vineri

26 aprilie, 2024

24 martie, 2017

Banca Centrală a Greciei (BoG) a obținut de la Banca Centrală Europeană acordul de a majora plafonul finanţării de urgenţă (ELA), destinată băncilor elene, pentru prima dată din 2015, din cauza retragerilor masive din depozitele bancare, potrivit Bloomberg.

Eșecurile noii runde de negocieri dintre Grecia și creditorii internaționali, privind un nouă tranșă de ajutor pentru evitarea colapsului sistemului financiar elen, au reaprins temerile deponenților greci. În acest an, ieşirile din depozitele băncilor elene au totalizat aproximativ 3,6 miliarde de euro, susţin surse citate de Bloomberg.

Valoarea depozitelor bancare din Grecia au ajuns din nou la un minimul ultimilor șase ani, de mai puţin de 120 de miliarde de euro.


Plafonul de finanţare de urgenţă a fost majorat cu 400 de milioane de euro, până la la 46,6 miliarde de euro (50 de miliarde de dolari). Creşterea plafonului „reflectă evoluţiile lichidităţilor din băncile din Grecia, având în vedere ieșirile din depozitele sectorului privat”, potrivit băncii centrale a Greciei.

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) „nu a obiectat” la cererea BoG de majorare a plafonului finanţării de urgenţă pentru creditorii eleni, deşi BCE a redus sumele destinate sistemului bancar elen, în ultimele luni.

Negocieri

Negocierile dintre Guvernul de la Atena şi creditorii săi internaţionali privind revizuirea programului de asistenţă sunt în impas, din cauza divergenţelor privind reformele în sectorul pensiilor, taxelor şi legislaţiei muncii.


Lipsa unui acord cu privire la ţintele fiscale impuse Greciei, restructurarea datoriilor şi privind reformele promise de autorităţile de la Atena au dat declanşat noi îngrijorări potrivit cărora criza greacă ar putea provoca Zonei Euro noi dificultăţi sistemice.

Pe de altă parte, Grecia a anunțat că nu mai poate reprimi refugiați din Germania sau din alte state din nordul Europei, în replică la anunțul făcut de ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, care a declarat că îi va returna pe solicitanții de azil în Grecia, după ce sistemul de prelucrare a acestor cereri va fi îmbunătățit.

Facilitatea de finanțare de urgență a Băncii Greciei (ELA) presupune împrumuturi cu o dobândă penalizatoare cu 150 de puncte bazice mai mare decât cea liniilor de finanțare curente ale Băncii Centrale Europene (BCE), ceea ce presupune o dificultate în plus pentru băncile elene și așa aflate în dificultate.

Pe de o parte, creșterea plafonului de finanțare de urgență subminează încrederea, dar pe de altă parte, exacerbarea lipsei de lichidități ar putea determina banca centrală să înăsprească sistemul de control al capitalului, stabilit în vara anului 2015, care a provocat mari cozi ale deponenților la ghișeele băncilor, comentează editorialistul Bloomberg.

Cele mai mari patru mari bănci greceşti (National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank) sunt prezente şi pe piaţa din România, dar BNR a asigurat că situația filialelor românești este în afara pericolului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: