vineri

26 aprilie, 2024

18 decembrie, 2017

Mariana Ghena, președintele CSM

„Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi”, iar Parlamentul „trebuie să reprezinte interesul general al societății”, insistă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) într-o scrisoare publică transmisă luni președintelui Comisiei speciale pentru modificarea legilor Justiției.

Prin acaestă scrisoare deschisă, președintele CSM – Mariana Ghena – îl roagă pe fostul ministru al Justiției care a elaborat OUG 13, să amâne dezbaterile privind codurile penale și să le ofere magistraților un răgaz pentru a înainta observațiile lor pe amendamentele din proiect.

„Dacă îngrijorările magistraţilor au ajuns să fie astfel exprimate (prin proteste în stradă, fără precedent – n. red.), înseamnă că, dincolo de orice temei al urgenţei, acestea trebuie de îndată analizate”, mai spune Mariana Ghena.

Prezentăm integral scrisoarea deschisă a CSM


Domnului deputat Florin Iordache

Preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei

Stimate domnule preşedinte,

Magistraţii sunt parte a societăţii care, dincolo de statut, atunci când au nemulţumiri şi atenţionează asupra unor iminente şi majore disfuncţii de sistem, prin iniţierea unor reglementări, trebuie să le facă cunoscute prin modalităţi care să nu afecteze profesia, prestigiul, interesele pentru care se înfăptuieşte justiţia.


Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi, pentru noi toţi.

Aşa cum s-a anunţat public, există posibilitatea ca în cursul zilei de azi să se desfăşoare manifestări ale magistraţilor din anumite instanţe şi parchete a căror amploare şi durată, la acest moment, nu pot fi estimate. Cert este că magistraţilor nu trebuie să li se dea motive de a se exprima prin recurgerea la astfel de manifestări, mai ales atunci când reacţia poate fi justificată de un potenţial dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie.

Cu siguranţă ştiţi cât de mult le trebuie magistraţilor până să ia o asemenea hotărâre. Şi dacă au luat-o, înseamnă că este necesar să existe disponibilitatea de a identifica împreună soluţii viabile şi de perspectivă.

Atunci când, la propuneri de modificare ale unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar şi a justiţiei în general, se preconizează astfel de reacţii, chiar din interiorul sistemului, acest aspect trebuie să dea de gândit întregii societăţi şi, mai ales, iniţiatorului legislativ.

Participarea Consiliului, prin reprezentanţi, în procedura dezbaterilor este exprimarea disponibilităţii sistemului judiciar la dialog deschis şi a dorinţei de a contribui la construirea unei reglementări care să rămână şi după noi.

Poziţia instituiţională a Consiliului, rezultată în urma consultării corpului magistraţilor este una corectă, de respect şi implicare faţă de procedura dezbaterilor legislative, de dialog interinstituţional, conştienţi fiind de faptul că, în final, decizia va aparţine Parlamentului.

Însă, chiar şi în aceste coordonate, puterea legislativă trebuie să reprezinte interesul general al societăţii.

Dacă îngrijorările magistraţilor au ajuns să fie astfel exprimate, înseamnă că, dincolo de orice temei al urgenţei, acestea trebuie de îndată analizate.

 În numele Consiliului, vă adresez rugămintea de a iniţia cele mai adecvate demersuri, de îndată aplicate, astfel încât motivele generatoare de nemulţumiri să fie evaluate, dezbătute şi  înţelese de şi cu corpul magistraţilor, în beneficiul întregii societăţi.

În egală măsură însă, Consiliul Superior al Magistraturii reafirmă că dialogul şi ascultarea activă reciprocă şi cu bună-credinţă a partenerilor de dezbatere, este cel mai util şi eficient instrument de identificare a soluţiilor la probelemele cu care se confruntă societatea.

În acest context, în numele întregului sistem judiciar, vă adresez, stimate domnule preşedinte, solicitarea de a da răgaz Consiliului Superior al Magistraturii să consulte corpul magistraţilor, în vederea formulării unor amendamente şi observaţii tehnice cu privire la textul propunerilor de modificare ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, aflate în procedura dezbaterii parlamentare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: