Analiză

Mai ceva ca Făt-frumos: Deficitul de cont curent – dublat într-o singură lună, datoria externă sare brusc și mult peste suta de miliarde de euro

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele patru luni ale anului curent , un deficit de 2,306 miliarde de euro, adică 0,77%… Mai mult

18.06.2019

Digital

România digitalizată: plătești online, apoi mergi la ghișeu ca să dovedești plata

În ciuda nevoii disperate de bani la buget, cu un deficit bugetar care s-a dublat în doar o lună, Fiscul preferă offline-ul cand vine vorba… Mai mult

18.06.2019

Chestiunea

Noul Cod Administrativ: de la ”noua metodă de baronizare” la interesul cetățeanului. Prevederile controversate

“Codul administrativ trebuie adoptat”, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă, după ce a anunțat amânarea aprobării acestuia prin OUG. Proiectul conține aproximativ 300 de pagini,… Mai mult

17.06.2019

La obiect

”Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei.” Atunci s-a tranșat și soarta României

Textul de mai jos e o înșiruire de fragmente din articolul ”Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei”, apărut în revista – exclusiv print… Mai mult

17.06.2019

Cronicile

Valentin Naumescu / Silențioasa glisare a UE către Japonia și China. Încă o realizare a Erei Trump?

de Valentin Naumescu , 25.7.2018

Puncte cheie:

  • Recent, nebăgate prea mult în seamă de presă, de opinia publică și de mediile analitice de la noi (mult prea concentrate pe Trump și Putin și pe misterioasa lor discuție de la Helsinki), au avut loc două Summit-uri ale Uniunii Europene în Asia, cu principalele două superputeri economice ale celui mai mare continent al lumii, respectiv China și Japonia, care își dispută împreună cu SUA și UE supremația economică globală dar își tatonează totodată relațiile reciproce, potențialul de expansiune, interesele și posibilele alianțe pentru secolul XXI;
  • Deși ordinea planificată inițial fusese Japonia și apoi China, pentru a sugera preferința politică firească a europenilor pentru o putere democratică, inundațiile din Japonia (motivul oficial) au determinat în ultimul moment inversarea ordinii vizitelor pe care președinții Consiliului European și Comisiei Europene le-au făcut în Asia, începându-se astfel cu summitul din China și continuând imediat cu cel din Japonia;
  • Parteneriatele strategice ale UE cu Japonia și China au mize economice și strategice uriașe, fiind în joc chiar resetarea ordinii globale actuale, cu tradiționalul tandem occidental SUA-UE pus greu la încercare de Doctrina Trump, în condițiile în care atât Beijing-ul cât și Tokyo se arată foarte dispuse la colaborare cu Bruxelles-ul, la continuarea și adâncirea globalizării și la formarea de spații ale comerțului liber care să domine, practic, piețele mondiale;
  • Al 20-lea Summit UE-China și al 25-lea Summit UE-Japonia au arătat o față a lumii politico-diplomatice profund marcată de protecționismul și tentativele de război comercial ale președintelui Trump, capabil să răstoarne în câțiva ani ordinea globală bazată pe supremația occidentală multidimensională (economică, politică, normativă, militară, tehnologică și culturală) și să o spargă în alte tipuri de combinații între Marile Puteri, dintre cele mai suprinzătoare;
  • „Parteneriatul strategic cuprinzător” UE-China s-a reflectat într-o declarație comună[1] în 44 puncte, deosebit de complexă, atent negociată și cu fiecare cuvânt fin șlefuit de către echipele de diplomați, un comunicat care să spună cât mai mult dar să nu spună totul, care să atingă chestiunile de interes comun dar să menajeze în același timp sensibilitățile Chinei legate de democrație și drepturile omului, punând accentul pe oportunitățile economice, pe afaceri, comerț, investiții și globalizare („economie mondială deschisă”), parțial și pe colaborarea politică internațională (multilateralismul respins de Trump), care să reafirme respectarea de către UE a principiului „unei singure Chine” și să introducă totuși îndemnul UE la soluționarea tensiunilor din Marea Chinei de Sud pe baza prevederilor dreptului internațional și, în fine, să pregătească viitoarea întâlnire de la Bruxelles, din 2019, pe tema Agendei Strategice pentru Cooperare UE-China 2020. Ca impresie generală, parcurgând punctajul declarației comune, se poate observa o ușoară dominare de către China a balanței negocierii textului, în sensul că UE a menajat sensibilitățile și vulnerabilitățile politice și de imagine ale Chinei, probabil în dorința de a maximiza oportunitățile de business și de a fructifica interesul Chinei pentru globalizare;
  • Mult mai relaxată și mai concretă a fost Declarația comună UE-Japonia după cel de-al 25-lea Summit, cu anunțarea semnării Parteneriatului Economic (EPA, practic, un acord de liber schimb comercial și facilitator al investițiilor reciproce) și a Parteneriatului Strategic (SPA)[2], care vizează colaborarea politică (ca observație, se face vorbire atât de Marea Chinei de Sud cât și de Marea Chinei de Est, ultima lipsind din textul declarației comune cu China), un text poate nu atât de sofisticat ca cel de la Beijing dar, tocmai prin simplitatea și relaxarea lui amicală, cu atât mai elocvent pentru bunele relații nipono-europene (apropo, mai țineți minte epocala vizită oficială a premierului Abe la București, când au fost anulate întâlnirile de la guvern și a ajuns plimbat de doamna primar prin Grădina Botanică, un bun subiect de glume pe site-urile din China, despre influența diplomației japoneze în lume?);
  • Nu știm dacă să ne bucurăm sau să ne îngrijorăm pentru succesul acestor Summit-uri ale UE din Asia, pentru că acestea par să deschidă o poartă, în timp ce alta se închide. În spatele acestor declarații se vede ițindu-se umbra lui Trump și frustrarea nerostită a UE pentru pierderea încrederii în politicile SUA, cel puțin în cele de la vârful administrației, dacă nu și în eșaloanele doi și trei. Pentru cei din generația mea, formați în atmosfera universitară românească și vest-europeană a anilor 90, inspirată de valorile democrațiilor liberale și Occidentului transatlantic, triumfător în Războiul Rece, va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să „comute” pe modelul cultural și politic asiatic și să îmbrățișeze ideea că Uniunea Europeană nu mai este partener strategic cu Statele Unite, ci cu Asia. Nu avem nimic împotriva bunelor relații cu Asia, înțelegem desigur că acolo este creșterea cea mai importantă, dar „prima iubire” ideologică și fundația de cultură politică euro-atlantică nu se uită. Vom aștepta mereu întoarcerea vremurilor bune de altădată. Și nu excludem să le vedem, într-o zi, întoarse, chiar dacă acum realitățile zilei ne arată altceva.

 

*

 

În plin război comercial și al declarațiilor ostile cu președintele Trump, liderii europeni Tusk și Juncker au vizitat Asia, participând la două summituri importante, deși puțin mediatizate și analizate, cel puțin la noi. Probabil, pentru că nu a fost nimic spectaculos, nicio declarație „tare”, din cele pe care le dăruiește cu generozitate Trump pentru ratingul televiziunilor, și având în vedere suprapunerea cu misteriosul summit Trump-Putin de la Helsinki, momentele de la Beijing și Tokyo au trecut aproape neobservate.

Era Trump mai înregistrează așadar un succes, chiar dacă nu unul planificat și dorit la Casa Albă. Apropierea Uniunii Europene de superputerile economice ale Asiei (sau invers) este, departe de orice îndoială, reflexul inevitabil de adaptare a Marilor Puteri și a sistemului global al relațiilor internaționale la „Doctrina Trump” (ghilimele în locul ironiilor sau al unui zâmbet amar), în care Bruxelles-ul, Beijing-ul și Tokyo caută posibile alianțe, parteneri, piețe și resurse economice și de încredere pentru secolul XXI, odată ce se constată că vechea ordine occidentală SUA-UE nu mai funcționează. Nu știu dacă este corectă, inspirată sau prea grăbită această repliere europeană spre Asia, dar aceasta pare să fie realitatea zilei.

Pentru Uniunea Europeană, dimensiunea asiatică are o conotație economică evidentă, puternică și prioritară. În schimb, pentru China și Japonia, dimensiunea europeană are mai degrabă o valoarea adăugată politică și strategică, reprezentând oportunitatea de a pătrunde adânc în inima culturală și istorică a Occidentului (Europa) și de a încerca să desfacă binomul tradițional euro-atlantic, cu speranța reconfigurării balanței de putere și a definirii unei noi ordini mondiale. Dacă Japonia democratică este mai relaxată în această privință, având în spate decenii de colaborare și cu SUA și cu UE, ofensiva strategică a Chinei spre Europa, anunțată oficial acum câțiva ani, prin mega-proiectul prezidențial chinez One Belt, One Road pare să prindă tot mai mult contur și tot mai multă substanță politică.

Pe scurt, beneficiile pentru UE par să fie exclusiv economice, în timp ce principala câștigătoare politică din această posibilă realiniere este China, care își spală imaginea de dictatură rudimentară și se cosmetizează cu parfumuri fine europene. Glisarea politică a Europei spre China este în schimb silențioasă, discretă, parcă ușor rușinată de „abandonarea valorilor fundamentale ale UE” în fața imenselor tentații economico-financiare (ce lider european mai deschide gura despre democrație, libertăți și drepturile omului la Beiing, când afaceri de miliarde sunt puse pe masă?), în timp ce apropierea politică a gigantului dragon spre Europa este lentă și insidioasă, fără niciun pas grăbit sau neatent, cu răbdarea seculară a chinezilor, într-un ritm și cu o presiune care sufocă încet vechiul concept transatlantic al Occidentului.

Agentul imobiliar Trump are însă, în continuare, obsesiile lui contabile. Nimeni nu-l poate opri sau convinge că este pe un drum greșit. Le decontează europenilor costul securității, face bilanțul și crede că a ieșit pe minus. Este nervos că „pierde” în relația militară cu europenii, cu automobilele germane, cu brânzeturile și vinurile franțuzești etc. și vrea să pună America First. Este primul președinte american care nu înțelege NATO și nu vede câștigurile strategice ale prezenței și dominației politice americane în peninsula europeană. Nu înțelege că mare parte din supremația globală a Statelor Unite s-a datorat alianței cu Europa, un continent mic, zbuciumat dar teribil de influent în sistemul relațiilor internaționale, care nu doar că a fost până acum 100 de ani centrul lumii dar încă radiază soft power la cote pe care, culmea, chinezii le înțeleg acum mai bine decât președintele de la Casa Albă, care a ajuns să fie fluierat până și în Marea Britanie!

Răbdarea asiatică este însă mai durabilă decât pasiunea europenilor. Balanța relațiilor internaționale pare să încline acum spre apropierea UE-China și UE-Japonia, probabil conjuncturală dar cu efecte importante pe piețele și pe scena politico-diplomatică a lumii. Nu ne bucură neapărat și nici nu ne deranjează noile „parteneriate strategice” (vă vine să credeți ?) ale Bruxelles-ului, cu Beijing-ul și Tokyo. Suntem doar uimiți să vedem cum s-a schimbat lumea în doar câțiva ani și privim cu nostalgie spre perioada care îl făcea pe Francis Fukuyama să ne spună că trăim „sfârșitul istoriei”.

Acel Occident (ca entitate strategică, politică și culturală), care ne-a fascinat în timpul Războiului Rece și la care am aspirat multă vreme, inclusiv după 1989, nu mai există. Venirea lui Trump marchează clar sfârșitul unui ciclu istoric și începutul altuia. Nu înseamnă, desigur, că Statele Unite și Uniunea Europeană au încetat să mai existe, că enormele lor realizări au dispărut, că nu mai reprezintă modele de reușită și povești de succes, sau că vor deveni dușmani, dar modul în care Marile Puteri (incluzând aici Uniunea Europeană) își reproiectează interesele strategice în secolul XXI se discută acum pe noi baze.

Noua ideologie protecționistă și iliberală din Occident și redefinirea intereselor economico-sociale, dincolo de valorile liberale, își au locul lor în această ecuație. Globalizarea nu mai este exclusiv o afacere a națiunilor de limbă engleză. China a învățat tăcută regulile, timp de o jumătate de secol, și le aplică acum metodic peste teritoriile, piețele și spațiile culturale ale Occidentului, aruncând în joc resurse gigantice, inegalabile. Dacă la aceste presiuni se mai adaugă și o gândire contabilă pe termen scurt, nu facem decât să privim cum se destructurează lumea pe care am îndrăgit-o, aceea a valorilor liberale, și apare în locul ei o alta a calculelor și contractelor, în care orice combinație este posibilă.

[1]
[1] https://eeas.europa.eu/delegations/china_en/48424/Joint%20statement%20of%20the%2020th%20EU-China%20Summit

[2]
[2] http://www.consilium.europa.eu/media/36196/180717-final-joint-summit-statement.pdf

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 25.7.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Metoda „4 luni”: La Romgaz au fost numiți provizoriu cinci noi administratori. Fostul președinte ANRE – printre aceștia

Adrian N Ionescu

Guvernul perpetuează provizoratul la conducerea marilor sale companii energetice, într-o perioadă în care deja activitatea acestora a fost serios afectată de OUG 114 /2018, care… Mai mult

Stiri

Alegerile în Diaspora – 3 zile de vot la fiecare scrutin, propune Comisia pentru cod electoral

Vladimir Ionescu

Votul în Diaspora ar urma să aibă loc pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică, este principala propunere adoptată joi de Comisia… Mai mult

Stiri

ANAF introduce un mecanism de mediere cu debitorii

Alexandra Pele

ANAF introduce un mecanism de mediere între organul fiscal central și debitor, în vederea clarificării obligațiilor înscrise în somație și stabilirea unei soluții optime de… Mai mult

Stiri

RBL – RePatriot: Program de internship în România pentru studenții români din străinătate

Adrian N Ionescu

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Romanian Business Leaders (RBL), prin proiectul RePatriot, au pus bazele unui program de internship în companiile românești, prin… Mai mult

Stiri

Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, fost judecător CCR, a fost achitat definitiv

Vladimir Ionescu

Toni Greblă, secretar general al Guvernului și fost judecător CCR și parlamentar PSD, a fost achitat joi în dosarul în care era acuzat pentru fapte… Mai mult

Stiri

Doar 9,9% din populația ruralului este conectată la canalizare – sudul țării, cele mai multe localități fără aceste utilități

Mariana Bechir

Doar 52,7% din populația României era conectată la sistemele de camalizare, în 2018, conform datelor INS. În rural, procentul este de peste cinci ori mai… Mai mult

Stiri

Retrocedarea Fermei Regale Băneasa, prima instanță / Remus Truică – 4 ani închisoare, Tal Silberstein şi Dan Andronic – achitați

Vladimir Ionescu

Curtea de Apel Braşov, prima instanță în acest caz, a pronunțat joi sentința din Dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov:… Mai mult