marți

16 iulie, 2024

6 noiembrie, 2014

Fondul din România care a fost creat pentru a compensa victimele exproprierilor făcute în perioada comunismului pregătește o listare secundară la Londra, anunţă joi publicaţia The Wall Street Journal.

Fondul Proprietatea, cu o valoare de 2,6 miliarde de euro, administrat de către Franklin Templeton Investments, se află într-un roadshow european pentru a pregăti terenul pentru o listare în Marea Britanie. Fondul este listat deja în capitala României, iar cel mai mare acționar privat al său este fondul activist de hedging Elliott Associates, care deține 15% din titluri.

Peste o cincime din Fondul Proprietatea este deținută de români, care au primit acțiuni la fond drept compensație pentru proprietățile care le-au fost furate de către fostul guvern comunist al țării.


Fondul deţine participaţii în diverse companii de infrastructură controlate de statul român, inclusiv la Aeroportul București, Portul Constanța la Marea Neagră și cea mai mare hidrocentrală din România. Multe dintre activele pe care le deține au suferit din cauza lipsei investițiilor pe perioada anilor în care statul a fost proprietar.

Elliott Associates și-a construit portofoliul de acțiuni la fond în anul 2011, petiționând cu success managementul Fondului pentru răscumpărări de acțiuni.

Publicaţia subliniază faptul că Fondul Proprietatea a acționat în instanță statul român deoarece i-a cerut companiei Romgaz – un distribuitor național de gaz la care fondul deține o participație – “să facă o donație de 400 de milioane de lei (113.3 milioane de dolari) către stat”.

Fondul Proprietatea, care a pierdut în prima fază a acestui caz, a făcut apel împotriva acestei decizii, argumentând că statul a forțat în mod ilegal Romgaz să nu țină cont de interesele acționarilor minoritari.


Un obiectiv important al Fondului Proprietatea este să convingă guvernul să listeze majoritatea activelor semi-privatizate din infrastructură, menținându-și participația, dar diluând deținerile guvernului și permițându-le să fie evaluate pe piața liberă.

Un investitor al fondului citat de WSJ afirmă că portofoliul acestuia reprezintă o colecție de ”piese din toate bijuteriile coroanei” din România, care se află acum în cea de-a treia rundă a unui program de bailout cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: