Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, România a primit în primul trimestru din 2017 de la bugetul UE drept fonduri structurale şi de coeziune doar 5,22 milioane euro, din care numai 1,05 milioane euro aferente cadrului financiar 2014-2020, celelalte 4,17 milioane euro fiind resturi rămase de plată din cadrul financiar 2007 – 2013.
Suma este ridicol de mică, dacă se face raportarea la cele 4.353,54 milioane euro încasate anul trecut, adică de peste 800 de ori mai mult.
Aceste fonduri, care ar fi menite să reducă decalajele de dezvoltare faţă de Occident şi să ne apropie de un standard de viaţă civilizat în cadrul unor proiecte europene, au reprezentat anul trecut aproape 60% din banii primiţi de la UE. În primul sfert al anului în curs au reprezentat mai puţin de 0,1% (vezi tabelul).
Menţionăm că am adunat sumele aferente trecute separat pe cele două exerciţii financiare ale UE, 2007 – 2013, respectiv 2014 – 2020 iar soldul a rezultat nu doar prin diferenţa între banii încasaţi per total şi banii plătiţi ci şi prin raportarea la PIB realizat de România din anul 2010 încoace.
Se poate observa uşor cum dependenţa României faţă de sumele primite de la bugetul UE a crescut rapid pe parcursul ultimilor ani.
În 2013 s-a produs un salt semnificativ iar din 2015 încoace banii de la UE au reprezentat mai mult decât 3% din PIB-ul naţional. În treacăt fie spus, mai mult decât deficitul de 3% din PIB impus prin criteriile de Maastricht drept regulă de bună gestionare a finanţelor publice.
Şi, tot în treacăt, se pare că, în loc să punem bani din bugetul nostru pentru a amplifica efectul fondurilor europene şi a ne dezvolta mai repede infrastructura, cu şosele, şcoli, spitale şi altele asemenea lucruri absolut necesare pentru o ţară civilizată, noi am profitat pentru a scădea fiscalitatea, ceea ce ne-a trimis în deficite bizare pentru o perioadă de creştere robustă şi ne compromite viitorul.
Contraperformanţa, consemnată oficial dar care pare să intereseze puţin spre deloc factorii de decizie şi nu constituie un subiect central pentru dezbaterea publică, cum ar fi fost normal, este una monumentală. Prima reacţie faţă de cifrele publicate fiind că cineva a greşit ordinul de mărime al datelor consemnate (vezi tabelul).
Explicaţia
Aşadar, fondurile pentru dezvoltare rurală şi pescuit par a fi aproape „în grafic”, cu intrări de 264,9 milioane euro pe primul trimestru faţă de un total de 1.132,34 milioane euro anul trecut ( 23% după primul sfert al anului), banii de la Fondul European pentru Garantare Agricolă au mers ”uns”, cu 909,13 milioane euro faţă de 1.509,93 milioane euro anul trecut (60% în acelaşi interval de timp).
Marea problemă se regăseşte la fondurile structurale şi de coeziune, care vin pe proiecte clare şi conforme cu cerinţele europene. Dar, dincolo de invocarea unor scuze privind nerealizările de la începutul acestui an, se conturează ipoteza tot mai plauzibilă a unei scăderi a încasărilor de la bugetul european.
0,46% din PIB pe primul trimestru din 2017 încasări de la bugetul UE, nu prea se potriveşte cu cele 3,46% încasate în 2016. Ceea ce, în absenţa unei recuperări rapide şi spectaculoase, riscă să arunce în aer rezultatul finanţelor publice, la care încasările din propriile taxe şi impozite colectate se îndreaptă spre un nou record negativ ca pondere în PIB ( undeva la doar 25% – 26% din PIB), atât istoric cât şi ca poziţionare faţă de practica celorlalte state UE.
E utilă posibilitatea de folosire pe scară largă a banilor europeni, dar, în acelaşi timp, creează dependenţă tot mai mare şi impune obligaţia de a menţine un ritm ridicat al absorbţiei fondurilor puse la dispoziţie. Chiar condiţionat de respectarea unor reguli şi de cofinanţarea din bugetul naţional. Prin urmare, ar fi utile nişte explicaţii şi un plan de măsuri urgente de remediere a acestei situaţii.
