joi

25 aprilie, 2024

17 noiembrie, 2015

hanovra alertaMeciul amical dintre Germania și Olanda, la care urma să participe și cancelarul Angela Merkel, a fost anulat cu două ore înainte de a începe, din cauza unor informații potrivit cărora stadionul urma să fie ținta unui atac terorist.

”Am avut avertizări concrete că cineva din stadion dorește să detoneze explozibili”, a declarat, pentru DPA, șeful poliției din Hanovra, Volker Kluwe.

Informațiile ar fi fost primite la 15 minute după deschiderea porților pentru spectatori.


Purtătorul de cuvânt al naționalei Germaniei a transmis pe Twitter că echipa a fost întoarsă din drumul spre stadion și condusă spre un loc sigur.

Spectatorii se pregătiseră să aducă un omagiu victimelor atentatelor ce au avut loc vineri în Franța și să-și arate solidaritatea cu Franța.

Trupele antitero au sosit imediat al fața locului și au început să caute eventuale obiecte suspecte.

Nu s-a găsit nicio bombă, niciun dispozitiv ce ar fi putut pune în pericol viața celor veniți la meci.


Organizatorii luaseră deja măsuri deosebite pentru siguranța acestui meci, fiind mobilizați aproximativ 800 de poliţişti, comparativ cu 200 de agenţi în mod obișnuit.

Cancelarul german, Angela Merkel, şi vicecancelarul Sigmar Gabriel urmau să participe la meci, dar nu sosiseră încă la stadion când s-a decis anularea amicalului.

S-au format baraje în tot orașul și sunt verificate toate mașinile.

Potrivit presei germane, tot la Hanovra a fost evacuată şi sala de concerte Tui-Arena.

Microbiștii care intraseră deja au fost anunțați că meciul a fost anulat și au fost rugați să părăsească zona.

Nimeni nu s-a panicat, scrie Guardian, spectatorii au plecat resemnați.

Ministrul de Interne german a declarat că decizia de anulare a meciului a fost luată după s-au primit mai multe informații privind un posibil atac jihadist.

Potrivit agenției DPA, avetizările au venit de la un serviciu de informații străin.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: