Politico publică luni un material de opinie scris de Ambasadorul Wolfgang Ischinger, care prezintă viziunea sa legată de garanțiile de securitate care pot fi oferite Ucrainei de Occident.
Ambasadorul Wolfgang Ischinger a reprezentat UE în negocierile troicii (grupul format în timpul crizei datoriilor care a negociat măsurile de salvare ale salvarea Ciprului, Greciei, Irlandei și Portugaliei- n.red.) în 2007. A prezidat Conferința de securitate de la München între 2008 și 2022 și în prezent este președinte al Fundației pentru Conferința de Securitate de la München.
Materialul publicat de Ambasadorul Ischinger în continuare, cu mențiunea că subtitlurile aparțin redacției.
Ideea de a vedea Ucraina ca o punte între Est și Vest a fost îngropată definitiv
În cea de-a șaisprezecea lună, războiul continuă în Ucraina fără sfârșit, făcând din ce în ce mai urgentă problema garanțiilor de securitate pe termen lung. Și la următorul summit NATO din Lituania, problema apartenenței Ucrainei la Alianță va fi pe ordinea de zi.
De la atacul Rusiei, ideea cândva populară de a vedea Ucraina ca o punte între Est și Vest a fost îngropată – îngropată definitiv. Și, în condițiile în care Ucraina și-a abandonat în urmă cu câțiva ani obiectivul de neutralitate, țara a făcut din aderarea la NATO un obiectiv constituțional.
În 2008, Ucraina, împreună cu Georgia, au primit din partea alianței o promisiune că va deveni membră – o promisiune făcută fără o foaie de parcurs sau un calendar clar. Dar, în timp ce aproape toată lumea este de acord că simpla repetare a promisiunii din 2008 nu va face dreptate situației actuale, rămâne întrebarea: Cum poate și ar trebui să fie consolidată securitatea Ucrainei?
Și ce ar trebui să spună mai exact comunicatul summit-ului NATO de la Vilnius?
Consensul actual: Ucraina nu poate adera la NATO în vreme de război
Până acum, există un consens că aderarea deplină și imediată la NATO nu este posibilă cât timp războiul este în desfășurare.
Cazul actual al Suediei demonstrează cât de complicată este admiterea de noi membri ai alianței, deoarece toți candidații trebuie să fie ratificați de parlamentele țărilor membre. Este nevoie doar de o singură țară pentru ca admiterea să rămână blocată și, până acum, toate încercările de a convinge Turcia să aprobe aderarea Suediei au fost eșuate.
Mai mult decât atât, dacă Ucraina s-ar alătura alianței acum, articolul 5 din Tratatul NATO ar obliga membrii să devină beligeranți, realizând exact opusul a ceea ce cancelarul german Olaf Scholz și alți lideri NATO l-au prezentat în mod constant ca un scop cheie – evitarea unei confruntări armate directe între Alianță și Rusia.
Moscova va accepta încetarea ostilităților ”când va zbura porcul” dacă știe că Ucraina va intra atunci în NATO
Astfel, unii parteneri propun acum să ofere Ucrainei perspectiva de a deveni membru de îndată ce războiul va fi încheiat. Cu toate acestea, deși acest lucru poate părea promițător, există un mare obstacol: dacă Moscova știe că imediat ce va semna un acord de încetare a focului sau de pace Ucraina va fi admisă în NATO, atunci va fi de acord cu încetarea oficială a ostilităților doar atunci când va zbura porcul.
Dacă statele NATO insistă cu această abordare, NATO ar acorda în mod indirect Moscovei un fel de drept de veto asupra apartenenței Ucrainei – ceea ce nu este o opțiune bună.
Între timp, în urmă cu câteva zile, fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen a scris că unii parteneri estici ai NATO, precum Polonia sau statele baltice, ar putea fi pregătiți să trimită trupe în Ucraina pentru a ajuta Ucraina.
”Cizmele pe sol” ar fi o soluție destul de îndrăzneață și este îndoielnic dacă aceasta ar fi chiar o opțiune viabilă. Pe lângă faptul că niciun partener NATO nu și-a declarat public până acum dorința de a trimite trupe în Ucraina, este ceva care ar putea rupe alianța, cu consecințe potențial grave.
Să presupunem că trupele poloneze luptă cu Rusia în Ucraina, iar Rusia răspunde atacând ținte militare în Polonia – partenerii NATO NU ar fi atunci obligați să ofere asistență militară dacă Varșovia ar invoca articolul 5 din Tratatul NATO, chiar dacă devenise un beligerant voluntar?
Ar putea acest lucru, în cel mai rău caz, să declanșeze un război NATO-Rusia?
Și totuși, ce se poate face: trei sugestii
Acest scenariu ridică întrebarea, dacă aderarea deplină la NATO ca atare nu este disponibilă imediat, atunci ce se poate face exact pentru a consolida în mod durabil securitatea Ucrainei?
Iată trei sugestii:
Alianța ar putea acorda Ucrainei toate opțiunile și oportunitățile practice și concrete pe care le include aderarea la NATO — de la achiziționarea și participarea deplină la programele de înarmare până la educație, antrenament și participare la exerciții, precum și implicarea și partajarea deplină în domenii precum informații, comunicații și recunoaștere — dar fără calitatea de membru oficial al tratatului.
Nu există niciun motiv întemeiat pentru care, de exemplu, ministrul de externe al Ucrainei sau ambasadorul NATO să nu poată participa la toate reuniunile Consiliului NATO ca invitat regulat, fără drepturi de vot oficiale.
O altă idee este ca Ucraina, chiar fără calitatea de membru NATO, să se poată baza pe aranjamente bilaterale de securitate – în special cu Statele Unite, Canada și, sperăm, parteneri europeni individuali.
Acest lucru presupune o dorință pe termen lung din partea unor astfel de parteneri de a oferi sprijin financiar și militar continuu Ucrainei. Și, la fel ca sprijinul Occidentului pentru Israel, procesul de înarmare al Ucrainei ar trebui consolidat astfel încât rezultatul să fie o descurajare credibilă.
Această abordare ar putea face din Ucraina cea mai puternică, cel mai bine echipată și cea mai experimentată putere convențională din Europa într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Într-o zi, Moscova ar putea chiar să fie bucuroasă să vadă Ucraina pe deplin integrată în NATO. Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a spus recent că va prezenta acest argument Moscovei și ar fi corect să facă acest lucru: SUA au folosit un argument similar în discuția cu conducerea sovietică în 1990, explicând că o Germanie unificată aparținând de NATO va fi o amenințare mai mică pentru Uniunea Sovietică decât o Germanie nelegată de alianță – și Moscova a fost de acord.
În cele din urmă, o a treia strategie ar putea fi ceea ce eu numesc ”escaladarea defensivă”. Până acum, partenerii NATO au fost mai degrabă pasivi-reactivi în fața războiului de agresiune al Rusiei, adică au reacționat în general la actele de agresiune ruse, dar fără să ia inițiativa prin măsuri proactive.
La Vilnius, alianța ar putea întoarce situația și ar putea semnala conducerii Rusiei că, de exemplu, de acum încolo, orice bombardament rusesc de instalații civile din Ucraina va avea ca rezultat un răspuns occidental concret – de la livrări de muniție și arme până la furnizarea de balistică mai avansată și de rază mai lungă de acțiune.
Cu alte cuvinte, mesajul de la Vilnius către Moscova ar fi că depinde de Rusia dacă mai multe ținte militare de pe teritoriul său vor fi angajate cu succes de partea ucraineană.
Concluzie: alianța are opțiuni viabile
Concluzia este că, chiar dacă aderarea deplină la NATO nu este în prezent ”pe masă”, Alianța are alte opțiuni. Și încă poate să consolideze în mod semnificativ Ucraina, să-și intensifice relația cu țara și să-și semnaleze hotărârea strategică de a ajuta la restabilirea integrității teritoriale deplină a acesteia – atât timp cât este nevoie.
***
