17 februarie, 2015

putin orbanVladimir Putin este marţi la Budapesta. Este o vizită la unul dintre puţinii aliaţi pe care îi are în Europa, la un lider pentru care conducerea autoritară a liderului de la Kremlin este un model. Nu vine cu mâna goală, ci vor fi semnate cinci acorduri, în domeniul energiei în principal. Vrea să arate că a fi prietenul Rusiei are beneficii.

Este prima vizită bilaterală pe care o face preşedintele rus în Uniunea Europeană din iunie 2014, iar Viktor Orban încalcă o decizie a UE care stipulează că nu vor avea loc vizite bilaterale ale vreuniu lider european cu preşedintele Putin, după anexarea Crimeei.

Vladimir Putin vrea să arate că este acceptat şi acceptabil în unele capitale europene, în ciuda prezenţei rusiei în estul Ucrainei, unde violeţele continuă în ciuda acordului Minsk II. Criticii europeni subliniază faptul că Rusia continuă să îşi manifeste astfel influenţa asupra statelor est-eurpene care sunt dependente energetic de Moscova.

Ce urmăreşte Budapesta


Oficialii unguri recunosc că momentul şi conţinutul vizitei a fost decis de Moscova, nu de Budapesta, scrie Financial Times. Viktor Orban a afirmat că ambiţiile sale pentru această întâlnire sunt modeste.

Şi i-a asigurat pe ambasadorii statelor UE la Budapesta că nu vrea să fie un mediator al relaţiei dintre Rusia şi Occident pe tema Ucrainei şi nici nu va retrage sprijinul pe care Ungaria pentru poziţia unitară a UE de a impune sancţiuni Moscovei. Le-a criticat însă şi le-a catalogat drept contraproductive.

Ceea ce urmăreşte Viktor Orban este să negocieze un nou contract de furnizare de gaz mai flexibil, pe termen lung, care să îi permită reducerea facturilor la energie pentru consumatori şi să resusciteze susţinerea ungurilor pentru partidul pe caer îl conduce şi pentru guvern.

Analiştii spun că premierul Orban aşteaptă condiţii mai bune din partea rusă, ca recunoaştere a politicii externe proruse şi a sprijinului pe care l-a acordat proiectului South Stream.


Alţi experţi cred că va fi pur si simplu prelungit contactul actual până în 2017 şi că preţurile la energie vor scădea inevitabil, din cauza scăderii preţurilor la hidrocarburi şi la ajutarea preţurilor de export ale Gazprom.

În plus, Viktor Orban va cere garanţii că proiectul privind construirea centralei nucleare – un contract în valoare de 10 miliarde de euro – va continua aşa cum a fost stabilit, în ciuda dificultăţilor financiare ale Moscovei.

Partea economică va fi, astfel, în centrul discuţiilor având în vedere faptul că Rusia este un important partener comercial al Ungariei.

Proteste ale ungurilor faţă de vizita lui Vladimir Putin

proteste ungaria putinSentimentele unei părţi a opiniei publice din Ungaria diferă de cele ale oficialilor. Cu o zi înaintea vizitei, mi de unguri au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de apropierea de Moscova şi faţă de vizita preşeditnelui rus.

Cu steaguri ale UE în mâini şi pancarte pe care scria “Putin, nu! Europa, da!”, “Nu vom fi o colonie rusă”, sau “NU Viktor Orban, Vladimir Putin, Război, Ură, Corupţie”, 3000 de unguri au manifestat în Budapesta luni seara.

În capitala Ungariei s-au luat dure măsuri de securitate, înainte de vizita preşedintelui rus.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: