Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află miercuri în prima sa vizită în Regatul Unit de la invazia Ucrainei de către Rusia, în urmă cu aproape un an, transmite The Guardian.
Volodimir Zelenski urmează să fie primit de către premierul britanic Rishji Sunak şi să susţină un discurs în Parlament, a anunţat Guvernul de la Londra. Președintele Ucrainei va fi primit și de regele Charles al III-lea.
Președintele Zelenski ar fi trebuit să meargă și la Bruxelles, la summit-ul UE, dar vizita – care trebuia să rămână secretă până la momentul sosirii președintelui ucrainean – este acum sub semnul întrebării din cauza scurgerilor de informații din Parlamentul European.
Volodimir Zelenski s-a mai adresat Parlamentului britanic în martie anul trecut, prin legătură video, fiind prima intervenţie a unui lider străin în Camera Comunelor.
Regatul Unit este unul dintre cei mai importanţi susţinători militari ai Ucrainei. Londra a trimis Kievului ajutoare militare – armament şi echipament – în valoare de peste două miliarde de lire sterline (2,5 miliarde de dolari).
Volodimir Zelenski efectuează această vizită în contextul în care premierul Sunak a anunţat că Marea Britanie urmează să formeze piloţi ucraineni pe ”avioane de vânătoare de standard NATO”.
Aceasta este a doua vizită a președintelui Zelenski în străinătate de la invaziei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022. Prima vizită a fost în Statele Unite, în decembrie anul trecut, când a fost primit de către omologul său american Joe Biden şi a susţinut un discurs în Congres.
Și premierul Sunak a vizitat Kiev, în noiembrie anul trecut.
***