Eliminarea ultimilor apărători ai orașului Mariupol ar însemna încetarea negocierilor cu Rusia, spune președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Șeful de stat ucranian spune și ce ar trebui să conțină un tratat de pace cu Rusia, într-un interviu pentru Ukrainska Pravda.
„Eliminarea militarilor noştri, a oamenilor noştri (din Mariupol) ar pune capăt oricăror negocieri” de pace dintre Rusia şi Ucraina. „Va fi un impas, pentru că noi nu negociem nici teritoriile, nici populația noastră”, a declarat Volodimir Zelenski.
Portul strategic Mariupol a fost cel mai greu lovit de armata rusă, pentru că, odată cucerit complet, ar permite Rusiei să conecteze, pe uscat, peninsula Crimeea pe care a anexat-o în 2014 și trupele de acolo, cu regiunile separatiste susținute de Moscova din estul Ucrainei, respectiv cu trupele venite din Rusia.
Deși Mariupol este înconjurat de trupele rusești, care avansează în oraș, grupuri de forțe ucrainene continuă să reziste din interiorul fabricilor uriașe de metalurgie și de mașini grele ale orașului, folosind o vastă rețea de tuneluri subterane.
La Mariupol, s-ar putea tranșa soarta războiului
Mariupol este punctul strategic care, pe termen scurt – cel puțin, poate decide soarta războiului.
Discuţiile dintre delegații ucrainieni și cei ruși sunt practic blocate de câteva zile, sau „extrem de dificile”, potrivit consilierului preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acuzat pe negociatorii ucraineni de „lipsă de coerenţă”.
Astfel că, deși nu are încredere în negociatori ruși, Ucraina dorește o încetare a focului pentru a lua răniții, femeile și copiii, dar acest lucru depinde de voința Rusiei.
„Ei le oferă oamenilor noștri să se predea. Ei tratează diferit militarii noștri de acolo. Și știți foarte bine acest lucru. Ei îi urăsc și este puțin probabil să le cruțe viața”, a spus Volodimir Zelensky în interviul pentru Ukrainska Pravda.
Ce ar trebui să conțină un tratat de pace cu Rusia
„Tratatul de pace cu Rusia ar putea cuprinde două documente separate: unul dintre ele ar trebui să se ocupe de garanțiile de securitate pentru Ucraina, iar celălalt direct de relația acesteia cu Federația Rusă”, a mai spus Volodimir Zelenski, în interviul pentru Ukrainska Pravda.
Moscova ar dori să existe un singur tratat care să rezolve toate problemele. Cu toate acestea, nu toată lumea se vede la masă cu Rusia și pentru aceștia, garanțiile de securitate pentru Ucraina sunt o problemă, iar acordul cu Federația Rusă este o alta, spune președintele Ucrainei.
„Rusul vrea ca totul să fie într-un singur document, dar oamenii spun, scuze, am văzut ce s-a întâmplat în Bucha, circumstanțele se schimbă”, a rezumat Volodimir Zelenski.
Președintele Ucrainei a anunțat că Regatul Unit, SUA, Italia și Turcia și-au arătat dorința de a deveni garanți ai securității Ucrainei, dar nimeni nu a dat încă un răspuns definitiv.
***