Evenimentul

Semestrul european – lupa pe România: nicio măsură pentru a corecta deficitul structural. Observațiile Consiliului UE

România nu a luat niciun fel de măsuri pentru a corecta evoluția deficitului structural și încadrarea sa în obiectivul pe termen mediu, reiese din documentele… Mai mult

05.06.2019

Analiză

Ajustare de 3 mld. euro în 8 luni, în condițiile creșterii pensiilor cu 15% peste 4 luni. Investițiile ies din discuție

Bugetul general consolidat a consemnat după primele patru luni din anul 2019 un deficit de 11,4 miliarde lei, echivalent cu 1,11% din PIB estimat pentru… Mai mult

04.06.2019

Evenimentul

Execuție bugetară ca în criză, într-o creștere economică de top: Deficitul la 4 luni – dublu față de cel de anul trecut

Deficitul bugetar de 1,1% din PIB din primele patru luni este rezultatul politicilor publice axate pe creșterea cheltuielilor obligatorii (salarii și asistență socială), dublate de… Mai mult

03.06.2019

La obiect

Descărcarea dezechilibrelor pe cursul leului poate începe chiar în acest an. Scenariile analiştilor şi necunoscuta BNR

Scenariile analiştilor privind evoluţia cursului valutar sunt mai degrabă prudente, pentru lunile care urmează, dar severe pentru începutul anului viitor şi mai târziu, când raportul… Mai mult

03.06.2019

Cronicile

Valentin Naumescu / Hong-Kong. Fierberea Chinei. Despre Guvernul Ponta şi limitele prieteniei cu un regim care încalcă libertăţile şi drepturile omului

de Valentin Naumescu 2.10.2014

Nu tot ce zboară se mănâncă, se spune simplu în popor, şi nu orice investitor care pare să vină repede cu sacul plin de bani este un partener politic credibil, pe termen lung, am adăuga noi, în vremurile tulburi de astăzi.

Lucrurile trebuie cumpănite mai atent în politica externă, căci afacerile şi prieteniile între state au mai multe feţe. În plus, au întotdeauna şi costuri indirecte, care apar, firesc spun eu, exact în momentele sensibile în care „partenerul” îţi va cere să fii de partea lui (susţinându-l măcar prin tăcere, dacă nu explicit), atunci când logica familiei tale cultural-politice ţi-ar cere, dimpotrivă, să-l condamni.

Ce spune, de exemplu, premierul Ponta despre protestele pro-democraţie de la Hong-Kong? Cum se armonizează cu poziţia Statelor Unite, favorabilă alegerii necenzurate a liderilor locali? Al cui partener strategic suntem noi, în viziunea guvernului de la Bucureşti? Ştiu, unii nostalgici vor întreba cu naivitate de ce n-am putea fi partenerii speciali ai tuturor, buricul lumii, cam cum se vedea la începutul anilor 70 Nicolae Ceauşescu? (Nota bene, Ceauşescu n-a fost de fapt partenerul nimănui, de aceea România a rămas singură iar românii trăiau mai prost şi decât cei de la vest, şi decât cei de la est). De ce n-am putea noi, adică, promova „pacea, prietenia şi colaborarea între popoare”, obţinând statut special şi de la americani, şi de la europeni, şi de la chinezi? Cum de nu s-a gândit nicio altă naţiune la aşa o politică genială? Nu cumva guvernul Ponta şi-a săpat singur capcana marii prietenii politice cu China, punând România într-o dilemă de poziţionare, pe un subiect a cărui temperatură va creşte până la incandescenţă în perioada imediat următoare?

Analizele de tip cost-beneficiu ale unui parteneriat strategic trebuie să includă, pe lângă forţa financiară brută a celui pe care-l inviţi în casă sau rapiditatea cu care primeşti ofertele investiţionale, mai multe criterii, pornind de la un set de valori specifice lumii din care faci parte, de la compatibilităţi sistemice şi de la asumarea de responsabilităţi comune în cadrul unor „cluburi” care se presupune că îţi definesc identitatea. Şi pentru care ai luptat, timp de două generaţii, să fii primit, şi unde eşti încă ultimul intrat, şi oricum cam lipsit de credibilitate…

China este, fără îndoială, o putere economică gigantică a lumii în care trăim. Nu mai este demult doar o putere emergentă, aşa cum se spunea acum un deceniu-două, nici dacă privim strict dimensiunea politică sau militară a puterii Beijing-ului. Chinezii sunt, ce-i drept, prietenoşi şi deschişi în relaţia cu România şi au aşteptări (cam) mari de la o ţară membră a spaţiului euro-atlantic. Nu e vorba aici numai de investiţii. Un înalt oficial militar chinez declara recent că ar fi de dorit o colaborare militară mai apropiată între cele două ţări (?!) Nu ştiu cum ar putea România colabora militar cu China. În mările Chinei şi în Pacific mustesc tensiunile şi conflictele cu ţări aliate ale Statelor Unite sau care se apropie de zona de interese strategice a Washington-ului în Asia: Japonia, Coreea de Sud, Filipine etc. Ce să facă, militar vorbind, România împreună cu China? Să transfere ceva tehnologie NATO, să facă schimb de informaţii, antrenamente şi exerciţii comune?

Nu spun, prin acest semnal, că investiţiile chineze în România nu ar fi bune. Spun însă că totul are şi un alt fel de preţ. Una e să accepţi principiul „one China”, pretenţia aproape sacră a regimului de la Beijing, şi alta e să te eschivezi de la susţinerea principiului fundamental al alegerilor libere. Trăim încă într-o lume a opţiunilor ideologice, a sistemelor rivale şi a marilor grupuri de interese. Cine vede victoria absolută a pragmatismului în politica internaţională se înşeală amarnic, e doar o aparenţă de almanah, promovată insistent şi facil de cei mai puţin citiţi dintre susţinătorii globalizării. Lumea este încă structurată în sisteme concurente, care luptă pentru putere şi supremaţie, şi va rămâne aşa multă vreme de acum înainte. În ultima instanţă, o comercializare totală a relaţiilor internaţionale nici nu ar fi benefică lumii, fiindcă ar scoate din ecuaţie valorile şi ar eluda principiile sub care sunt guvernate popoarele. Confuzia ar deveni ulterior totală.

Sigur că şi Statele Unite, şi Germania fac afaceri bune, imense, cu China. E o banalitate să contra-argumentezi cu acest adevăr simplu. Dar, prin forţa pe care o au, îşi permit să traseze limite ale colaborării şi să nu ezite în a critica deschis regimul comunist de la Beijing, atunci când se constată încălcări evidente ale libertăţilor şi drepturilor omului. Preşedintele Obama o face deseori, Franţa şi Marea Britanie o fac, cancelarul Markel a făcut-o la Beijing, în timpul unei vizite oficiale, chiar dacă a fost intens criticată acasă că a mai înmuiat tonul în faţa liderilor Chinei, faţă de declaraţiile de la plecare. Dar totuşi a făcut-o, în plin ritual fastuos de primire la Beijing, salvând principiile politice ale democraţiilor liberale occidentale. Victor Ponta o poate face?

Am atras atenţia, începând de anul trecut, în mai multe articole, că în China regimul actual se apropie de o limită a creşterii şi că asta va însemna începutul sfârşitului ordinii actuale a „Republicii Populare”. Economia de piaţă va atrage, mai devreme sau mai târziu, dorinţa libertăţilor şi pluralismului politic, iar mixul experimental actual, „magica formulă” capitalism economic – comunism politic, benefică până la un punct, nu le va mai ajunge chinezilor. E ca o ciocolată pe care o dai copilului, dezvelind-o pe jumătate şi lăsându-l mereu să o muşte doar până la miezul cu cremă caramel. Când copilul va creşte (e adevărat, timpul are alte dimensiuni în China) o va smulge din mâna tutorelui şi o va mânca toată, fie şi numai din curiozitate, devorându-l şi pe cel care i se opune. „Mărul interzis” e cea mai bună ispită.

Pe 31 iulie 2013, în analiza “Spre o inevitabilă criză de sistem a Chinei?” (pe care o susţin şi astăzi, cuvânt cu cuvânt) scriam: „…Dar dacă acest ciclu economic al creşterii s-ar apropia de sfârşit? Dacă sistemul de management actual al Chinei, care a combinat cu succes creşterea planificată de stat, liberalizarea pieţei interne şi absorbţia investiţiilor externe cu recunoaşterea politică a partidului unic şi regimul de comandă centralizată şi-ar atinge la un moment dat limitele? Ştim, din nenumărate cazuri anterioare ale istoriei, că orice tip de organizare socială, economică şi politică, orice sistem are o creştere, un apogeu şi apoi un declin, urmat de o transformare (restructurare) de tip criză, care dă naştere unui nou sistem. Că se va întâmpla anul viitor, peste cinci sau peste zece ani are mai puţină importanţă. Oricum, timpul are alte dimensiuni în cazul Chinei. Dar momentul schimbării paradigmei sistemice va veni, inevitabil.”

Nu ştiu dacă acest moment a venit acum şi dacă schimbarea începe de la Hong Kong. Poate că nu. Poate este încă prea devreme, poate schimbarea nu s-a copt iar masa critică nu s-a format. Dar semnalele apar, unul după altul. Marele cazan al Chinei începe să fiarbă. Norocul politic al Beijing-ului, pentru debuşeul salvator spre Europa, vor să fie, n-o să vă vină să credeţi, vizionarii Ponta şi Zgonea, care îi vor ajuta pe chinezi să treacă şi peste această grea încercare, ţinându-se de mână cu ei, ca nişte adevăraţi prieteni.

***

Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 2.10.2014

Lăsați un comentariu


Stiri

Ungaria anunță descoperirea unui important câmp petrolier în sudul țării

Vladimir Ionescu

Compania ungară Horizon Energy Kft. şi TDE Services au descoperit cel mai mare câmp petrolier din ţară din ultimele trei decenii printr-o cooperare maghiaro-americană, anunță… Mai mult

Stiri

Marea Britanie își trimite trupele de elită în Golful Oman pentru a proteja navele britanice

Razvan Diaconu

Marea Britanie trimite forțe de elită în Golful Oman cu misiunea de a proteja navele britanice în perioada în cate tensiunile cu Iran cresc semnificativ,… Mai mult

Stiri

Argentina și Uruguay, în totalitate fără curent electric. Afectate parțial: Brazilia și Paraguay

Razvan Diaconu

O pană de curent de proporții a lăsat două țări – Argentina și Uruguay- fără curent electric, anunță BBC, care citează cel mai mare producător… Mai mult

Stiri

Soţia premierului Benjamin Netanyahu admite că a folosit abuziv fonduri publice

Vladimir Ionescu

Sara Netanyahu, soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, a recunoscut că a utilizat fonduri publice în mod abuziv şi va returna statului 15.000 de dolari, anunță… Mai mult

Stiri

Liviu Dragnea vrea să rămână încarcerat la Penitenciarul Rahova

Vladimir Ionescu

Liviu Dragnea vrea să rămână în continuare încarcerat la Penitenciarul Rahova, după expirarea perioadei de carantină, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Luni este cea… Mai mult

Europa

Comisia Europeană cere urgentarea negocierilor pentru bugetul multianual UE 2021-2027

Razvan Diaconu

Comisia Europeană le cere liderilor europeni să urgenteze negocierile pentru bugetul perioadei 2021-2027. Cu o săptămână înaintea summitului european de vară, Comisia avertizează că întârzierea… Mai mult

Stiri

Andrei Năstase a fost informat că Rusia îl va da în urmărire internațională pe Plahotniuc

Razvan Diaconu

Vicepremierul moldovean Andrei Năstase (foto) spune că omologul rus Dmitri Kozak i-a confirmat că Vladimir Plahotniuc este dat în urmărire federală de Rusia și, în… Mai mult