de intrarea pe piaţă a unor companii, precum şi 23% din locurile de muncă rezultate din extinderea companiilor.
Problema apare după primii ani de activitate, când dinamica acestor companii lucrează împotriva economiei, respectiv când acestea au cea mai înseamnată contribuţie la distrugerea de locuri de muncă, reiese dintr-o analiză a Băncii Naţionale a României (BNR), publicată în Raportul asupra inflaţiei din noiembrie 2018.
În ciuda faptului că şomajul se află la un nivel minim istoric, România continuă să aibă o mare problemă în ceea ce priveşte rata de ocupare. Puţin peste 60% din populaţie desfăşura, la nivelul anului 2017, o activitate aducătoare de venituri, fie sub forma unei remuneraţii băneşti, fie în natură. La începutul anilor ’90, rata de ocupare era de circa 80%. Similar, numărul de angajaţi din prezent este cu peste trei milioane de persoane mai mic decât cel din urmă cu aproape trei decenii.
Totodată, România se află în fruntea clasamentelor europene în ceea ce priveşte şomajul în rândul tinerilor. Un procent de peste 15% din tinerii cu vârste între 15 şi 24 nu studiază şi nici nu are un loc de muncă, media europeană fiind de 10,9%, potrivit datelor Eurostat.
Cine creează locurile noi de muncă
„Înlocuirea companiilor mature de către altele noi, mai productive şi cu un grad de tehnologizare mai ridicat (distrugerea creativă), reprezintă motorul avansului economic şi al creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă”, notează specialiştii BNR.
Analiza băncii centrale a fost realizată având în vedere vârsta companiilor, precum şi dimensiunea acestora, cuantificată prin numărul de angajaţi (conform metodologiei Comisiei Europene, firme micro – sub 10 salariați; mici – între 10 și 49 de salariați; mijlocii – între 50 și 249 de salariați și mari – 250 de salariați și peste).
Evoluţia acestor indicatori în perioada 2000-2016 indică o distribuţie relativ uniformă a numărului total de angajaţi în funcţie de dimensiunea firmelor la care sunt angajaţi.
Firmele micro participă disproporţionat de mult la crearea de locuri de muncă atât prin intrarea pe piaţă a firmelor noi (47% din total), cât şi prin extinderea firmelor existente (34%).
În acelaşi timp, firmele din categoria micro sunt responsabile şi pentru o pondere mai mare (relativ la ponderea pe care o deţin în numărul total de salariaţi din economie) a locurilor de muncă distruse, cu proporţii de 35% atât în cazul firmelor existente care îşi reduc personalul, cât şi al firmelor care ies de pe piaţă.
Firmele noi şi tinere (cu mai puţin de doi ani de activitate) angajează doar 12% din salariaţi, însă creează aproape toate locurile de muncă noi, prin intrarea pe piaţă, precum şi 23% din locurile de muncă create în urma unor procese de extindere.
Spre deosebire de firmele micro, companiile mari (cu cel puţin 250 de salariaţi) sunt mai stabile din punct de vedere al fluxurilor locurilor de muncă.
Analizând „vârsta” celor mai mari angajatori din economie, aceştia sunt în general companiile mature, prezente pe piaţă de cel puţin şase ani. Pe de altă parte, companiile mature contribuie „disproporţionat mai puţin” la crearea de noi locuri de muncă, precum şi la distrugerea de locuri de muncă prin ieşirea din piaţă a unor companii din această grupă de vârstă.
Limitele „distrugerii creative”
În intervalul 2001-2016, mediul privat a creat anual, în medie, un număr net (diferenţa dintre joburile noi şi cele care au dispărut) de 49.100 de locuri de muncă.
Companiile de dimensiuni reduse şi tinere au avut o contribuţie însemnată, de peste 58.000 de noi locuri de muncă.
Dinamismul accentuat al acestor companii se transformă însă într-o problemă după primii ani de activitate. Companiile micro au un flux negativ de personal (creează, în medie, mai puţine locuri de muncă decât distrug) începând cu vârsta de trei ani. În cazul firmelor mari, perioada de extindere a personalului durează, în medie, şase ani.
„Rezultatele certifică un grad semnificativ de eterogenitate privind dinamica locurilor de muncă la nivelul companiilor clasificate pe grupuri de dimensiune şi de vârstă.
În particular, analiza evidenţiază importanţa firmelor mici şi tinere, care contribuie într-o măsură disproporţionat mai mare (relativ la ponderea salariaţilor în total economie pe care îl reprezintă) atât la crearea locurilor de muncă, cât şi la distrugerea acestora”, este concluzia specialiştilor BNR.
