vineri

19 aprilie, 2024

20 februarie, 2021

A treia etapă de vaccinare (pentru „populația generală”) ar putea începe în luna aprilie, iar înscrierile în platformă ar urma să înceapă în martie, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

„De la jumătatea lui martie punem în funcțiune lista de așteptare, persoanele se vor program pe acea listă și în ordinea listei alocăm locuri disponibile persoanelor care se înscriu în etapa a II-a și după 75% persoane vulnerabile. Vom asigura locuri și când atingem un nivel suficient de mare în aceste categorii, vom aloca și pentru etapa a III-a”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19, la Digi24.

Valeriu Gheorghiță a precizat că listele de așteptare vor fi deschise în funcție de numărul de vaccinuri care vor fi livrate României.


Pe de altă parte, în cursul zilei de sâmbătă, numărul persoanelor vaccinate îl va depăşi pe cel al persoanelor infectate, a mai estimat coordonatorul campaniei de vaccinare.

„În aproape un an de pandemie s-au înregistrat circa 774.000 de cazuri, raportate desigur, iar în mai puţin de două luni de la debutul campaniei de vaccinare astăzi avem 771.000 de persoane vaccinate, dintre care circa 550.000 sunt vaccinate cu a doua doză, deci practic cu schemă completă. Cred că e foarte bine că suntem pe acest drum şi sunt convins că, cu fiecare persoană în parte care se va adresa către un centru de vaccinare, vom reuşi să redobândim controlul asupra vieţilor noastre şi să putem controla noi pandemia”, a spus Valeriu Gheorghiţă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: