Principalii indici bursieri de pe Wall Street erau marţi în scădere, la câteva după ce au înregistrat cea mai gravă prăbuşire de după crah-ul din 1987, în condiţiile în care eforturile destinate ţinerii sub control a pandemiei de coronavirus provoacă pagube economiei mondiale, informează Agerpres.
Cei trei indici bursieri au deschis şedinţa în creştere cu peste 1%, dar aceste câştiguri s-au evaporat imediat pe fondul volatilităţii. În jurul orei 10.03 ET, indicele dow jones Industrial Average afişa o scădere de 0,69% iar indicele Nasdaq Composite era în scădere cu 0,64%. În prezent, cei trei indici de pe Wall Street sunt cu 30% sub maximele istorice atinse la mijlocul lunii februarie.
„Nu ne-am confruntat cu o situaţie similară în ultimele decenii, în care afectează toate industriile şi companiile din întreaga lume”, a declarat Randy Frederick, vicepreşedinte la o firmă de brokeraj.
Pe măsură ce guvernele din SUA şi Europa încep să închidă şcolile şi restaurantele şi sfătuiesc populaţia să rămână în casă, mai mulţi investitori sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca actuala criză să se transforme în ceva mai mare decât o recesiune, inclusiv o criză a creditului, şi chiar o depresiune.
„O recesiune este foarte probabilă. Întrebarea este unde va începe”, susţine brokerul american.