Valentin Naumescu / “Ordinea post-occidentală” a lui Lavrov… Altul e pericolul

Puncte cheie:

• De câteva zile se scrie cu emoție și cu frenezie despre noua “ordine post-occidentală”, așa-zisul concept (cam mult spus) lansat de ministrul de Externe al Rusiei la Conferința de Securitate de la München;

• Ministrul Lavrov a sugerat, în discursul său, că această ordine post-occidentală ar corespunde unui sistem al relațiilor internaționale în care Occidentul nu și-ar mai impune unilateral voința, nu ar mai domina instituțiile și aranjamentele/deciziile internaționale, practic nu ar mai avea superioritatea politică, strategică, economică și militară binecunoscută asupra întregii lumii;

• Transpare fără niciun dubiu, din această definiție îngustă a ordinii globale dată de experimentatul ministru rus, un fel de wishful thinking al Moscovei, altfel spus dorința Rusiei de a redeveni o superputere, reconsiderată de America, de toate marile puteri și de statele mai mici, egală la masa negocierilor cu Statele Unite, eventual în termeni asemănători ordinii bipolare din timpul Războiului Rece (ordinea bipolară a fost, în esenţă, tot o versiune a ordinii occidentale, bazată pe balanţa de putere şi pe echilibrul între blocuri, negociată de marile puteri câştigătoare în 1944-1945);

• Formula avansată de Serghei Lavrov ține mai degrabă de competiția pentru recuperarea influenţei şi pentru putere globală pe care Putin a lansat-o anii trecuți, adică de un joc strategic în cadrele fundamentale actuale, decât de o reală schimbare a ordinii globale, în esența, mecanismele și regulile ei consacrate (evident, pentru regiunea noastră chiar şi această repoziţionare şi consolidare a Rusiei în sistemul internaţional este periculoasă, chiar fără a lua în considerare pierderea supremaţiei Vestului);

• Temerea mea majoră este că Lavrov a intuit doar o jumătate de adevăr, anume aceea că ordinea globală se schimbă. Aici cred că are dreptate. Dar Rusia își face iluzii în privința celei de-a doua jumătăți a enunțului, fie ea doar sugerată. Ordinea mondială nu va deveni „post-occidentală” în sensul impunerii supremației Rusiei asupra Vestului, ci în sensul în care politicile și societățile occidentale se schimbă periculos și abandonează modelul ordinii liberale, virând amenințător spre naționalism, autoritarism, protecționism și populism, combinația „perfectă” pentru intrarea într-un nou ciclu istoric al confruntării;

• Nici Rusia, nici China, nici Islamul nu vor conduce lumea, dacă la asta s-a referit Lavrov în ordinea lui post-occidentală. Occidentul nu va pierde supremația tehnologică, militară sau economică asupra lumii, din motive ce țin de acumulări istorice fabuloase și de calitatea resursei umane. Dar, dacă urmează liniile actuale de involuție politică, date de frustrări absurde care erodează ordinea prezentă, Occidentul ar putea deveni curând iliberal, intolerant și conflictual (dar în continuare dominant), așa cum a mai fost, de altfel, în istoria sa premodernă. Încă de acum două sute de ani, sau trei sute de ani, Occidentul domina lumea. China şi-a oprit pe la 1500 strălucitoarea sa ascensiune culturală şi ştiinţifică şi prevalenţa asupra lumii;

• În fond, “ordinea” mondială este de esență occidentală de la Cristofor Columb încoace, fără să fi adus întotdeauna perioade fericite și liniștite pentru oamenii de rând. De la Pacea din Westfalia (1648) încoace, ordinea politică inter-statală nu a mai cunoscut revoluţii conceptuale uriaşe, rămânând, în chintesenţa ei, aceeaşi. De nenumărate ori în istorie s-a vorbit de declinul ordinii occidentale. Dacă forţăm puţin discuţia, Hitler a fost, la rândul său, exponentul ordinii occidentale (vest-europene) iliberale din secolul XX, înainte de instaurarea ordinii liberale occidentale. Occidentul a dat așadar tonul în lume, și la bine, și la rău, și așa va rămâne o lungă perioadă de timp, spre deziluzia lui Putin, Lavrov şi Dughin, și a generațiilor de conducători, aparatcici şi diplomați ruși care vor veni după ei;

• Altceva nu spune clar Serghei Lavrov: ordinea occidentală iliberală a făcut întotdeauna Rusia puternică pe plan internaţional. Recunoaşterea Rusiei ca mare putere, în 1815 la Viena, a venit după înfrângerea cuceritorului Napoleon. Stalin ca „lider mondial” a fost un produs al visului bolnav al lui Hitler şi al generaţiei sale, al delirului Germaniei naziste. Altfel, ar fi rămas un satrap autarhic, izolat în propria mocirlă şi înapoiere, ca dinastia Kim în Coreea de Nord, până când un atentat sau o lovitură de stat ar fi pus capăt regimului. Derapajul Europei de Vest l-a scos din lumea mujicilor şi l-a făcut mare, „global”. Tot aşa, aşa-zisul succes internaţional al lui Putin este favorizat de declinul liberalismului în Occident. Cu cât ordinea liberală este mai funcţională şi mai acceptată la nivel global, cu atât Rusia, profund incompatibilă istoric şi cultural cu valorile liberale, este mai slabă şi mai puţin influentă în sistemul internaţional. Lavrov face intenţionat confuzia între ordinea occidentală şi ordinea liberală, tocmai pentru a masca neputinţa organică a Rusiei de a se integra într-o lume dominată de valorile liberale şi pentru a se ascunde în spatele unei pretinse competiţii geopolitice cu Vestul. De fapt, bătălia este culturală, în sensul cel mai larg al termenului, cel de influenţă, nu este strict geopolitică;

• Discursul despre declinul Occidentului are o vechime considerabilă și este în esență unul occidental, nu rusesc. Fără a-l mai lua în considerare aici pe Oswald Spengler și faimoasa sa ca carte din 1918 Declinul Occidentului (de multe ori interpretat simplist și nepotrivit în contextul tensiunilor geostrategice recente, Spengler neavând nimic de a face cu politica internațională, ci cu filozofia culturii), să-l menționăm doar pe Fareed Zakaria și Lumea postamericană din 2008, carte apărută în contextul crizei financiare globale și al contestării cvasi-generale a președintelui Geroge Bush Jr., aflat la finalul mandatelor. Și nici Zakaria nu se referea la pierderea supremației Americii, ci la pierderea hegemoniei americane, ceea ce este cu totul altceva. Au trecut nouă ani de atunci iar Statele Unite au rămas prima mare putere a lumii…;

• Ordinea post-occidentală este așadar o formulă “fumată” cam de multişor, și niciodată împlinită, o profeție falsă, lipsită de fundament, o speculație care sună bine pentru cei care știu puține dar cred că știu multe, așa cum arată Joseph Joffe în Mitul declinului Americii (o jumătate de secol de profeții false), din 2013, sau Robert Kagan în Lumea clădită de America din 2012;

• Nu de o ordine post-occidentală mă tem (căci nu va fi așa ceva, cel puțin la orizontul generației copiilor noștri), ci de declinul liberalismului, de o ordine iliberală, care va readuce treptat în prim plan autoritarismul, naționalismul, intoleranța, închiderea graniţelor şi baricadarea statelor, abandonarea regiunilor periferice (cum este Europa de Est, de exemplu), spectrul confruntării și competiției între marile puteri și, spus direct, chiar perspectiva războiului. Și care va fi, surpriză!, tot o ordine occidentală.

*

Ca s-o spun direct, nu m-a impresionat foarte tare profeția “ordinii post-occidentale” făcută de ministrul de Externe al Rusiei la Conferința de Securitate de la München (a 53-a ediție), de acum câteva zile. M-a atins însă discursul scurt dar puternic al lui John McCain (merită citit¹), un lider republican înțelept, pe care îl văd astăzi mult mai bine, mea culpa!, decât l-am văzut în campania prezidențială din 2008 (să fi fost de vină Sarah Palin?), cu regretul de a constata că are o vârstă la care nu mai poate intra în calcule pentru viitorul politicii Statelor Unite și al lumii.

Văd că unii se arată, totuși, cutremurați de discursul lui Serghei Lavrov, de perspectivele intrării în ordinea rusească, în care lumea întreagă se va inspira din valorile, modelul cultural-politic și sistemul de viață de tip rusesc. O prostie. Nici măcar Lavrov și Putin nu şi-ar dori, de fapt, asta. Rusia ar dori, dacă se poate (dar, evident, nu se poate) să redevină egala Americii și să împartă această lume, creată după tiparele capitalismului liberal și ale globalizării anglo-americane. Rușii vor putere, desigur, dar nu mai vor să o exercite cu cizmele mujicilor cufundate în noroiul înapoierii lor istorice, ci eventual în costume Armani și limuzine germane, utilizând tehnologie de comunicare americană și relaxându-se în vacanțe pe Riviera franceză. Unde e aşadar lumea post-occidentală pe care ar propune-o regimul lui Putin? Lavrov voia doar să spună că ar dori un pic mai multă putere pentru Rusia în lumea actuală, nicidecum o “Revoluție a mizeriei” ca cea din 1917, singurul produs cu adevărat rusesc în istoria politică a lumii moderne.

Nici China nu doreşte, de fapt, o ordine post-occidentală, cum fals se afirmă. Cea de acum îi prieşte cel mai mult. Globalizarea şi comerţul liber i-au adus un profit masiv în ultimii 30 de ani. În plus, Beijingul este astăzi marele avocat al ordinii westfalice, bazată în esenţă pe suveranitatea statelor şi „neamestecul în treburile interne”, care îi permite să întreţină principiul unei singure Chine şi să nu dea socoteală pe plan internaţional pentru abuzurile de putere internă ale regimului. Singura propunere de ordine alternativă la ordinea occidentală este, vai, cea a Statului Islamic, este „viziunea” fundamentalismului islamic, a Califatului care şterge graniţele între statele naţionale, este modelul de lume iraţională, înapoită, supusă, care sfidează libertăţile şi demnitatea umană, proiectat de Sharia. În rest, şi China, şi Rusia se pliază pe ordinea occidentală, nedorind altceva decât mai multă putere şi influenţă în această lume, aşa cum e ea construită de ordinea occidentală, cu balanţe de putere, cu sfere de influenţă, cu state laice, cu organizaţii internaţionale, cu negocieri şi înţelegeri între guverne (mai mult sau mai puţin favorabile nouă, oamenilor de rând), cu pieţe mai mult sau mai puţin deschise comerţului.

Teza declinului Occidentului e veche. Cel puțin o duzină de cărți cu impact mai mare sau mai mic la public s-au scris pe ideea prăbuşirii Americii², numai în ultimele decenii. Și, cam toate, în Occident. Lavrov nu a fost nici măcar original sau “foarte rus” cu această profeție. A vrut doar să spună că America nu mai poate face totul de una singură, ceea ce în parte este adevărat, și că are nevoie de Rusia pentru a echilibra și remonta lumea, ceea ce nu este adevărat. America are nevoie doar de continuarea proiectului ordinii liberale şi de aliaţii săi tradiţionali, care au înclinaţie şi resurse cultural-educaţionale pentru a crede în aceste valori (în principal Europa, Japonia, Marea Britanie, Canada, Australia) pentru a da în continuare direcţia lumii.

Cel mai mare pericol pentru viaţa noastră şi a copiilor noştri este erodarea accelerată a valorilor liberale, a ordinii liberale, erodare care face, printre altele, să cutremure Uniunea Europeană, să pună în discuţie utilitatea NATO, să scufunde America în confuzie, să îndepărteze tot mai vizibil Statele Unite de Uniunea Europeană şi invers, în cea mai riscantă şi mai ameninţătoare aventură politică de după 1945.

Populismul şi naţionalismul, ambele, în fond, ideologii ale spaţiului occidental, au mai distrus de două ori lumea, în secolul trecut. 70 de ani de pace sunt abia o fulguire la scara istoriei unei lumi marcată în principal de tensiuni şi confruntare. „Ordinea post-occidentală” de care vorbeşte Serghei Lavrov nu este altceva decât reflecţia (wishful thinking) unui proiect de slăbire a democraţiilor liberale, de rupere a alianţei transatlantice şi eventual a Uniunii Europene, cu apariţia unei noi versiuni a „ordinii occidentale”, de data aceasta autoritaristă, în care Putin şi prietenii săi iliberali şi eurofobi de la Washington, Paris, Berlin, Amsterdam, Viena sau Budapesta, unii deja la putere, alţii în campanie electorală, să preia controlul, să stingă visul generaţiei mele şi să reîmpartă lumea.