5 noiembrie, 2024

Premierul maghiar Viktor Orbán s-a confruntat luni în parlamentul de la Budapesta cu acuzații legate de starea proastă a economiei și a respins atacurile cu o invitație ca cei care cred că în România e mai bine să se mute acolo.

Parlamentarul socialist Imre Komjáthi i-a spus premierului că „românii, slovacii, și încetul cu încetul toată lumea, trec pe lângă noi”, criticând faptul că Ungaria stă mult mai rău din punct de vedere economic și financiar sub conducerea lui Viktor Orbán.

Premierul maghiar a respins acuzațiile cu următorul îndemn: „Oricine susține că românii sunt mai bine decât noi să se mute acolo”. Premierul Orbán a adăugat că va dezbate bucuros cu oricine crede că viața este mai bună în România.


România a stat zeci de ani în urma economiei Ungariei de zeci, dar în ultimii ani datele arată că România a ajuns din urmă Ungaria în ceea ce privește produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor și puterea de cumpărare – iar conform Eurostat, România a depășit Ungaria la acești indicatori.

Presa maghiară a subliniat că comentariile lui Orbán par ipocrite, deoarece și el l-a atacat cândva pe fostul rival Ferenc Gyurcsány cu remarci similare.

Acum Orbán spune același lucru și chiar și-a repetat ulterior comentariile făcute în parlament într-o postare pe Facebook.

(Citiți și: ”România a depășit Ungaria și Croația la PIB/locuitor (la paritatea puterii de cumpărare)”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: