fbpx

La obiect

Datoria externă totală, majorată cu 4 mld. euro într-o singură lună – deficitul de cont curent la 7 luni, mai mare cu 70% față de aceeași perioadă din 2020

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat la finele lunii iulie 2021 un deficit de 9.057 milioane euro, cu aproape 70% peste nivelul din… Mai mult

13.09.2021

La obiect

România importă aproape jumătate din resursele energetice primare de care are nevoie. Deficitul de gaze crește cel mai mult

Importurile de resurse energetice primare, de aproape 8,845 milioane de tone echivalent petrol (tep), au acoperit aproape 45% din totalul resurselor de energie primară consumate… Mai mult

13.09.2021

La obiect

Creșterea puterii de cumpărare aterizează – Educația a coborât spre minus15%

Câștigul salarial mediu brut din luna iulie 2021 a fost de 5.780 lei, cu 1 (un) leu mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor… Mai mult

12.09.2021

La obiect

Deficitul comercial se întoarce peste pragul de 2 mld. euro/lună. Plusul din sectorul auto se topește

Deficitul comercial al României a depășit din nou pragul de 2 miliarde euro pe lună în iulie 2021, potrivit datelor comunicate de INS. Minusul consemnat… Mai mult

09.09.2021

Valentin Naumescu / Trump în Europa. Turneul care anunţă schimbarea lumii?

de Valentin Naumescu , 11.7.2018

Puncte cheie:

  • Al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii începe un turneu de şase zile în Europa, cu trei momente politice (relativ) importante, într-un context internaţional tensionat şi tulbure, încărcat de opţiuni ideologice radicale şi parcă mai dinamic ca oricând în ultimele două decenii, un context în care sentimentul general este că orice se poate întâmpla;
  • Turneul european al preşedintelui Trump, care începe cu Summitul NATO şi se încheie, ce întâmplare!, cu Summitul cu Putin (ca un semn că suntem într-o perioadă în care totul poate fi renegociat şi revizuit şi că nu mai există principii şi valori inalienabile în politica Occidentului), sugerează un timp al marilor schimbări, determinate de un amestec bizar de pragmatism, realpolitik şi radicalizare ideologică iliberală, protecţionistă şi naţionalistă;
  • Sunt, deja, destul de mulţi analişti europeni care nici nu mai au aşteptări prea optimiste de la acest turneu, prefaţat de clasicele schimburi de replici ostile între Trump şi liderii Uniunii Europene pe tema cheltuielilor militare şi a bugetului NATO, dar şi de cele legate de deficitul de 151 miliarde de dolari al SUA în relaţia economică cu UE şi de începutul războiului comercial al giganţilor lumii, aşa cum nu se aşteaptă la perspective încurajatoare nici după vizita la Londra (britanicii având un guvern instabil, tot mai afectat de dilemele Brexitului), nici după Summitul cu Putin de la Helsinki, ce pare să se finalizeze cu o serie de înţelegeri americano-ruse (unele publice, altele mai discrete) care pun şi ele în discuţie ordinea politică şi de securitate globală şi europeană;
  • „Germania e prizoniera Rusiei!” tună Trump la Bruxelles, în deschiderea Summitului NATO, cu trimiteri la cumpărarea de gaz rusesc, punând la rândul lui… „gaz pe focul” relaţiilor transatlan Anul trecut, la Varşovia, la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, Trump promitea Europei Centrale şi de Est gaz american lichefiat la preţuri competitive. Nu s-a mişcat nimic în acest sens iar proiectul controversat al gazoductului NordStream II avansează;
  • Prinsă în acest joc global de resetare strategică dar şi în provocările unei preconizate reforme a Uniunii Europene, care o obligă să fie extrem de atentă la toate mişcările aliaţilor dar şi ale puterilor non-occidentale care pândesc căderea ordinii SUA-NATO-UE, România încearcă la Summitul NATO să îşi împingă în faţă o agendă firească a unei ţări mici, de periferie. Argumentele României: suntem cuminţi, ne-am făcut temele, am atins faimosul prag de 2% din PIB pentru Apărare şi avem o poziţie geopolitică interesantă la Marea Neagră, un fel de „second best solution” dacă Turcia devine un aliat NATO necredibil. În schimb, afectarea independenţei justiţiei şi lupta puterii de la Bucureşti împotriva statului de drept, criticată de aliaţii nord-americani şi europeni ai României, ne trag mult în jos. Momentul nu este aşadar dintre cele mai favorabile dar încercarea delegaţiei României de a împinge o agendă proprie trebuie făcută, cu şansele mici care există de a vedea progrese spectaculoase, pentru că noi nu avem şi nu vom avea curând un plan B iar întregul sistem de securitate al ţării se sprijină pe NATO şi pe parteneriatul strategic cu SUA;
  • Bucureştiul este interesat de întărirea prezenţei militare a Alianţei în sudul Flancului Estic şi la Marea Neagră, poate chiar de obţinerea unui comandament NATO „de trei stele” (terestru) pe teritoriul naţional, adică mize cu finalizare imprevizibilă (nu spun imposibilă) pe termen mediu, dincolo de orice declaraţii asiguratorii care s-ar putea obţine zilele acestea, atâta timp cât Marile Puteri îşi regândesc intens finanţarea militară şi aranjamentele de securitate, părând că mută accentele de la cadrele multilaterale largi la un minilateralism tentant dar foarte periculos pe termen lung.

 

*

 

Vine iarăşi Trump în Europa. Primăvara trecută, la Summitul NATO de la Bruxelles, a dat impresia unui grobian care împinge premierii statelor mici pe scenă (literalmente) ca să iasă în faţă la poza de grup, care îi ceartă pe aliaţii strânşi într-un grupuleţ umil în faţa lui şi care comunică în limbaj de rednecks, iar la final totul a ieşit prost, aşa cum ştim.

Abia instalat de câteva luni la Casa Albă, Trump „a reuşit” la precedentul summit să enerveze pe toată lumea şi să obţină efecte contrare aşteptărilor sale, adică să accelereze demersurile politice de autonomizare ale europenilor şi noua iniţiativă a Uniunii Apărării, o strategie care dă semnalul că banii europenilor nu vor mai merge pe armament american, ci pe promovarea propriilor industrii de Apărare (mă rog, ale celor care mai au aşa ceva, în special a Franţei). Dar, din păcate pentru România şi pentru regiunea noastră, europenii nu vorbesc niciodată despre „garanţii de securitate”, ci doar despre Fondul European de Apărare şi colaborarea europeană în domeniul cercetării militare (nu credem că România va fi în avangarda cercetării, a marilor proiecte şi noilor tehnologii) şi al industriilor de Apărare. Se vorbeşte deja despre colaborarea franco-germană pentru producţia unui avion de luptă european de nouă generaţie, care va fi gata prin 2023. Acesta va trebui apoi să fie şi cumpărat, nu? Oare de cine?

Chiar dacă, în aparenţă, ţări precum România ar putea câştiga la început 2-3 contracte minore pentru industria locală, prin acest nou mecanism, care să dea încredere producătorilor şi salariaţilor din domeniu şi să insufle ceva optimism opiniei publice, ele vor fi foarte mici în ecuaţia europeană a Apărării iar pierderea interesului american pentru garantarea securităţii europene va conta mult mai mult pe termen lung. La acest Fond European va trebui să şi contribuim, din ce în ce mai mult, ulterior. Pe scurt, nu cred că ne interesează Fondul European de Apărare ca politică de protecţie socială pentru interesele industriei de apărare şi ale celor câteva sute sau mii de lucrători care au mai rămas în domeniu iar cercetarea militară nu este un scop în sine, dacă nu se reflectă în garanţii de securitate. Nu cred că vom deveni vreodată un mare jucător în industria militară europeană şi globală. Mai presus de orice, să spunem că nicio cheltuială militară nu se justifică dacă nu se traduce în garanţii de securitate pentru contribuabili. Nu ne trebuie Fondul de Apărare dacă singurul lui scop este păstrarea unor locuri de muncă şi apărarea intereselor companiilor producătoare de armament din Uniunea Europeană. Costurile ar fi în acest caz, pentru noi, mai mari ca beneficiile. Este motivul pentru care ţări postcomuniste ale Flancului Estic precum Polonia, România şi statele baltice au evaluat corect caracterul primordial al NATO şi rolul esenţial al SUA în garantarea securităţii lor, dincolo de o aderare de complezenţă la PESCO. Singurul mare risc aici este posibila defectare a NATO până la finalul mandatului lui Trump şi căderea relaţiei transatlantice la un nivel atât de jos încât nici măcar un nou preşedinte american, începând din ianuarie 2021, să nu o mai poată repara. De aceea „am fluierat în biserică” şi am spus că nu avem (şi, sincer, chiar e de neconceput pentru noi) un plan B, o alternativă la un NATO distrus de facto (chiar dacă nu şi de jure) de Doctrina Trump… Cine ar putea să se gândească la aşa ceva?

Dar Summitul NATO este doar primul moment al turneului european al lui Donald Trump. Urmează Londra, o vizită la cel mai înalt nivel protocolar, amânată de vreo două ori în 2017, spre surpriza celor care s-ar fi aşteptat ca cei doi aliaţi naturali, conduşi acum de puteri conservatoare şi protecţioniste, să se apropie imediat unul de celălalt. Nu a fost aşa. Theresa May nu s-a arătat încântată de politicile lui Trump şi invers. Acum, deşi se produce în cele din urmă, vizita la Londra pică în alt moment prost, legat de instabilitatea guvernului May şi de deruta din Partidul Conservator cu privire la lipsa soluţiilor pentru un Brexit reuşit. Europenii domină categoric discuţia iar tabăra Brexit hard din Partidul Conservator a încercat o rebeliune, văzând că rezultatul referendumului se diluează într-un posibil acord care păstrează de facto Marea Britanie în spaţiul economic şi politic european, chiar dacă nu şi la masa deciziilor (adică exact cum e mai rău pentru britanici, care vor trebui să respecte în continuare regulile UE pentru a avea acces pe piaţa unică, vor şi plăti pentru asta câteva zeci de miliarde bune, dar nu vor mai avea putere decizională). Mare lucru nu poate ieşi acum din Summitul americano-britanic. Ceva rating de audienţă pentru televiziuni, ceva imagine pentru lideri, declaraţii bombastice şi cam atât. În contextul actual, nici SUA, nici Marea Britanie, nu sunt o prioritate una pentru cealaltă. Sunt lucruri care merg de la sine (afacerile, colaborarea tehnologică, academică şi culturală impresionante între cele două societăţi înrudite) iar cele care nu merg (viziunile diferite despre Acordurile globale, de exemplu) oricum nu o să meargă nici după discuţiile Trump-May.

În schimb, Summitul Trump-Putin de la Helsinki este o mare necunoscută. De ce acum? De ce nu? Ce interese au în comun cei doi? Ce îi desparte ireconciliabil? Nu cred că răspunsurile şi explicaţiile oficiale, după întâlnire, vor fi substanţiale şi clarificatoare.

Siria, Ucraina, Coreea de Nord, războiul comercial cu China şi UE? Cred mai degrabă că vom rămâne şi după 16 iulie în zona speculaţiilor, a zvonurilor, a interpretărilor subiective, a frânturilor de adevăr, a unor declaraţii secvenţiale. Adevăratele efecte se vor vedea (sau nu) pe termen lung. Dar este cert că acest summit este o mână întinsă de Trump lui Putin şi o oportunitate pentru acesta din urmă de a reveni la masa Marilor Puteri, din care fusese exclus (G7, de exemplu), în condiţiile în care Doctrina Trump combate din greu globalizarea, multilateralismul, UE şi China. Aşa cum am arătat săptămâna trecută, nu este exclus ca Trump să încerce să îl ridice pe Putin la nivelul de relevanţă politică globală al giganţilor, adică al SUA, UE şi Chinei, „să îi dea importanţă”, ca s-o spunem direct, mai ales după ce fusese respins recent de G7 şi ţinând cont că Rusia nu este competitivă pe pieţele americane şi nu ameninţă, de fapt, cu nimic Statele Unite, în viziunea contabilă actuală de la Casa Albă!

Reapariţia Rusiei ca partener de discuţie cu SUA şi negocierile americano-ruse nu sunt însă în măsură să ne liniştească, cel puţin aici, în regiune. Este limpede că, pentru a exista o continuitate a acestei idei de colaborare SUA-Rusia, trebuie să existe o serie de concesii făcute de fiecare parte celeilalte. Şi, evident, nimeni nu vrea să facă parte din „compromisul necesar”. Ucraina şi vecinătatea estică a UE, bunăoară, sunt departe de a fi încântate de ideea unei eventuale apropieri şi „conlucrări strategice” SUA-Rusia, iar Summitul NATO şi declaraţiile optimiste şi pline de încredere de la Bruxelles vor fi uitate mai repede decât s-ar crede.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 11.7.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Echipa lui Florin Cîțu, după votul Congresului PNL

Vladimir Ionescu

Coechipierii noului ales preşedinte liberal Florin Cîțu au câștigat duminică pe linie funcţiile de conducere din Biroul Politic Național al Partidului Naţional Liberal (PNL). Cea… Mai mult

Europa

Exit-poll Germania: CDU și SPD – umăr la umăr

Razvan Diaconu

UPDATE: Potrivit unor sondaje paralele, anunțate de postul tv ZDF, SPD ar avea circa 2 procente în fața CDU-CSU – 26% la 24%. * Informația… Mai mult

Stiri

România, statul membru cu cel mai mare deficit în comerțul cu produse chimice din afara UE

Marin Pana

România a fost nominalizată într-o analiză a Eurostat drept statul UE cu cel mai mare deficit în comerțul cu produse chimice cu țările din afara… Mai mult

Europa

Premieră europeană: Femeile vor deveni majoritare în Parlamentul islandez în urma alegerilor de duminică

Vladimir Ionescu

Islanda este pe cale să devină primul stat european în care femeile sunt majoritare în Parlament, transmite DW. Circa 33 dintre cele 63 de mandate… Mai mult

Europa

Cum a conturat Angela Merkel istoria Europei în ultimele două decenii şi ce probleme lasă în urmă

Vladimir Ionescu

​Cancelarul german a fost o ancoră a stabilității în vremuri tulburi. Plecarea ei ridică întrebări importante referitoare la viitor, scrie The Guardian într-un amplu editorial… Mai mult

Stiri

Referendum local la Buzău pentru comasarea cu Țintești – rezultatul ar putea fi o premieră în România

Razvan Diaconu

Locuitorii din Buzău şi cei din Ţinteşti sunt chemaţi duminică la urne pentru a vota la referendumului privind potenţiala comasare a celor două localitaţi. Dacă… Mai mult

Stiri

Premierul va negocia cu USR-PLUS, PSD și AUR moţiunea de cenzură

Razvan Diaconu

Premierul Florin Cîțu spune că va discuta cu toate partidele, inclusiv cu AUR și PSD, pentru ca Guvernul să nu fie dat jos de alianța… Mai mult