miercuri

17 aprilie, 2024

12 martie, 2023

Fost ministru de Externe, Cristian Diaconescu atrage atenția că lumea se resetează la nivel global. ”Vă garantez, o reașezare se va petrece. Cum, în ce fel, pe ce parametrii, e greu de precizat acum, dar trebuie să fii foarte atent și la acest subiect”, afirmă Cristian Diaconescu.

”În ceastă lume dură, care reașează parametri pentru perioade lungi, semnalele care vin din zona de taonare – pentru că nu există negociere – cuprind și elemente care țin de repoziționări. Acestă lume dură va însemna inclusiv schimbarea echilibrului de forțe. Și aici trebuie să te uiți cum stai. Nu doar în raport cu marile puteri, ci și în raport cu zonele în care ai expertiză sau interesele coincid. Este o chestiune de evaluare ce trebuia făcută ieri. Și o chestiune care presupune un demers politic profesionist”, a afirmat Cristian Diaconescu luni, Conferința CDG ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”.

Cele mai importante declarații:

  • Pentru un proiect de țară care, din perspectiva relațiilor internaționale, să redeștepte România, menționez în primul rând necesitatea unui model. Un model de acțiune concretă. Eu sunt tehnocrat. Știu că există o expertiză ieșită din comun din pespectiva politicii externe- toată lumea se pricepe, știe să evalueze… Permiteți o perspectivă mai aplicată…
  • Un model. După 1990, după părerea mea, modelul de proiect de țară legat de politica externă a fost integrarea. Niciunul nu a mai fost atât de semnificativ, cu implicații majore care să conteze pentru fiecare dintre noi. Această integrare a presupus implementarea ideii: dați-mi o politică internă bună ca vsă vă dau o politică externă de succes.
  • O politică externă nu este numai atributul instituțional al celor care se ocupă zi de zi de subiect. Integrarea a arătat capacitatea de schimbare pe orizontală și de adaptare – convenabilă sau nu, se subsuma întregului demers. Așa cum arătau toate evaluările și discuțiile cu vecinii, românul vrea în vest, nu într-o zonă gri.
  • Atunci, deși s-a plecat mai târziu, cu defazaj de 2 ani față de Grupul Vișegrad, în acel moment s-a reușit să generăm acest moment semnificativ care acum pare ceva comun- a circula, a atrage fonduri europene, a fi apărat… e o banialitate …
  • Fără a sublinia un anume tip de frustrare, pot să spun că au fost momente când trebuia negociat o lună doar să te apropii de ușa încăperii în care se vorbea de România.
  • O precizare legată de model: ultimele capitole de integrare au fost, ce interesant, Justiția și Concurența. Au fost cele mai greu de digerat din punct de vedere al reperelor Occidentale… Agricultură, economie, mediu, politic – s-au dus între primele.. Refdorma sistemului judiciar și concurența au fost însă până la limită. Am crezut că face AVC Pușcaș în perioada aceea. Nu voia statul, era un soi de rezistență în a dopta niște criterii
  • Din această perspectivă, există un nou moment, o necesitate cât se poate de concretă privind realitatea de azi: PNRR. Atenție pentru viitorul proiect, negocierile înseamnă un referențial profesionist din partea celor care au mandat să negocieze și, așa cum arată Constituția și legile țării, în afară de Președinte, Prim-Ministru și Ministru de Externe, restul au mandat din partea Guvernelor.
  • De partea cealaltă, când vorbim de parteneri, discutăm despre birocrați, nu de instituții care fac concesii sau care intervin să medieze când te-ai încurcat cu Bâstroe, să spunem…
  • Mergând mai departe, pe scurt, repere importante pentru viitor: În primul rând, interesele fundamentale ale României sunt puse în discuție prin războiul din Ucraina. Ce a vrut Federația Rusă? Două teme esențiale din punctul lor de vedere: să neantizeze Ucraina și să transforme statele care au intrat în NATO după 90 în teritorii pe care, la un moment dat, Alianța își postează armament și scuturi antirachetă. Ideea că nu ești stat ci ești teritoriu este un mental în proximitatea estică pe care îl întâlnești în orice dialog, indiferent de nivel. Retragerea pe aliniamentul din 1997 a NATO, dacă mâine e oferită, probabil că războiul se oprește în Ucraina.
  • O să spuneți: Exclus! Da, și eu sunt de acord. În acest moment procesul este exclus, dar procesul trebuie urmărit cu foarte mare atenție.
  • În al doilea rând: ce se pune la îndoială în acest moment sunt valorile europene. Tot ce s-a construit în această țară, tot ce s-a prezentat ca fiind o realizare, s-a subsumat ideii de aderare la valorile europene. Da, de multe ori am primit un anume tip de răspuns, politic, modul în care vă promovați este în regulă, din punct de vedere al poprorului român însă aceste valori nu sunt foarte clare… Acesta era semnalul care venea din zona Occidentală.
  • Am avut și eu o satisfacție, poate meschină. Am sunat câțiva după ce i-au primit în frontieră românii pe refugiații ucraineni. Ei, singuri, până s-a dus și statul, cât s-a dus… Am spus: uite, să facem o comparație cu 2016, cu Coridorul balcanic, să comparăm ca atitudine și apetența de a te asocia cu valori și standarde….
  • În al doilea rând, sfere de influență. Se va reseta lumea la nivel global. Vă garantez, o reașezare se va petrece. Cum, în ce fel, pe ce parametrii, e greu de precizat acum, dar trebuie să fii foarte atent și la acest subiect.
  • Federația Rusă consideră că a veni la gurile Dunării este o chestiune naturală. Mi-a spus-o în față ministrul de Externe Lavrov. Nici-o problemă. Un război în Marea Neagră câștigat de Federația Rusă înseamnă nave militare pe Brațul Sulina, ca să știți cum stăm.. Nu vreau să fiu dramatic, dar trebuie să avem o perspectivă și în legătură cu actualitatea unui plan de țară.
  • Faptul că nu poate rămâne doar o dizertație academică așa cum, din păcate, mărefer la aspecte instituționale, se întâmplă în acest moment. Un ultim punct: să știți un lucru, nu doar din punct de vedere militar, dar și politic, diplomatic, Federația Rusă merge permanent pe două paliere. A avea inițiativa și a escalada pentru a dezescalada. Cum te raportezi la aceste subiecte, e problema ta. Din perspectiva NATO au fost teme care, probabil, cu o politică externă ceva mai aplicată, mai profesionistă, ar fi putut fi evitate.
  • Un singur exemplu: după intervenția din 2014 în Crimeea, Donbas, Lugansk, statele Occidentale, lumea liberă, au simțit nevoia să schimbe o decizie din 1997. În relația cu Federația Rusă, Alianța mergea pe 3 paliere: apărare, descurajare și dialog. În acel moment s-a simțit nevoia să se pună accent pe descurajare și apărare și să scadă dialogul.
  • Prima măsură, una dintre primele: crearea grupurilor de luptă. Au fost create în statele baltice și Polonia, zona de nord. NATO cu glonț pe țeavă, ca lucrurile să fie clare. În aceleași decizii ale NATO, s-a hotărât ca în legătură cu partea sudică, Marea Neagră, reacția avansată, rapidă, a Alianței va fi una adecvată. Ce fac eu dacă fac o analiză a solidarității și coeziunii pe această frontieră? Văd că de la mijloc spre nord sunt 4.000 de militari NATO, iar de la jumătate până la Marea Neagră- care din 1992 a găzduit toate conflictele din această zonă – reacția e alta. Interesant.
  • Repet, a fost o decizie luată în cadrul Alianței, iar deciziile au fost reanalizate la summit-ul de la Madrid, din 2022…
  • Practic, nu suntem obișnuiți cu conflictul, nu numai noi. În Europa am avut o lungă perioadă de pace, cu resetare de valori, de criterii de modernitate, de democrație… Cu o singură excepție, conflictul din Balcani.
  • Din acest punct de vedere, readaptarea pe un proiect de țară nu înseamnă acțiuni numai în afara țării. În egală măsură înseamnă și cu comunici în interior și e greu pe aceste subiecte. Noi, gererația mea, am avut șansa ca atâta vreme cât societatea a spus ”ăștia ne duc în Vest” nu s-au interesat în legătură cu detaliile: cum, care-i parcursul, când se greșește, când se acționează bine. Acum lucrurile s-au schimbat. Motivarea societății, mai ales în fața fricii, este una care trebuie să reprezinte un argument de management politic corespunzător al tuturor care fac politică externă.
  • Dacă te uiți la Bâstroe, fac politică instituții care nu au neapărat ceva în mandatul de activitate. Dacă te uiți la Schengen, dacă te uiți la securitatea României… Politica externă a devenit politică de securitate, iar miniștrii Apărări sunt azi miniștri de Externe în ce privește cooperarea cu Occidentul…
  • În ceastă lume dură, care reașează parametri pentru perioade lungi, semnalele care vin din zona de taonare – pentru că nu există negociere – cuprind și elemente care țin de repoziționări.
  • Speranța unui proces de pace nu poate fi decât una etapizată. Nu se poate termina nimic mâine. La masa discuției, la masa oricăror negocieri de principiu  trebuie să stabilim agenda, părțile, raportul de compromis și mecanismul de implementare. Eventuali garanți care să acopere un acord bilateral implementabil.
  • Acestă lume dură va însemna inclusiv schimbarea echilibrului de forțe. Și aici trebuie să te uiți cum stai. Nu doar în raport cu marile puteri, ci și în raport cu zonele în care ai expertiză sau interesele coincid. Este o chestiune de evaluare ce trebuia făcută ieri. Și o chestiune care presupune un demers politic profesionist.
  • Sigur, este cât se poate de important ca în timp real – pentru că nu mai există timp efectiv pentru evaluări – să ai reacție. Aici am o veste bună, plecând de la experiența trecută. Dacă în 2004, an electoral, Parlamentul nu adopta în iunie legile justiției – și le-a adoptat, transpartinic – nu puteam merge la Helsinki cu capitolul încheiat și ne puneau lângă Croația, care a intrat în UE după alți 8 ani, chiar dacă era Croația. Ei, atunci Parlamentul a putut, apropos de iminența unui gest…
  • Păstrarea solidatității democrațiilor. Deși pare simplu, este ceva complicat. Este în interesul nostru să păstrăm această solidaritate. E complicat pentru că în mentalul de la Vest de Viena politicianul depinde de opinia publică. În est, politicianul nu depinde de nimeni, nici de presă, nici de opoziție, na-re nimic împotriva sa, totul depinde de jocurile din bula sa. La vest însă, cetățeanul e preocupat de migrație. La est, în spațiul democratic, cetățeanul e speriat de amenințarea rusă.
  • Când se adună miniștii se adună în jurul mesei decid în legătură cu planuri, proiecte, strategii finanțabile. După care, dom ministru, politician, se întoarce acasă, la el în circumscripție, unde e întrebat: ce facem cu migrația, ce facem cu frontierele- iar asta poate fi subiect inclusiv în ceea ce privește prezența americană.
  • Solidaritatea nu mai poate fi considerată la București ca ceva împlinit. E nuanțată, dar atenție la nuanțe…
  • Anvergura unui personaj politic e dată de ceva simplu: câți lideri europeni au în agendă numărul său de telefon și îi răspund. Eu cunosc 10 din România

Partenerii evenimentului:



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: