30 octombrie, 2020

Compania poloneză PGNiG s-a retras din proiectul consorțiului care ar urma să cumpere participația Exxon Mobil la asocierea cu OMV Petrom pentru exploatarea gazelor naturale din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, din Marea Neagră, potrivit ministrului Economiei, Virgil Popescu.

Ca urmare, „Guvernul evaluează un scenariu în care Romgaz (SNG) să preia întreaga participație a Exxon, să vină cu 50% în acest consorțiu și împreună cu Petrom să scoată gazele din Marea Neagră”, a declarat ministrul economiei Virgil Popescu pentru EM360, potrivit Hotnews.

Exxon Mobil a inițiat demersurile pentru vânzarea participației sale, după ce prevederile OUG 114 / 2018 au impus condiții considerate inacceptabile atât de americani cât și de OMV Petrom, care a amânat, la rândul său, decizia finală de investiție în exploatarea zăcământului, până după ce vor fi modificate și prevederile Legii offshore.


Astfel a fost emisă ipoteza unui consorțiu format de OMV Petrom, care are drept de preemțiune, de Romgaz și PGNiG.

Guvernul a precizat, între timp, că Legea privind exploatarea gazelor offshore ar putea fi modificată numai în urma unui consens politic în parlament, care este previzibil doar după alegeri.

Pe de altă parte, statul român a eșuat în tentativa de a cumpăra activele din România ale grupului ceh CEZ, întreprinsă de consorțiul format din Electrica (EL, la care Ministerul Economiei are 48,79% din acțiuni), Societatea de Administrare a Participațiilor in Energie. (SAPE, controlată integral de stat) și Societatea Hidroelectrica (unde statul are 80% din acțiuni).

Au câștigat fondurile de investiții ale Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA). Oferta câștigătoare a australienilor s-ar fi ridicat la circa 1,1 miliarde de euro (pentru active evaluate official la circa un miliard), în vreme ce oferta Electrica și compania s-a oprit la 915 milioane de euro, potrivit unor surse din piața autohtonă de energie, citate de e-nergia.


La explorarea perimetrului Neptun Deep s-ar fi cheltuit circa 1,5 miliarde de dolari, iar pentru exploatarea zăcământului ar mai fi nevoie de alte 3 miliarde de dolari.

Romgaz (SNG) a înregistrat anul trecut un profit net de 1,09 miliarde de lei dintr-o cifră de afaceri de 5,08 miliarde de lei. A plătit statului dividende de 62 de milioane de lei,

Valoarea de piață a Romgaz după capitalizarea bursieră la prețul acțiunilor SNG este de 10,13 miliarde de lei, sau 2,42 miliarde de dolari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: