vineri

26 aprilie, 2024

26 decembrie, 2017

Alexei Navalnîi, arestat la una dintre demonstrațiile anti-Putin pe care le-a organizat în ultimii ani

Alexei Navalnîi, cea mai cunoscută figură a opoziției și, totodată, singurul care ar fi putut fi un contracandidat real al lui Vladimir Putin la președinția Rusiei, nu poate candida. Comisia Electorală i-a respins oficial și definitiv candidatura, din cauza unei condamnări penale pe care acesta o are.

Comisia a votat luni, în unanimitate, respingerea dosarului de candidatură, după ce susținătorii săi reușiseră să strângă într-o singură zi semnăturile necesare pentru a intra în cursă.

Navalnîi nu va putea candida până în anul 2028, din cauza unei sentinţe de cinci ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de deturnare de fonduri.


Procesul respectiv a fost considerat de Alexei Navalnîi unul politic, iar argumentul său principal este o sentință CEDO din octombrie în care o altă condamnare, tot într-un dosar de fraudă fiscală, a fost calificată drept arbitrară.

„Vom cere tuturor să boicoteze aceste alegeri, nu vom recunoaşte rezultatele”, a spus Navalnîi în faţa presei, după ce i-a fost respinsă candidatura.

Contracandidaţii lui Putin confirmaţi până acum>

  • Vladimir Jirinovschi – liderul formaţiunii de extremă-dreapta LDPR Vladimir Jirinovski
  • Pavel Grudinin – candidatul Partidului Comunist rus
  • Ksenia Sobceak – jurnalistă liberală, care se declară în opoziția cu Putin, însă în privința căreia există nueroase suspiciuni, ținând cont că familia sa are mai multe legături de afaceri cu Kremplinul


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: