Coreea de Nord a lansat marţi dimineaţa o rachetă care a survolat nordul Japoniei, anunță Reuters, care citează guvernele sud-coreean şi japonez.
Statul Major sud-coreean a anunţat că proiectilul a fost tras din regiunea Sunan, în apropiere de Phenian, imediat înainte de ora locală 6.00 (0.00, ora României) şi că a zburat la o altitudine de aproximativ 550 de kilometri.
Coreea de Nord a efectuat, ani de zile, zeci și zeci de teste balistice eșuate, însă în ultimii 2 ani programul nord-coreean al rachetelor balistice a înregistrat progrese considerabile, care au culminat marți cu, este opinia generală a experților internaționali, o realizare de excepție.
Cum a reușit Coreea de Nord să facă acest uimitor pas înainte? Michael Elleman, expert în Apărare, produce într-un studiu al Institutului Internațional pentru Studii Strategice dovada că regimul Nord Coreean a cumpărat cu ajutorul rețelelor ilegale din Rusia și Ucraina motoare cu combustie internă ultra-performante.
Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS) este o autoritate mondială în domeniile securității, riscurilor politice și conflictelor armate. Michael Elleman este expert în domeniul rachetelor balistice.
Argumentele lui Michael Elleman în cele ce urmează:
Programul nord-coreean al rachetelor balistice a făcut progrese uluitoare în ultimii 2 ani. Un arsenal care avea în dotare rachete cu rază scurtă sau medie de acțiune și rachete cu rază intermediară Musudan, care picau în mod repetat testele de zbor, a fost brusc suplimentat cu două noi tipuri de rachete: Hwasong-12, rachetă cu rază intermediară de acțiune și Hwasong-14, rachetă intercontinentală.
Nicio altă țară din lume nu a reușit să facă într-un interval atât de scurt de timp tranziția de la capabilitatea intermediară la cxapabilitatea intercontinentală. Care este totuși explicația succesului? Răspunsul este simplu: Coreea de Nord a intrat în posesia de motoare ultra-performante (LPE) din sursă externă.
Dovezile arată că aceste motoare sunt dezvoltate din fosta ”familie” de motoare sovietice RD-250, modificate pentru a opera rachetele Hwasong 12 și 14.
Un număr necunoscut de astfel de motoare au fost cumpărate, foarte probabil, cu ajutorul rețelelor de traficanță de armament din Rusia și/sau din Ucraina. Transferul pare să fi fost realizat cu doi ani în urmă.
Istoria recentă a testelor balistice
Coreea de Nord a testat un LPE în septembrie 2016, afirmând că motorul are o forță de 80 de tone. Același tip de motor a fost testat din nou în martie 2017, motorului principal fiindu-i atașate alte 4 motoare mai mici, pentru ghidaj.
Pe 14 mai 2017, cu liderul Kim Jong-un supervizând pregătirile, Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune- Hwasong 12. Racheta cu o singură treaptă a zburat pe o traiectorie foarte abruptă, atingând altitudinea de 2.000 de km.
Dacă racheta ar fi urmat o altă traiectorie, ar fi parcurs 4.000- 4.500 km, ceea ce plasează insula Guam în raza sa de acțiune.
Succesul testului cu Hwasong 12 a determinat regimul comunist să urce miza: pe 4 iulie a fost testată o nouă rachetă cu 2 trepte, Hwasong 14. Și de această dată racheta a urmat o traiectorie abruptă atingând înălțimea de 2.700 km.
Pe 28 iulie are loc un nou test al Hwasong 14, racheta atingând altitudinea de 3.800 km.
Rezultatele anunțate de regimul Nord Coreean au fost confirmate din 3 surse alternative: Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite.
În ambele teste efectuate în iulie, machetele focoaselor au căzut în Marea de Est, la aproximativ 1.000 km față de locul de lansare.
Specialiștii au calculat că, dacă Hwasong 14 ar fi fost lansate pe o traiectorie care să maximizeze distanța parcursă și nu altitudinea, atunci rachetele ar fi putut parcurge 7.000 de km la primul test și 9.000 de km la cel de-al doilea.
O rachetă este inclusă în categoria intercontinentală dacă distanța pe care o poate parcurge este mai mare de 5.500 km.
Identificarea noilor motoare
Proveniența noii familii de motoare utilizate de regimul nord-coreean este foarte greu de stabilit, dar un proces de eliminare limitează mult posibilitățile.
Nu există nicio dovadă că noile motoare ar fi putut fi rezultat al cercetării și industriei nord-coreene. După ce Coreea de Nord a importat motoare Scud, regimul comunist a sprijinit construcția de clone, dar asta nu înseamnă că specialiștii regimului comunist au putut fi capabili să producă un motor nou, de la zero.
Aserțiunile potrivit LPE ar fi un produs original nord-coreean ar fi putut fi credibile dacă în trecut ar fi fost testate motoare similare celor care echipează rachetele Hwasong, reduse ca dimensiune și de putere mai mică. Dar nu există nicio dovadă în acest sens.
Înainte de testele Hwasong 12 și 14, toate rachetele testate de Coreea de Nord au fost echipate cu motoare concepute și produse original de o companie rusă, fie Isayev, fie Makeyev.
Motoarele care echipează Hwasong nu au nicio legătură cu motoare fabricate în SUA, Franța, China, Japonia, India sau Iran. Prin eliminare, deducem că sursa de proveniență se află în unul din statele componente fostei URSS.
O analiză a tipurilor de motoare produse de foste state membre ale URSS arată că cel mai apropiat model de cel deținut acum de Coreea de Nord este produs de compania cu acționariat rusesc Energomash, iar motorul RD-250 este singurul care ar fi putut fi adaptat pentru nord-coreeni.
Motorul RD-250 este compus dintr-un ansambu de două camere de combustie alimentate de o turbină. Motoarele care echipează Hwasong au însă o singură cameră de ardere, deci turbina motorului RD-250 ar trebui modificată. Din nou, nu există dovezi că inginerii nord-coreeni ar fi capabili să modifice turbina, și totuși noul motor funcționează.
Iar pentru asta este nevoie de experiența acumulată în timp la fabricarea RD-250, expertiză disponibilă numai la uzinele Energomash din Rusia și la uzina KB Yuzhnoye din Ucraina. Concluzia logică: modificarea turbinei a fost făcută în una din aceste două uzine.
Alternativa- experți ruși sau ucraineni să fi fost angajați în Coreea de Nord- este foarte puțin probabilă din cauză că nu sunt cunoscute facilități tehnice deținute de regimul comunist care să permită lucrări atât de complexe.
Suplimentar, experți Occidentali care au vizitat anul trecut uzina din Ucraina au văzut macheta unui motor derivat din RD-250, cu o singură cameră de ardere, iar inginerii ucraineni vorbeau de intrarea în producție a prototipului.
Motorul RD-250 a fost fabricat inițial în Rusia, echipînd ulterior racheta de transport sateliți pe orbită Tsiklon 2, produsă de KB Yuzhnoye în Ucraina. Prima rachetă de acest tip a fost lansată în 1969.
Numărul exact de motoare RD-250 produse este incert. Cert este însă că la uzina din Ucraina încă se mai găsesc depozitate sute, dacă nu mai multe, de părți componente. La fel, există componente de motoare RD-250 în uzinele pe care Energomash le deține în Rusia.
Cum motoarele RD-250 sunt depășite, foarte probabil paza depozitelor în care se găsesc piesele de rezervă nu este foarte strictă, iar rețelele de trafic de armament au fondurile necesare cumpărării pieselor și transferării lor în Coreea de Nord pe calea ferată.
Regimulnord-coreean are relații importante în spațiul ex-sovietic- dovadă stau precedentele transferuri ilicite de tehnologie, efectuate în anii 80 și 90- e vorba de motoare și componente de rachetă Scud, Nodong sau Musudan.
Agenții nord-coreeni operează și în Ucraina- în 2012, doi cetățeni nord-coreeni au fost arestați și condamnați în Ucraina după ce autoritățile au descoperit că încercau să cumpere componente de rachetă de la uzina Yuzhnoye.
Astăzi, uzina Yuzhnoye se află în imediata vecinătate a teritoriilor secesioniste din Ucraina aflate sub controlul Rusiei.
Cum a intrat Coreea de Nord în posesia motoarelor de tip RD-250
Când nord-coreenii au început să testeze rachetele Musudan, în 2016, rachetele cădeau la scurt timp după lansare. Un singur test pare să fi avut succes, rezultatele obligând regimul comunist să oprească acest program.
Noile motoare nord-coreene sunt observate prima oară în septembrie 2016, într-o perioadă în care Ucraina se confruntă cu mari probleme economice. Asta nu înseamnă neapărat că guvernul ucrainean ar avea o implicare în transferul de tehnologie și nici conducerea uzinei Yuzhnoye.
Este posibil ca muncitorii din uzinele Yuzhnoye din Dnipropetrovsk și Pavlograd să fi cedat ofertelor traficanților de armament care operează în Rusia și în Ucraina.
Trebuie precizat că testul de marți nu demonstrează fără dubiu operaționalizarea sistemelor Hwasong 14, fiind necesare pentru aceasta o serie de teste adiționale. Cel mai curând, regimul nord-coreean poate finaliza aceste teste în 2018.
În aceste condiții, e clar că fereasta de oportunitate pentru ca SUA și aliațiii, împreună cu China și, poate Rusia, să negocieze un acord care să interzică regimului nord-coreean efectuarea de teste balistice se îngustează foarte rapid.
