Preşedintele Emmanuel Macron îi va primi miercuri seară pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi pe cancelarul german Olaf Scholz.
Deplasarea lui Volodimir Zelenski la Paris a fost confirmată oficial, potrivit agenţiei Reuters.
Anterior, presa din Franţa anunţase pe surse această vizită, în timp ce în Germania, postul de televiziune ntv, citând de asemenea surse sub acoperirea anonimatului, informase că Olaf Scholz, cancelarul german, va zbura miercuri la Paris pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
Președintele Ucrainei a fost miercuri în Marea Britanie, acolo unde a fost primit în audiență de Regele Charles al III-lea, s-a întâlnit cu premierul Rishi Sunak și a vorbit în Parlamentul de la Londra.
Aceasta este a doua deplasare în străinătate a preşedintelui ucrainean, de la începutul războiului. În decembrie, el a făcut o deplasare-surpriză în Statele Unite.
Președintele Volodimir Zelenski ar urma să fie joi la Bruxelles, acolo unde a fost invitat de președintele Consiliului, Charles Michel, să participe la reuniunea extraordinară a Consiliului UE.
Vizita de la Bruxelles este încă sub semnul întrebării din cauză că detaliile vizitei – care trebuia să rămână secretă până la momentul sosirii la Bruxelles – au fost scurse în presă în urmă cu 2 zile de la cabinetul președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.
Incidentul a provocat îngrijorări privind securitatea vizitei.
***