Voucherele de vacanță ale bugetarilor îngheață la valoarea de 1.450 de lei, conform unui proiect de OUG aflat pe ordinea de zi a ședinței de guvern de vineri.
Se amână astfel, încă doi ani (până în 2021), aplicarea din prevederii din Legea salarizării care precizează că „valoarea anuală a indemnizației de vacanță este la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată”.
De menționat că această valoare nu a crescut nici anul acesta, deși salariul minim a fost majorat, începând cu 1 ianuarie, de la 1.450, la 1.900 de lei.
Motivarea măsurii: dacă nu îngheață acum, vor fi sistate într-un viitor apropiat, întrucât pun în pericol echilibrul bugetar
„Aplicarea dispoziţiilor Legii-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care salariaţii din sistemul bugetar beneficiază de o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va conduce la un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat şi implicit a bugetelor locale, în contextul creşterilor salariale deja produse, precum şi a majorării salariului minim pe economie.
În aceste condiţii, exigenţele menţinerii echilibrului bugetar pot impune sistarea acordării acestor drepturi, cu consecinţe negative, atât asupra drepturilor salariaţilor, cât şi asupra întregii industrii a turismului românesc. Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei, până la data de 31.12.2020, prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor OUG 8/2009 cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, reduce impactul negativ susmeţionat” se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
O altă modificare operată prin OUG adoptată vineri îi elimină pe angajații companiilor integral sau majoritar de stat din rândul beneficiarilor – este vorba despre aproape 300.000 de salariați la sfârșitul anului 2017 (conform indicatorului efectivele de salariați la finalul anului, măsurat de INS).
În primele nouă luni ale anului în curs, statul le-a decontat firmelor de turism 230 de milioane de euro, de opt ori mai mult decât în 2017, bani reprezentând indemnizațiile bugetarilor.
Peste 1.200.000 de persoane au primit vouchere de vacanţă în primele nouă luni, cu peste 5% mai multe decât anul trecut, aceeași perioadă, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
„Acest fapt a dus la o creştere cu peste 5% a numărului de turişti din ţara noastră, până în luna septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, faţă de anul trecut, se înregistrează o creştere cu 10% a solicitărilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România”, a adăugat Viorica Dăncilă.
De asemenea, prin modificare a Codului Fiscal, valoarea acestor vouchere de vacanță intră în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale (CAS, contribuția pentru pensii) și a contribuției pentru sănătate (CASS).