Zona euro – între două rele: stagnare și stagflație

Economia zonei euro, și a Uniunii Europene în ansamblu, se află în pragul recesiunii. În general se dă vina pe factorii externi, războiul din Ucraina, criza energetică sau creșterea dobânzilor de către Banca Centrală Europeană. Adevărul s-ar putea să fie altul, și de vină să fie chiar politicile economice promovate de guvernele statelor membre.

Indicele PMI – sondaj privind tendințele economice printre managerii de achiziții din zona euro – întocmit de S&P Global, a scăzut la minimul ultimelor 3 luni, 43,1 în octombrie, a 16-a lună consecutivă de contracție.

Cu toate acestea, analiștii tind să ignore declinul accentuat al producției industriale, susținând că sectorul serviciilor se dovedește mai solid decât se anticipa, deși lucrurile nu stau astfel. PMI compozit pentru zona euro este, de asemenea în contracție puternică ajungând la 46,5, un minim al ultimelor 35 luni, iar sectorul serviciilor a scăzut și el în domeniul recesiunii la 47,8 – minimul din ultimele 32 de luni. Valorile sub 50 ale indicelui PMI indică recesiune, în timp ce peste 50 arată expansiune, se arată într-un comentariu Bloomberg.

Mulți economiști consideră că economia europeană suferă din cauza crizei energetice și a majorării ratelor dobânzii de către Banca Centrală Europeană dar nu este adevărat, susțin alți economiști.

Zona euro ar fi trebuit să aibă performanțe mai bune decât Statele Unite și China deoarece criza energetică a durat foarte puțin. În perioada mai 2022 – iunie 2023 toate mărfurile, inclusiv gazele naturale, petrolul, cărbunele și cerealele au revenit la prețurile de dinaintea izbucnirii războiului în Ucraina. O iarnă blândă și efectul contracției monetare ar fi trebuit să ajute zona euro mai ales că nu au mai fost întreruperi substanțiale în lanțurile de aprovizionare. De fapt, contribuția sectorului extern la PIB a contribuit la evitarea recesiunii, deoarece exporturile au crescut mai repede decât importurile, înregistrându-se excedent lună de lună.

De asemenea, potrivit economistilor de la Bloomberg, nu este corectă atribuirea recesiunii din zona euro înăspririi politcii monetare promovate de BCE. Inflația din zona euro nu putea fi acceptată și a fost cauzată de creșterea excesivă a masei monetare. În plus, politica monetară a BCE rămâne foare acomodativă. În realitate programul greșit de emitere de obligațiuni comune a continuat să susțină datoria țărilor iresponsabile din punct de vedere al polticii fiscale. Bilanțul BCE a ajuns să reprezinte mai mult de 50% din PIB-ul zonei euro, comparativ cu 30% al rezervei Naționale din SUA.

Pe de altă parte în UE, politicile fiscală și monetară rămân expansioniste. Guvernele pot cheltui după bunul plac, întrucât regulile și limitele fiscale au rămas suspendate din timpul pandemiei de Covid.

În plus, s-a constituit Fondul european Next Generation, un pachet de stimulente de 750 de miliarde euro, care vizează consolidarea creșterii economice și a productivității, program în plină desfășurare.

Și toate acestea acționează simultan: pachete financiare masive de stimulare economică, deficite provocate de cheltuieli publice, politică monetară acomodativă și sprijin extern provenit din ieftinirea gazelor naturale, petrolului și cărbunelui. Și tot nu se înregistrează creștere economică. A da vina pe încetinirea economiei chineze este o greșeală. Dacă expansiunea zonei euro ar fi impulsionată de exporturile către China, Germania nu ar fi fost în pragul recesiunii, de exemplu, mai ales că Franța și Italia au înregistrat o creștere zero în 2019. În plus, performanțele slabe ale zonei euro în perioada 2011 – 2019 au coincis cu o perioadă de creștere explozivă în China.

Problema zonei euro, și a Uniunii Europene în general, nu este China, majorarea ratelor dobânzii sau războiul din Ucraina. Principala problemă este planificarea economică centralizată. Subvenționarea sectoarelor depășite și a firmelor care nu mai sunt profitabile, creșterea cheltuielilor guvernamentale și majorarea impozitării și taxării sectoarelor cele mai productive care împidică dezvoltarea tehnologică, industria și sectoarele cu productivitate ridicată. Cheltuielile curente ale guvernelor reprezintă principala componentă a PIB-ului în țări precum Franța sau Belgia și sunt în creștere în toată Uniunea Europeană. Implementarea în practică a deciziilor economice impuse politic a paralizat oportunitățile iar politica energetică auropeană este un factor de stagnare economică. Politica energetică greșită face industria europeană mai puțin competitivă și economia mai vulnerabilă, deoarece prețurile energiei și gazelor naturale în UE sunt semnificativ mai mari decât în SUA și China din cauza taxelor și reglementărilor restrictive din domeniu.

BCE nu trebuie să decidă între inflație și creștere. Aceasta este o falsă dilemă. Există o mulțime de posibilități de creștere fără inflație în economiile cu productivitate ridicată. Problema este că guvernele europene cred că toate dezechilibrele fiscale pe care le provoacă pot fi acoperite de politica monetară și solicită rate negative ale dobânzilor și monetizarea constantă a datoriilor. În aceste condiții, BCE va trebui să aleagă între stagnare și stagflație (stagnare plus inflație) deoarece guvernele o forțează la asta.

***