miercuri

17 iulie, 2024

14 noiembrie, 2023

În cadrul vizitei de stat în Republica Kenya, Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat marți, 14 noiembrie 2023, o vizită de lucru la Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi (UNON), sediul african al Organizației Națiunilor Unite și centru de promovare a multilateralismului și dezvoltării durabile. Complexul UNON găzduiește și Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), principala autoritate globală în domeniul mediului – potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale.

Președintele României a discutat cu reprezentanții UNEP o serie de probleme presante de mediu, în a căror soluționare România intenționează să se implice mai mult la nivel național și internațional. Discuția privind schimbările climatice a fost centrată pe importanța unei tranziții verzi ordonate și echitabile pentru toate statele lumii, pe creșterea economică verde și generarea de locuri de muncă.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat, totodată, faptul că România are o biodiversitate bogată pe care dorim să o protejăm, dar că ne confruntăm cu provocări la nivel național și european – potrivit acelorași surse.

România este interesată, totodată, să continue susținerea multilateralismului în sprijinul acțiunii pentru mediu, inclusiv prin procese de negociere și evenimente care implică șefi de stat și de guvern.

În cadrul discuțiilor,  Președintele Klaus Iohannis s-a referit și la negocierea, care are loc în această săptămână sub egida UNEP, a unui instrument juridic obligatoriu privind combaterea poluării cu plastic, care va mobiliza comunitatea internațională spre acțiune fermă în acest domeniu. Acest tratat este susținut de Coaliția de Înaltă Ambiție pentru a Stopa Poluarea cu Plastic, care își propune să pună capăt poluării cu materiale plastice până în 2040 și în care România este membru activ.

Aproximativ 20 de milioane de tone de plastic ajung anual în lacuri, în râuri și în mări din întreaga lume, afectând deopotrivă natura și sănătatea publică – potrivit Administrației Prezidențiale.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. „Magnifica” imagine de mai sus ne arata ca scopul este sa ni se „bage pe gat” ideia ca chiar exista functia oficiala de „prima doamna” a Romaniei, desi realitatea este cu totul alta. Prin mijlocirea inductiei subliminale ni se impune de asemenea acceptarea ideii ca este suficient ca seful statului sa vrea pt. ca „sa se faca”, pt ca el e „stapanul ales” al natiunii (desi, in cifre absolute, numarul de voturi obtinute de actualul presedinte plus de „guvernul meu”, nu depaseste 50% din total electorat). Acelasi drept la atitudine abuziva – bazat pe calitatea de „ales de popor”, majoritar (sic!) – se degaja si din nonshalantza cu care seful statului cheltuieste banii publici pt. a-si asigura, siesi si consoartei, conditii de lux pt. un turneu ale carui rezultate nu sunt in nici-un fel raportate noua, celor care ii sustinem luxul prin plata de taxe si impozite; sau exista, publicate pe undeva, aceste rapoarte „secretizate”…si nu stiu eu ? Asa ne trebuie ! Aceeasi exclamatie o fac eu, cu pretentie de indreptatire si referindu-ma la coalitia impusa de acelasi presedinte si la actuala guvernare. „Desteapta-te, romane…”, dar cine este suficient de constient de cat de imperioasa este aceasta cerinta, continuta in imnul national, astazi mai mult decat oricand ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: