vineri

19 aprilie, 2024

19 decembrie, 2014

Vladimir Putin a susţinut joi conferinţa de presă anuală în faţa a 1259 de jurnalişti, mulţi din presa regională, dar şi toţi corespondenţii presei internaţionale în Rusia. Spre deosebire de anul trecut, când a durat aproape 5 ore, în acest an conferinţa a depăşit 3 ore cu doar 10 minute.

Formatul a fost simplu: la început, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a ales din sală jurnaliştii care au pus întrebări, convenite dinainte. Spre sfârşitul sesiunii de întrebări şi răspunsuri, însuşi preşedintele Putin i-a ales pe cei care să îi adreseze întrebări.

„Iartă-mă, Dima, dar ne vom îndepărta de autoritatea ta dictatorială puţin”, i-a spus preşedintele purtătorului său de cuvânt. Dmitri Peskov şi a decis apoi el însuşi cine să îi adreseze întrebări.

Mesaje de încurajare privind reluarea creşterii economice


Vladimir Putin a promis că Rusia îşi va reveni din criza rublei, adăugând că nu are nicio responsabilitate pentru situaţia actuală. Liderul de la Kremlin nu a anunţat nicio intenţie de remaniere a guvernului şi nicio măsură de control a capitalului.

Rubla a fost stabilă joi, pe timpul discursului: după ce marţi sa prăbuşit la 80 de ruble pentru un dolar, miercuri şi-a revenit uşor graţie intervenţiei repetate a băncii naţionale, iar joi s-a situat la 60-63 de ruble pe dolar, semn că pieţele nu au devenit mai îngrijorate, dar nici mai liniştite de discursul preşedintelui rus.

La începutul anului 2014, un dolar costa 34 de ruble, iar Vladimir Putin a blamat „factorii externi” pntru situaţia actuală. A recunoscut că Banca Centrală putea acţiona mai repede.

În timpul conferinţei de presă a încercat să îi liniştească pe ruşii temători că vor retrăi situaţia din 1998, criza profundă care a dus la solicitarea ajutorului FMI.


„Economia noastră va depăşi situaţia actuală. Cât timp este necesar pentru asta? În cele mai favorabile circumstanţe, cred că ne va lua vreo doi ani”, a afirmat liderul de la Kremlin. „Într-un fel sau altul, economia se va adapta să funcţioneze la preţuri mici ale energiei”, a spus preşedintele Putin.

Acesta a mai admis că Rusia nu a reuşit să îşi diversifice economia în ultimii 20 de ani şi s-a bazat în principal pe exportul de gaze naturale şi petrol.

Vladimir Putin a insistat însă că rezervele valutare ale Rusiei sunt suficiente să păstreze stabilitatea economiei şi că banca centrală nu ar trebui să folosească rezerva de 419 miliarde de dolari.

„Nu cred că putem să vorbim despre criză, spuneţi-i cum verţi”, a spus acesta în sala plină care aştepta soluţii de la liderul rus.

Vladimir Putin a estimat că sancţiunile occidentale sunt responsabile de 25-30% din problemele pe care le are rubla.

Preşedintele Putin a bravat vorbind despre economie

Liderul Federaţiei ruse a făcut un adevărat spectacol de bravadă, a vorbit fără notiţe şi a acceptat să ia întrebări chiar şi de la jurnalişti ruşi şi străini care sunt cunoscuţi pentru ostilitatea lor faţă de preşedinte.

A vrut să calmeze temerile legate de prăbuşirea rublei, de pensii şi de standarul de viaţă.

În schimb, a părut sfidător la adresa occidentului.

Întrebat dacă ceea ce se întâmplă în economie este preţul plătit pentru anexarea Crimeei, preşedintele Putin a spus că este preţul pe care îl plăteşte Rusia pentru că vrea să fie o ţară suverană. „Am încercat să fim deschişi cu Occidentul, dar am fost respinşi”, a afirmat preşedintele.

„Au vrut să smulgă colţii şi ghearele Ursului”

Dacă Rusia nu ar fi anexat Crimeea, Occidentul ar fi găsit un alt motiv să ia în vizor ţara sa, a spus liderul de la Kremlin, comparând-o cu un urs.

„Uneori mă întreb poate că ursul ar trebui să stea liniştit, tăcut, să îşi rumege afinele şi mierea şi să alerge după porcuşori, poate atunci l-ar fi lăsat în pace. Dar nu, nu ar fi făcut-o, pentru că întotdeauna au vrut să îl pună în lanţuri. Şi de îndată ce l-ar fi înlănţuit, i.ar fi scos dinţii şi ghearele”, a spus metaforic preşedintele Putin.

Prin colţi şi gheare Putin s-a referit la armele nucleare, occidentalii au dat mereu târcoale să distrugă Rusia, ca să-i fure bogăţiile, iar odată ursul răpus, să-l transforme „într-un animal împăiat”.

Rusia nu a prejudiciat interesele nimănui, doar şi le-a apărat pe ale sale, a spus preşedintele, acuzând apoi SUA de ipocrizie: rusia are doar două baze în afara graniţelor sale, în timp ce „ei amplasează elemente strategice ale scutului antirachetă nu numai în Alaska, ci şi în Europa, în Polonia şi România, chiar la graniţele noastre”.

Între timp, UE a impus noi sancţiuni Crimeei, care vor intra în vigoare de sâmbătă şi se aplică investiţiilor în pensinsulă şi exploatărilor de gaz şi petrol.

Din nou, Vladimir Putin a coparat extinderea NATO cu riicarea unui nou zid al Berlinului. „Nu ne-au spus, după căderea zidului Berlinului, că NATO nu se va extinde spre est? Şi totuşi, extinderea a început imediat. Au fost două valuri. Nu este asta un zid? E adevărat, este un zid virtual, dar a fost ridicat. Şi ce spuneţi despre scutul antirachetă? Ăsta nu este tot un zid?”, a arguentat preşedintele.

Umor negru şi gafă monumentală

Preşedintele a încercat şi să farmece audienţa, cu simţul umorului. Întrebat de Reuters dacă are încredere în apropiaţii lui şi dacă nu se teme de „o lovvitură de palat”, lideul de la Kremlin a afirmat că asta e practic imposibil: nimeni nu trăieşte în palate, a explicat el.

Sub anonimat, cei din apropierea dumneavoastră spun că sunteţi vinocat de ceea ce se întâmplă, a insista jurnalistul de la Reuters, iar preşedintele i-a replicat: Daţi-mi numele acestora!

Mai mult, a părut dispus să vorbească despre viaţa sa sentimentală. Un jurnalist din presa regională i-a spus că mătuşa unei prieten vrea să ştie dacă mai are timp şi pentru viaţa personală de la divorţ încoace.

Vladimir Putin i-a transmis salutări mătuşii şi a asigurat-o că este totul bine în acest aspect al vieţii sale.

„Un prieten din Europa, de pe o poziţie înaltă, m-a întrebat recent: Ascultă, te iubeşte cineva? Şi eu i-a răspuns: Ce vrei să spui?. Şi el mi-a replicat: Iubeşti pe cineva? I-am răspuns: Sigur. Şi m-a întrebat atunci dacă mă iubeşte cineva şi i-a spus: Da. În mod cert a crezut ă am devenit un animal. Şi atunci mi-a zis: Slav cerului! şi a ridicat paharul cu vodcă. Aşa că totul e în ordine, nu vă faceţi probleme”, a povestit liderul de la Kremlin.

În timpul acestei conferinţe de presă Vladimir Putin a făcut şi o gafă de proporţii. A glumit pe seama unui reporter care a suferit, în trecut, două atacuri cerebrale şi i-a spus că e beat.

Jurnalistul l-a întrebat de ce supermarketurile din Rusia nu au stocuri mai mari de Kvas, o băutură locală. Iar preşedintele i-a răspuns glumind că pare să fie beat. Cei prezenţi în sală s-au amuzat, până au aflat că dicţia jurnalistului se datora atacurilor cerebrale pe care le suferise în trecut.

Un dialog într-un moment sensibil pentru economia rusă

 

Aşteptările au fost mari privind soluţiile pentru economie, în condiţiile în care rubla s-a prăbuşit marţi, pierzând 20% din valoare întro singură zi şi ajungând la 80 de ruble pentru un dolar. Ca o reacţie imediată, Banca Centrală a ridicat rata dobânzii de la 10% la 17%.

 

În plus, barilul de petrol a ajuns la 60 de dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani, ceea ce duce rusia spre recesiune. inflaţia este de 9%, iar ieşirile de capital din Rusia ar putea ajunge la 128 de miliarde de dolari până la sfârşitul anului.

 

Unele bănci supuse sancţiunilor occidentului nu se pot împrumuta de pe pieţele internaţionale, dar şi aşa datoria internaţională a companiilor şi instituţiilor bancare ruse este e cel puţin 200 de miliarde de dolari.

Jumătate din această valoare trebuie înapoiată creditorilor în 2015, asta în condiţiile în care veniturile din exporturi ale Rusiei s-au diminuat cu 140 de miliare de dolari.

otuşi, situaţia nu este chiar atât de disperată. Pentru 2014, Rusia va avea un surplus comercial de 200 de miliarde de dolari şi dispune de mai mult de 400 de miliarde în rezerve valutare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: