sâmbătă

27 aprilie, 2024

7 mai, 2018

Parlamentul poate modifica, în cadrul procedurii de reexaminare, şi alte prevederi legale indisolubil legate de dispoziţiile declarate neconstituţionale, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a României a respins sesizarea PNL şi USR referitoare la modificările aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM.

CCR reaminteşte că, în Decizia 61 din 13 februarie 2018, a evidenţiat obligaţia pe care Parlamentul o are de a corela, în procesul reexaminării, dispoziţiile dintre două legi, pornind de la obligaţia punerii de acord a acelor texte în privinţa cărora au fost pronunţate soluţii de admitere în cadrul controlului de constituţionalitate.

„Aşadar, modificarea poate viza şi alte prevederi legale, în măsura în care acestea se află indisolubil legate de dispoziţiile declarate neconstituţionale, Curtea nefăcând precizarea că dispoziţia declarată neconstituţională, faţă de care se urmăreşte punerea de acord, trebuie să aparţină în mod obligatoriu aceluiaşi act normativ, esenţial fiind criteriul legăturii indisolubile, şi nu cel al apartenenţei, sub aspect formal, la un act normativ sau altul. (…)


În plus, (…) ar fi paradoxal a se declara neconstituţională intervenţia prin care Parlamentul, în procesul de reexaminare a legilor din domeniul Justiţiei, corelează textele acestora în considerarea criteriului legăturii lor indisolubile, asigurând astfel unitatea conceptuală a acestor reglementări şi consonanţa soluţiilor legislative prevăzute de acestea, care să reflecte o viziune legislativă coerentă, aptă să asigure funcţionalitatea autorităţii judecătoreşti, în ansamblul său, sub toate aspectele şi în toate componentele sale”, se arată în motivarea publicată luni pe site-ul CCR.

O limitare a legiuitorului în acest sens, se explică în motivare, ar avea efecte contrare principiului care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dar şi misiunii Parlamentului care, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării, trebuie să creeze un cadru normativ „armonios şi articulat, sistematizat şi omogen”.

„Având în vedere particularităţile procedurii de adoptare a legilor de modificare şi completare a legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 317/2004, în sensul că adoptarea acestora a avut loc simultan, precum şi faptul că cele trei legi au fost contestate la Curtea Constituţională (…) pentru exercitarea controlului de constituţionalitate anterior promulgării, iar în urma acestui control au fost pronunţate Deciziile nr. 31, nr. 45 şi nr. 61 din anul 2018, corelarea acelor dispoziţii declarate neconstituţionale (…), care se află indisolubil legate între ele prin prisma normelor de trimitere sau chiar a reglementării aceleiaşi soluţii juridice de principiu, reprezintă, contrar susţinerilor autorilor sesizării, o obligaţie ce revine legiuitorului în cadrul procesului de reexaminare a acestor legi, cu respectarea soluţiilor cuprinse în deciziile mai sus menţionate ale Curţii şi ale considerentelor pe care acestea se fundamentează”, se mai menţionează în motivare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: