joi

25 aprilie, 2024

27 ianuarie, 2016

garantieComercianții vor fi obligați în viitorul apropiat să repare sau să înlocuiască, în maximum 15 zile, un produs care s-a stricat în perioada de garanție, perioadă care se va prelungi cu numărul de zile în care produsul vândut a fost stricat.

Guvernul a modificat și completat miercuri legislația privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, în scopul unei mai bune protecții a consumatorilor și a clarificării unor aspecte atât pentru operatorul economic, cât și pentru consumator.

Prevederile ordonanței adoptate de guvern vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Ce și cum se schimbă


Clarificările legislative, anunță guvernul, au fost făcute având în vedere sesizările și reclamațiile înregistrate la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Principalele elemente de noutate aduse de Ordonanța privind modificarea și completarea Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora vizează:

  • Introducerea perioadei maxime de 15 zile calendaristice în care vânzătorul are obligația să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanție comercială, dacă acesta nu corespunde condițiilor de conformitate menționate în declarația referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă. Legislația aflată acum în vigoare preciza că orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută într-o perioadă de timp stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și comerciant, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fără însă a preciza durata maximă a acestei perioade.
  • Menționarea unei prevederi potrivit căreia produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție emis în baza garanției comerciale și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosite, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător.
  • Introducerea unei precizări explicite, respectiv că timpul de nefuncționare, din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanție, prelungește termenul de garanție legală de conformitate și, dacă există, și pe cel al garanției legale. Aceste termene curg din momentul în care a fost adusă la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în stare de utilizare normal și, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării lui efective către consumator.
  • În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, se specifică în lege faptul că în cazul în care acestea înlocuiesc produsele defecte în perioada termenului de garanție, vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării produsului.
  • Produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție legală de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție legală de conformitate depășește 10% din valoarea acestuia, la cererea consumatorului vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: