VIDEO / Bogdan Putinică, Country Manager Microsoft România & Moldova: Sunt foarte mulți povestitori în România, și foarte puțini făcători

29 februarie, 2024

”Viitorul ăsta nu se construiește doar vorbind. Sunt foarte mulți povestitori în România, și foarte puțini făcători. Cred că este important să și facem, nu doar să vorbim. Nu întotdeauna avem drumul desenat cu claritate în față… se schimbă guvernul, miniștrii, totul se schimbă și noi o luăm din nou de la zero. Noi vorbim mult de impact, care-i rezultatul?”, a declarat Bogdan Putinică la conferința CDG ”Fabrica de creiere”: Formarea competențelor pentru industriile cu valoare adăugată mare – de la școală, la universitate, la sistemul de formare continuă” de marți, 27.02.2024, de la Universitatea POLITEHNICA București.

Cele mai importante declarații:

Din rolul pe care-l am și din poziția în Microsoft, pot să vă spun că viitorul arată foarte bine, cum se spunea și într-o reclamă. Microsoft încearcă să contribuie și să ofere societății o platformă pe care societatea, companiile, cetățenii, oamenii, elevii, studenții, să o folosească pentru a-și accelera sau pentru a-și descoperi, crește potențialul. Mă refer la subiecte de genul: Care este eficiența economică a unui mediu de business care nu folosește tehnologia? Care este eficiența sau calitatea unui act de educație care nu folosește tehnologia aplicată? Care este potențialul salarial al unui angajat care nu este pregătit în skillurile moderne?

Această platformă, pe care noi o construim și o dezvoltăm în fiecare zi, are componente necunoscute pentru zona de educație. Există resurse nenumărate de educație și de pregătire pe care noi le punem al dispoziția oricui, în mod absolut gratuit. Pentru că văd în sală în mulți studenți există portalul Learn de la Microsoft. Sunt, cred, peste 15.000 de cursuri de pregătire cu finalitate în certificare, nu doar pentru plăcerea conversației, care reprezintă o resursă minunată. O folosesc și eu, mai rar, dar pentru interesul meu personal în Inteligență Artificială, pentru a te pregăti în linie cu ceea ce solicită economia în acest moment. Dacă suprapui asta peste AI, lucrurile capătă o dimensiune de o valoare absolut deosebită.

România produce în fiecare an în jur de 200 de doctoranzi AI. Germania are alte cifre, alte realități. Acești 200 de oameni pe care reușim să-i formăm în fiecare an sunt oameni care au trecut prin sistemul educațional românesc, lucrează în companii din mediul privat, se ocupă de o zonă absolut avansată în aceste momente. Tranziția de la un cercetător britanic, care generează filosofii, până la aplicabilitate, este însă mare. Aici, aș vrea să las subiectul deschis, pentru că suntem buni teoreticieni, avem exemple nenumărate, inclusiv de politici guvernamentale ce teoretizează pe baza diverselor abordări. Dar, cum sunt ele aplicate? Ce-l învățăm pe un student care se pregătește în machine learning? Ce-l învățăm efectiv?

Cred că, pentru viitor, trebuie să ne întrebăm Cum punem tehnologia în slujba oamenilor? Un exemplu pe care îmi place să-l dau: noi, la Microsoft, avem date despre orice. Suntem o companie extrem de analitică. Am creat un model statistico-matematic care a adus împreună surse de date statistice la nivelul Europei. Vorbim de Eurostat, institute de statistică din UE. Le-am analizat și am descoperit niște corelații directe. De exemplu: nivelul de competențe digitale duce la un nivel de salarizare al populației respective. Țările care au competențe digitalizate avansate sunt mult mai bine din punct de vedere al nivelului de trai. Nu o să vă zic unde e România, pentru că e păcat. Dar, sunt niște lecții care nu sunt foarte complicat de tras. Sunt bazate pe date, corelațiile sunt directe, nu trebuie să ne gândim la apa caldă, sunt lucruri care stau în fața noastră. Iar viitorul, despre asta mi-ar plăcea să fie.

La final, ne uităm cu toții la eficiența economică, la profitabilitate, la un salariu mai mare, și, de ce nu, poate o viață un pic mai bună și un nivel de trai mai frumos în țara noastră. Viitorul ăsta nu se construiește doar vorbind. Sunt foarte mulți povestitori în România, și foarte puțini făcători. Cred că este important să și facem, nu doar să vorbim. Nu întotdeauna avem drumul desenat cu claritate în față… se schimbă guvernul, miniștrii, totul se schimbă și noi o luăm din nou de la zero. Noi vorbim mult de impact, care-i rezultatul? De ce te-ai apucat de un lucru.

Sunt foarte multe exemple pozitive România, cercetători care apar pe prima pagină a revistelor de specialitate, sunt foarte multe lucruri bune care se întâmplă. Iar viitorul cred că are nevoie, dincolo de viziunea politică, de abordarea pragmatică, de a face.

Vreau să închei cu un exemplu. Republica Moldova, este o țară mult mai mică, cu un potențial economic incomparabil cu al României, dar în câțiva ani a reușit niște politici coerente la nivel de țară – să digitalizeze toată interfața dintre stat și cetățean. Sunt peste șase sute și ceva de servicii pe care statul moldovean le oferă în momentul de față și în model digital 100%. Asta se întâmplă din 2013. Nu este foarte complicat. Dacă se vrea, evident că se și poate. Dintr-un punct de vedere, rezultatul pe care această transformare digitală palpabilă îl aduce în viața bunăstarea și calitatea vieții din Republica Moldova este unul semnificativ. Evident că putem să facem și noi asta, dacă ne dorim să sărim peste spațiul dintre viziune și declarații, și lucrurile concrete.

***

Sesiunea de Q&A:

Dacă vedeți diferențe între competențele pe care universitățile le oferă studenților și competențele din economia reală?

Răspuns: Ați ridicat subiectul cu soft skills. Nu suntem buni la asta, nu știm să pregătim studenții să pregătim pentru soft skill, nu doar cum să-și gestioneze timpul și, mai mult, inteligența emoțională. Lucru pe care, într-un mediu non-profesionist de lucru, inteligența nativă nu te ajută. Trebuie să le ai pe toate. Ceea ce se cere acum este o construcție complexul. Și cred că gap-ul între ce ne învață facultatea și ce se cere este mare. Aplicația teoretică a programei nu are nicio valoare dacă studentul nu poate să ia chestia respectivă și să o ducă mai departe în viață, în „câmpul muncii”. Ridic la fileu parteneriatul public – privat. Companiile nu sunt discrete și nici modeste și strigă în gura mare ce le trebuie – manager, programator etc. Dacă un student nu este pasionat de jobul respectiv, nu a citit etc. ajunge într-o companie care spune că-l învață ea ce-i mai trebuie. Dar, de ce să-l învăț eu ce-i mai trebuie? De ce compania nu trebuie să se concentreze pe cum să producă calitatea utilizând această forță de muncă? Sigur, există și reversul cinic, pe care puțină lume îl mai discută, faptul că studentul nu are, în realitate, o bază. După ce pleacă de la facultate, ce știe să facă? Această fundație reprezintă, în realitate, o structură găurită, care nu are niște stâlpi, nu are niște grinzi. Le câștigi în timp. Compania te trimite la cursuri, dar poate ar fi bine ca și mediul educațional să privească spre aceste realități. Nu vrem să producem teoreticienii care iau 5 și 6 pe linie, după care vin în industrie și o iau de la zero. Să ne uităm la ce înseamnă un curs de project management pe care o companie de IT îl dezvoltă și să le dăm studenților niște noțiuni de bază care-i vor ajuta în economia reală.