vineri

26 aprilie, 2024

30 decembrie, 2015

chinaBanca centrală din China a suspendat miercuri tranzacţiile valutare internaţionale a cel puţin trei bănci străine până în luna martie, potrivit unor surse citate de Reuters.

Printre serviciile suspendate se numără lichidarea poziţiilor spot ale clienţilor, precum şi o serie de alte operaţiuni transfrontaliere, onshore şi offshore, au precizat trei surse care au consultat ordinul transmis de banca centrală.

Banca Populară Chineză nu ar fi motivat în niciun fel decizia.


Măsura vine după ce în ultimele luni Guvernul de la Beijing a avut mari dificultăţi în menţinerea stabilităţii yuan-ului, ca urmare a devalorizării din august.

Spread-ul dintre pieţele onshore şi offshore pentru yuan s-a adâncit ca urmare a deprecierii, iar acest lucru a făcut ca Banca Populară Chineză să controleze cu greu ieşirile de capital, în contexul în care economia se confruntă cu cea mai lentă creştere din ultimii 25 de ani.

Sursele citate de Reuters au explicat că este posibil ca băncile să fi fost vizate deoarece desfăşoară ample operaţiuni forex transfrontaliere.

În urmă cu trei luni, banca centrală a Chinei a cerut băncilor comerciale să urmărească cu atenţie tranzacţiile valutare ale clienţilor, pentru a preveni operaţiunile valutare transfrontaliere ilegale, care profită de cursul valutar diferit al yuanului, pe pieţele onshore şi offshore.


Presiunile asupra yuanului au crescut de la sfârşitul lunii noiembrie, pe fondul speculaţiilor că Beijingul va permite deprecierea în continuare a monedei, după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat includerea monedei în coşul de rezerve valutare.

Pe piaţa onshore, yuanul a pierdut 1,44% de la finele lunii noiembrie şi a atins în repetate rânduri minime ale ultimilor patru ani şi jumătate. Pe piaţa offshore, trendul a fost similar. Miercuri, yuanul a coborât la cel mai redus nivel din septembrie 2011.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: