10 noiembrie, 2018

Președinte Emmanuel Macron și Donald Trump, liderul de la Casa Albă au discutat sâmbătă, la Palatul Elysee, despre contribuția statelor UE la NATO.

Dialogul a avut loc pe fondul mesajelor transmise de cei doi anterior întâlnirii.


Președintele francez a susținut săptămâna aceasta că Europa are nevoie de o armată proprie, în contextul actual – Rusia a demonstrat că poate fi o amenințare, iar pe SUA nu se mai poate conta.

În drum spre Paris, președintele Trump a comentat pe Twitter, afirmând că se simte insultat de comentariile lui Macron potrivit cărora Europa ar trebui să-şi reducă dependenţa de SUA în materie de securitate.

După întâlnirea celor doi, întrebat ce a dorit să spună cu postarea de pe Twitter, Donald Trump a răspuns: ”Dorim să ajutăm Europa, dar ea trebuie să fie corectă. În prezent, împărţirea sarcinii s-a făcut în mare parte pe seama SUA”.

La rândul său, Emmanuel Macron a declarat că împărtăşeşte opinia lui Trump că Europa trebuie să contribuie financiar mai mult la costurile NATO. ”De aceea, cred că propunerile mele pentru apărarea europeană sunt în deplină concordanţă cu aceasta”, a spus preşedintele francez.


„Când președintele Trump trebuie să apere unul dintre statele americane nu trebuie să consulte Franța, Germania sau alte state în legătură cu costurile. De-asta cred că avem nevoie de mai multe investiții”, a adăugat liderul francez.

În cadrul întâlnirii, cei doi lideri au abordat mai multe subiecte, printre care chestiunile privind Iranul, conflictele din Siria şi Yemen, schimbările climatice, comerţul, poziția față de Arabia Saudită în urma uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi.

Donald Trump se află la Paris cu ocazia aniversării a 100 de ani de la finalul Primului Război Mondial. Pe data de 11 noiembrie 1918 s-a semnat armistiţiul dintre Antanta şi Germania, în pădurea de la Compiègne, punând capăt războiului declanșat pe  28 iulie 1914.

Au luat parte la acest prim război global, declanșat în Europa, peste 70 de milioane de militari, inclusiv 60 de milioane de europeni. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili au murit în timpul Primului Război Mondial.

Duminică, Emmanuel Macron a invitat la Paris, pentru aniversarea celor 100 de ani dela armistițiu, liderii ţărilor care au luptat în această conflagraţie. Printre invitaţi se numără şi Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, care cu această ocazie va avea un scurt dineu de lucru cu omologul său din Statele Unite.

La acest eveniment participă și președintele României, Klaus Iohannis.

Articole recomandate:

Etichete: , , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: