Analiză

Creșterea costului salarial – de 2 ori mai mare decât creșterea PIB și de 4 ori mai mare decât creșterea productivității

Potrivit datelor publicate de INS, costul salarial pentru un loc de muncă s-a majorat cu circa 42% în ultimii patru ani (36% dacă se face… Mai mult

30.09.2019

Analiză

Numărul studenților – dublu față de cel din 1990 și la jumătate față de cel din 2007. De ce?

Aproximativ 400.000 de tineri înscriși la studii de licență au început luni anul universitar 2019 – 2020. Dintre aceștia, circa 25.000 sunt studenți străini, din… Mai mult

30.09.2019

Europa

Resursa umană din Știință și Tehnologie: Cum stau cele 276 de regiuni din UE și vecinii noștri care încă nu au aderat

Cele patru regiuni cu cea mai mică pondere a resurselor umane angajate în știință și tehnologie, din cele 276 de regiuni NUTS 2 existente în… Mai mult

29.09.2019

Chestiunea

Balanța Turismului coboară la minus 36%, în ciuda miliardelor din bani publici pompate de guvern în piață

Costurile nete ale statului pe tichetele de vacanță pentru angajații bugetari și din reducerea de TVA în turism se vor ridica la 1.878 milioane de… Mai mult

29.09.2019

Cronicile

Valentin Naumescu / Începe să se întrezărească America post-Obama: dezamăgire, neîncredere, precauţie

de Valentin Naumescu 6.11.2014

„Midterm elections”, adică alegerile legislative la jumătatea mandatului prezidenţial, oferă de obicei prilejul unei priviri atente, verificate şi măsurate (în voturi şi procentaje) asupra societăţii americane, evident prin prisma reflectării politice a problematicilor, platformelor şi stării de spirit dominante. Cu o formulă deja banalizată, să spunem totuşi şi noi că midterm elections sunt cel mai bun „sondaj de opinie” înaintea intrării în etapa alegerilor primare (primaries), care vor stabili efectiv marile teme şi candidaţii la preşedinţia Statelor Unite.

Două sunt în general lucrurile care contează, mai ales în situaţia cu un preşedinte care nu mai poate candida, aşa cum este în prezent: pe de o parte, modul în care preşedintele în exerciţiu îşi va încheia cel de-al doilea mandat, în funcţie de relaţia administraţiei cu majoritatea din Congres (susţinere sau adversitate), iar pe de altă parte perspectiva politică privind alegerea viitorului preşedinte, în sensul continuităţii sau alternanţei partinice. Ambele evaluări sunt, fireşte, doar orientative, fiindcă nici prima parte a analizei, nici a doua, nu pot da garanţii privind cursul politicii. Într-o democraţie vibrantă, cu peste 310 milioane de cetăţeni având interese şi opţiuni profund diferite, cu oscilaţii atât de sensibile şi incerte ale pieţelor, dar mai ales cu un tablou schimbător al imaginilor publice, doi ani înseamnă mult. Totuşi, avem indicii să credem că în acest moment americanii încep să îşi dorească din nou schimbarea, ce-i drept una precaută şi mult mai puţin entuziastă ca în 2008.

Ruinarea visului „Yes, We Can”, al mitului tuturor posibilităţilor, precum şi sfârşitul iluziilor a ceea ce s-a numit cândva „Obamamania” au lăsat în urmă gustul amar al neputinţelor, al dezamăgirii şi al neîncrederii în ideea de „more government”. Conform tradiţiei democratice americane, prăbuşirea încrederii în guvern şi în instituţiile politico-administrative anunţă de regulă momentul alternanţei, al trecerii la o nouă eră politică de opt ani: una a prevalenţei pieţei, corporatismului, minimalismului guvernamental şi reducerii intervenţionismului, deci la o paradigmă de tip republican. M-aş grăbi să spun de tip „republican moderat”, căci ultraconservatorii şi mişcarea radicală Tea Party, care făceau atât de mult zgomot acum câţiva ani, şi-au pierdut mult din atractivitatea şi elanul combativ de care dădeau dovadă prin 2011-2012.

Marţi, 4 noiembrie a.c., cu exact doi ani înainte de viitorul scrutin prezidenţial, au fost supuse votului toate cele 435 locuri din Camera Reprezentanţilor, precum şi 36 de locuri din cele 100 ale Senatului Statelor Unite. Odată cu alegerile legislative, s-au desfăşurat şi scrutine pentru 36 de poziţii de guvernator (puterea executivă la nivelul statelor), care completează şi aprofundează, până la baza societăţii, imaginea realităţilor politice americane.

Pentru prima dată după „alegerile la jumătatea mandatului” din 2006, republicanii au câştigat majorităţi în ambele camere ale Congresului, prefigurând pentru finalul epocii Obama un blocaj pe linie al iniţiativelor legislative ale administraţiei, cel puţin al celor (nu puţine, de altfel) care intră în coliziune cu viziunea tradiţională republicană privind reducerea cheltuielilor publice.

Cu 52 mandate confirmate deocamdată în Senat (restul fiind 45 ale democraţilor, 1 independent, respectiv două mandate care vor fi resupuse votului pe 6 decembrie, în statele Alaska şi Louisiana) Grand Old Party, adică republicanii, vor controla începând din ianuarie 2015 camera superioară a Congresului. Aflat până în prezent sub o fragilă majoritate democrată, Senatul îi mai permitea administraţiei Obama un oarecare spaţiu de manevră, respectiv posibilitatea negocierii cu grupul republican din camera inferioară. Compromisul între partide, fiecare controlând câte o cameră, era până acum soluţia trecerii proiectelor de legi, în special a celor fiscal-bugetare, în deja faimoasele situaţii limită de dinaintea expirării termenelor bugetare anuale. Republicanii au „smuls” însă şapte noi mandate de senatori de la democraţi, o performanţă absolut remarcabilă, reuşind să întoarcă balanţa puterii în favoarea lor.

La Camera Reprezentanţilor, aflată deja de doi ani sub controlul opoziţiei, majoritatea republicană va creşte şi va ajunge la 245 locuri, cu 27 mandate peste majoritatea minimă de 218 (din totalul de 435), practic una dintre cele mai confortabile majorităţi din ultimele decenii, pentru GOP.

În aceste condiţii, după instalarea noului Congres în ianuarie 2015, va începe marea confruntare bipartizană pentru Casa Albă. Nu va fi o perioadă uşoară pentru administraţia Obama, rămasă fără sprijin parlamentar, şi, prin extensie, nici pentru politica americană. Nimic remarcabil nu se va putea face în următorii doi ani în politica americană, cu o putere executivă confruntându-se dur cu o majoritate ostilă în ambele camere. Disputele zgomotoase din Congres şi respingerea proiectelor legislative ale guvernului vor ţine capul de afiş. Momentul cheie al adoptării bugetului şi al unei noi ridicări a plafonului de îndatorare, care va fi foarte probabil cerută de Trezorerie în jurul datei de 1 ianuarie, va însemna o provocare politică serioasă pentru ambele tabere politice. Pentru Obama şi democraţi în primul rând, fiindcă ei poartă încă responsabilitatea guvernării Statelor Unite, dar într-o măsură tot mai mare şi pentru republicani, care au acum puterea în Congres. Un blocaj bugetar şi o „închidere a guvernului”, de genul celor temporare din 2013-2014, nu ar mai fi percepute de americani ca eşecuri aparţinând exclusiv administraţiei, ci ca forme de politicianism excesiv ale republicanilor. Dacă GOP va folosi majoritatea de care dispune doar pentru a bloca proiectele administraţiei şi pentru a genera crize ale guvernării democrate, s-ar putea ca impactul public să le fie nefavorabil iar victoria de zilele trecute să aibă, până în 2016, un efect de bumerang.

Intuind ambivalenţa momentului politic, preşedintele Obama, în primul său discurs de după înfrângerea democraţilor, „a întins o mână” noului Congres, propunându-le republicanilor majoritari o abordare constructivă, non-partinică, în interesul naţiunii americane. Mişcarea este abilă şi îl caracterizează de altfel ca lider politic moderat, împăciuitor, înţelegător, dispus la negocieri. Să vedem reacţia strategilor republicani.

Situaţia riscă să devină astfel, prin oferta de dialog „inocentă” lansată de Obama, o capcană pentru Partidul Republican, care trebuie să decidă urgent ce tip de conduită politică va adopta: fermă, de blocare necondiţionată a proiectelor departamentale (cu ce consecinţe sociale?) sau de negociere şi, până la urmă, de adoptare a lor (eventual cu anumite modificări), cu riscul de a-i dezamăgi pe cei mai virulenţi opozanţi ai preşedintelui şi de-a-l transforma pe Obama într-un erou politic naţional, care este capabil să guverneze în folosul oamenilor chiar în minoritate fiind. Este cunoscut cazul lui Bill Clinton, ales în 1992, care a reuşit să supravieţuiească politic situaţiei de partid minoritar, după pierderea midterm elections din 1994, câştigând din nou prezidenţialele în 1996.

Este de prevăzut ca prima iniţiativă a administraţiei Obama în noul Congres să fie aprobarea utilizării forţei militare împotriva Statului Islamic din Siria şi Irak, care va întruni consensul ambelor partide, conform declaraţiilor politice ale liderilor democraţi şi republicani din ultimele luni. Pentru captarea bunăvoinţei majorităţii republicane, această primă mişcare a lui Obama „în opoziţie” parlamentară este tactic binevenită. Arată americanilor că se poate lucra în consens chiar şi în aceste condiţii dificile.

Dar greul abia urmează. Deficitul bugetar şi plafonul de îndatorare vor fi primele pietre de încercare reale ale noii politici americane, în februarie 2015. Legea Imigraţiei, vechiul proiect electoral (nerealizat) al lui Obama, va urma curând. Nu sunt optimist în privinţa şanselor de adoptare. Asigurările sociale de sănătate, duse până la jumătatea drumului în primul mandat, aşteaptă o soluţionare legislativă durabilă şi finanţarea corespunzătoare, lucruri pe care republicanii au promis că le vor demonta cu prima ocazie. Ocazia s-a ivit. Infrastructura, calitatea educaţiei publice, finanţarea serviciilor sociale, abordarea sărăciei etc. vor diviza cu certitudine marile blocuri politice în 2015 şi 2016.

În plus, startul alegerilor primare, prevăzut peste aproximativ un an, şi profilarea treptată a candidaţilor la preşedinţie spre finalul lui 2015 şi mai ales în 2016, vor adânci conflictul. Poziţiile se vor radicaliza, pentru o mai clară definire publică. Concesiile şi compromisurile nu pot fi foarte mari, pentru a evita pierderea electoratului specific.

Hillary Rodham Clinton, dacă va candida, va avea o misiune extrem de grea, dacă nu imposibilă, de a explica americanilor de ce nu a funcţionat visul democrat Yes, We Can. Nici performanţele ei de secretar de stat, în primul mandat al lui Obama, nu au fost dintre cele mai strălucite, din varii motive, e drept nu toate imputabile deţinătorului portofoliului de ministru de externe.

Republicanii, la rândul lor, trebuie să-şi schimbe renumele de gafeuri şi tradiţia de a nu avea mână bună la desemnarea candidatului la preşedinţie. Încă un Mitt Romney şi Partidul Republican trebuie să se desfiinţeze şi să reapară sub alt nume, rebranduit.

Ce le-ar trebui deci republicanilor în 2016? Un candidat poate mai tânăr, cu mai puţin accent pe discursul evanghelic (o mare problemă a dreptei americane, în opinia mea), nu atât de vizibil legat de interesele corporatiste, cu mai puţină aversiune faţă de stat şi problemele sociale care necesită în chip firesc intervenţia guvernului, şi nu în ultimul rând, deşi sună ciudat, mai puţin bogat decât multimiliardarul Romney (respingător de bogat chiar şi pentru americani), ar apropia probabil Partidul Republican de clasa mijlocie, acolo unde se dă de fapt bătălia decisivă pentru Casa Albă. Nu există îndoieli privind modul cum votează extremele sociale în Statele Unite, iar lucrurile nu se vor schimba nici în 2016, indiferent de candidaţi. Tot ceea ce contează în competiţia electorală este bătălia pentru votul clasei mijlocii.

Indiferent cine va administra America post-Obama, un democrat sau un republican, entuziasmul de început al epocii Yes We Can este probabil irepetabil. Americanii au înţeles că preşedintele, indiferent de charisma şi de bunele lui intenţii, nu poate face miracole iar neîncrederea şi precauţia faţă de politică vor persista ani în şir de acum înainte. Cel puţin pentru următoarele două mandate, atmosfera în politica americană nu va mai avea nici pe departe strălucirea, idealismul şi speranţa care l-au purtat pe braţe, spre victoriile sale istorice, pe absolventul de Harvard Barack Obama. Dar, paradoxal, asta nu înseamnă că mandatele care urmează nu pot fi, deşi mai austere în promisiuni, mai performante în realitate.

PS. Vineri, 7 noiembrie, de la ora 12:00, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în Aula Facultăţii de Studii Europene, va avea loc dezbaterea „Politica Statelor Unite după alegerile din 4 noiembrie a.c. şi priorităţile parteneriatului strategic România-SUA în 2015”, organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL.

Detalii aici:

http://citadel.granturi.ubbcluj.ro/

http://euro.ubbcluj.ro/event/politica-statelor-unite-dupa-alegerile-din-4-noiembrie-a-c-si-prioritatile-parteneriatului-strategic-romania-sua-in-2015/

***
Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 6.11.2014

Lăsați un comentariu


Stiri

Sergiu Manea, CPBR: Metodologia de calcul a IRCC trebuie modificată

Razvan Diaconu

Metodologia de calcul a indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) ar trebui modificată, iar ca soluţie imediată se propune reducerea decalajului temporal între momentul… Mai mult

Europa

SUA pregăteşte retragerea a încă 1.000 de militari din nordul Siriei

Iulian Soare

State Unite se pregătesc pentru retragerea a circa încă 1.000 de militari din nordul Siriei, a anunţat secretarul american al apărării, Mark Esper (foto), duminică,… Mai mult

Stiri

Primele informaţii despre planurile guvernamentale ale PNL: Reducerea numărului de ministere, oficii, agenţii şi autorităţi

Razvan Diaconu

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL va avea ca prioritate “refacerea capacităţilor administrative necesare funcţionării statului” şi investiţiile în domeniul public, a… Mai mult

Stiri

Eugen Rădulescu, BNR: Forma iniţială a OUG 114 ar fi dus la falimentul a 3 bănci, iar alte 7 am fi închis noi

Vladimir Ionescu

Ordonanţa 114/2018 ar fi avut consecinţe dramatice asupra sectorului bancar, dacă s-ar fi aplicat în forma iniţială, ducând la falimentul a trei instituţii de credit… Mai mult

Europa

Germania şi Franţa au suspendat vânzările de arme către Turcia

Vladimir Ionescu

Germania şi Franţa au anunţat suspendarea exporturilor de armament către Turcia, ca reacţie la ofensiva militară a Ankarei în Siria, potrivit presei internaţionale. “În contextul… Mai mult

Stiri

Eugen Teodorovici anunță vă PSD va prezenta proiectul de Buget zilele următoare

Vladimir Ionescu

Varianta de buget a social-democraţilor pentru anul 2020 este în fază de proiect şi va fi prezentată zilele următoare, a declarat preşedintele executiv al PSD,… Mai mult

Stiri

SUA şi China au ajuns la un acord intermediar

Vladimir Ionescu

Statele Unite şi China au ajuns la un acord comercial parţial “foarte important”, a anunţat vineri seară preşedintele american, Donald Trump. “Am ajuns la un… Mai mult