joi

25 aprilie, 2024

18 iulie, 2013

Ministerul Economiei s-a împărțit în trei, iar Oficiul participațiilor Statului în Industrie s-a împărțit în două, prin reurganizarea distinctă a Departamentului pentru Energie și a Departamentului pentru IMM-uri, a declarat ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian.

„Ministerul Economiei s-a împărţit în trei. OPSPI s-a împărţit în două, jumătate a rămas la mine, jumătate a trecut la Departamentul pentru Energie. Domnul Plăiaşu conduce OPSPI, care a rămas la Ministerul Economiei, iar domnul Dumitraşcu va conduce OPSPI care a trecut la Departamentul pentru Energie”, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, citat de MEDIAFAX.

Companiile energetice administrate de OPSPI au fost transferate la Departamentul Energiei, unde vor fi conduse de Gabriel Dumitraşcu, care renunţă însă astfel la şefia Oficiului, iar restul firmelor din portofoliu vor fi coordonate de către fostul deputat liberal Gabriel Plăiaşu, ca nou şef al OPSPI.


Departamentul Energiei este condus de social-democratul Constantin Niţă, ca ministru-delegat, iar Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) rămâne la Ministerul Economiei, condus de liberalul Varujan Vosganian.

„Reorganizarea Ministerului Economiei a fost efectuată în urmă cu două săptămâni (…) Eu am fost numit în funcţia de preşedinte al OPSPI prin ordin de ministru în 12 iulie”, a declarat Plăiaşu, miercuri, pentru MEDIAFAX.

El îl înlocuieşte astfel la conducerea OPSPI pe Gabriel Dumitraşcu, acesta din urmă alegând să se ocupe doar de companiile energetice. Dumitraşcu a condus OPSPI începând cu luna decembrie a anului trecut, iar Gabriel Plăiaşu a fost până săptămâna trecută adjunctul acestuia.

Conducerea OPSPI i-a fost atribuită lui Plăiaşu prin numire, prin ordin al ministrului Vosganian.


În calitate de deputat PNL, în vara anului 2011, Plăiaşu a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), întrucât ar fi deţinut calitatea de asociat în două firme în timpul exercitării mandatului de parlamentar, iar o hotărâre judecătorească i-a interzis acestuia să mai fie ales în funcţii publice.

Plăiaşu a precizat însă că această hotărâre judecătorească îi interzice accesul doar la funcţii elective.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: